... noi cerşim din poartă-n poartă

Zarva stârnită de cablogramele Wikileaks are cu adevărat o dimensiune infimă în raport cu aşteptările.

Nu am aflat cum s-au desfăşurat negocierile odiosului contract Bechtel, nici despre mişcările la nivel înalt ale lobbyştilor de peste ocean întru promovarea eticii protestante şi a spiritului capitalismului, nici despre înaltele sau scundele trădări ale piticilor politici mioritici faţă cu întâiul licurici. Chiar şi aşa, cablogramele au dezvăluit ochiului oricărui român o parte dintre măruntaiele establishmentului, indicându-ne frust cam de pe unde izvorăşte putoarea ce ne inundă spaţiul public. Nu sunt lucruri noi, sunt doar confirmări fără echivoc ale bănuielilor noastre şi ale faptului că încă nu am înnebunit cu toţii de tot.

Şi iarăşi revenim la o polemică veche, reluată din timp în timp, fără să putem trage concluziile izbăvitoare. Niciunul dintre delatorii prinşi cu pâra la ambasadă, din proprie iniţiativă şi cu gândul doar la sforăraie şi intoxicări, nu a comis vreo ilegalitate, aşa cum niciunul dintre securiştii, informatorii, tablagiii sau răsucitorii de oase din timpul prigoanei comuniste nu o făcuseră la timpul lor. Prin urmare, tragerea lor la răspundere juridică pare exclusă din start. În plus, aşa cum era cazul şi înainte, vina pe care le-o putem atribui nu este distribuită uniform: unii au spus mai multe, alţii mai puţine, pe unii îi putem suspecta de bună- credinţă, pe alţii nici pomeneală, efectele unora dintre delaţiuni pot să ne atingă pe toţi, ale altora le vor dăuna doar câtorva dintre capii lumii politice etc.

Însă, în orice situaţie ne-am afla, a face coadă la ambasadă ca să dai din casă şi să te pui bine cu licuriciul-şef constituie un act obscen, al cărui făptuitor ar trebui să bage capul în piept de ruşine şi să-şi ia nişte ani sabatici, să plece pe pustii şi să înceteze a mai spurca aerul. Argumentul lor pentru care i-au convocat pe diplomaţii americani la o "cafeluţă" informativă ţine de faptul că acest tip de întâlniri informale se practică pe scară largă, prin urmare, nu au făcut nimic rău, nici neobişnuit. Zău aşa, dle Chiriac? Ambasadorul, pesemne, vă invita ca să-i traduceţi blând-graseiat de prin bârfele şi cancanurile publicate de cotidienele imunde apărute la Bucureşti, pentru că traducătorilor de la ambasadă le-o fi fost ruşine să le răsfoiască şi singuri, nu? La fel, dl deputat PSD Georgian Pop s-a trezit vorbind despre amantlâcul Lenuţei cu Băse al ei de parcă ar fi vrut să se asigure că americanii nu vor fi ratând o informaţie de aşa însemnătate, de parcă nu toată lumea ar fi vorbit despre asta ca despre axioma lui Euclid. A ajuns un aşa loc comun, pompat zi de zi şi ceas de ceas de maşinăria de propagandă antiprezidenţială, că orice încercare de a o infirma ar fi echivalentă cu o erezie.

Altă axiomă enunţată dibace de dl deputat Pop a fost aceea cu colegii lui PSD-işti, "proşti şi lacomi", de care nu am auzit vreun PSD-ist să se dezică. N-or avea de ce, probabil... Fără Wikileaks, poate nu aţi fi aflat nici despre jocul minţii pe care dl consilier prezidenţial Lăzăroiu insista să-l joace cu diplomaţii americani, turnându-le baliverne despre pericolul Sorin Oprescu pentru al doilea mandat al preşedintelui, minimalizând şansele lui Mircea Geoană de a fi un adevărat challenger. Tocmai Mircea, number one...?

Şi iarăşi ne este dat să întrezărim ordura din spatele feţişoarelor angelice de pe sticlă, tunând şi fulgerând împotriva cui ştiu că trebuie, bazându-se pe trunchieri şi deturnări de sensuri şi fraze, ca după un manual de diversiune tocit pe de rost de unii la Academia Ştefan Gheorghiu & Fiii. Băsescu i-a lucrat dosarul lui Năstase şi îi ameninţă pe PSD-işti că va da drumul dosarului dacă nu se conformează Cotrocenilor!, răcnesc ei din toţi bojocii.

Când colo, preşedintele le atrăsese atenţia PSD-iştilor să nu mai blocheze dosarul pe motiv că ar fi politic, mai ales că denunţurile veniseră tocmai din propriul lor partid, iar orice acuză că dosarul ar fi instrumentat de Băsescu sau Morar devine, astfel, caducă. Mutatis mutandis, guriştii isterizaţi proclamă tot felul de bazaconii amestecând fraze, cuvinte şi contexte, scoţând de pe sub mese foşti chelneri ai ambasadei dornici de glorie efemeră în schimbul unor scenarii hollywoodiene cu preşedinţi beţi mangă scociorând cu gheruţa în poarta ambasadei. Doar-doar are să le iasă cumva argumentaţia la finalul căreia Băsescu este demonstrat răul absolut şi merită să putrezească de viu în Gheenă. Informaţia în stare pură trebuie capturată - gate-keeperii îşi fac bine treaba - strânsă de gât până îşi schimbă singură sensul, îmbălsămată şi livrată publicului sub formă de ghiulea.

O alună, o măslină, un prânz moca, un contract fictiv de consultanţă politică în temeiul căruia îşi poate satisface apetitul de a ieşi pe sticlă seară de seară, în direct şi în reluare, pentru a mesteca aceeaşi ciorbă reîncălzită, un trafic mic de influenţă imposibil de demonstrat la bară, încă un prânz auster la "împinge tava" de la restaurantul parlamentului, o partidă de pescuit pe la Snagov, prilej numai bun pentru o nouă şedinţă de bârfă ca între băieţi de gaşcă, o dată pe săptămână plimbărica dinainte de culcare prin faţa ambasadei SUA... mâine iar de la început şi tot aşa. Cam aşa se desfăşoară o zi obişnuită din viaţa lui. Îşi spune formator de opinie, lider politic, reprezentant al elitei politice, portavoce a poporului oprimat sub dictatură etc. În realitate, un nevertebrat care îşi afişează obscen infirmitatea şi îşi cerşeşte toate beneficiile de care se bucură.

Pentru diplomatul american care-l stoarce de zvonuri sau pentru telespectatorul român ce se uită la el ca la oracolul din Delphi deopotrivă, el este reprezentantul conceptual al ideii de român. Iar succesul pe care îl are în mass-media românească îl îndreptăţeşte chiar s-o afirme răspicat şi să nu i se mişte măcar un muşchiuleţ de pe faţă când va spune într-o seară, în direct şi în reluare în prime time, că românii sunt proşti, lacomi, că munţii noştri aur poartă, iar noi cerşim din poartă-n poartă...