Dacă în 1990 “IMGB face ordine” şi “minerii stârpesc golanii” au făcut istorie şi ne-au aruncat într-o prea lungă perioadă de negru abataj civic, asistăm astăzi la o nouă ofensivă a grobianismului şi fariseismului sindical, orientate împotriva acelora care îşi câştigă traiul de zi cu zi din munca intelectuală dublată deseori de valenţe spirituale. Muzicienii, regizorii, scenariştii, sculptorii, pictorii şi noii mari duşmani ai poporului... ziariştii “ticăloşiţi”, sunt găsiţi ca marii vinovaţi ai sistemului economic! Aceştia fac, în accepţiunea liderilor marilor centrale sindicale, marea evaziune şi sunt vinovaţi pentru faptul că la ANAF sunt înregistraţi cu carte de muncă pe valoare minimă aproape două treimi, 62% dintre românii care muncesc şi sunt plătiţi cu forme legale în România.
Nu contează pentru Bogdan Hossu, liderul naţional al Cartel Alfa, că propunerea de anulare a contractelor de cesiune a drepturilor de autor vine în contradictţe cu o Directivă Europeană însuşită de România şi nici faptul că cifra trâmbiţată, 200.000 de contracte de drepturi de autor, este mincinoasă, cifra reală comunicată la ANAF fiind- pentru luna noiembrie a anului trecut- de doar 37.000!
Pentru aceşti dinozauri ai mişcării Sindicale din România, ce rivalizează prin rezistenţa în funcţii doar cu distinsul guvernator al BNR, excelenţa sa Mugur Isărescu, contează doar faptul că pot striga iarăşi din toţi rărunchii încărcaţi de frustrarea specifică semi-analfabeţilor, ... “Moarte intelectualilor!” şi “Noi muncim nu gândim!”.
Bogdan Hossu-Cartel Alfa, Dumitru Costin-BNS, Matei Brătianu-BNS şi Marin Condescu-Uniunea Sindicatelor Miniere din Oltenia, sunt adevăraţii stăpâni ai Sindicatelor din România. Aceşti indivizi care apar din când în când în faţa naţiunii, cu precădere la schimbările de guvern, pentru a şantaja public puterea, de orice culoare politică ar fi ea, nu-şi mai încap în pielea de lideri atotputernici şi, probabil, în mintea lor, incontestabili ai mişcărilor sindicale din România şi încearcă sporadic să aplice lovituri de rangă şi baros în capete pleşuve, ochelari cu multe dioptrii sau surâsuri sincere de artişti rafinaţi. De fapt, ce-şi doresc aceşti grofi ai sindicatelor poate fi considerat o încercare de a pune un pumn sănătos de hamal de port în gura spurcată a unei prese ce nu vrea să tacă cu nici un chip!
Ce nu a putut încă Băsescu, se pregătesc să o facă reprezentanţii Guvernului Boc, Gheorghe Pogea şi însuşi Emil Boc şi în cazul în care vor da curs propunerii imbecile a liderului de sindicat Bogdan Hossu. Da, în România, printr-o facilitate promovată, culmea, de premierul zdrobit apoi de presă-Adrian Nastase, în 2001, exista posibilitatea ca angajatorii să platească jurnaliştii alături de alte categorii enumerate mai sus, pe baza unor contracte impozitate cu 16%, 10% pentru angajator şi 6% pentru angajat. Liderul de sindicat Hossu doreşte nici mai mult nici mai puţin decât eliminarea acestei facilităţi şi mutarea drepturilor băneşti integral pe cartea de muncă, ceea ce duce la o impozitare a agajatorului cu 53-56%.
Asta, în timp ce în multe ţări ale lumii presa este scutită de TVA şi are nenumărate alte facilităţi, la care media autohtonă nici măcar nu poate visa. Marea întrebare nu este dacă presa ar trebui să aibă anumite facilităţi, ci dacă actorii, regizorii, scenografii, sculptorii şi alte categorii de oameni ai muncii care îşi câştigă existenţa din minte, glas sau pix, respectiv tastatură sau, pur şi simplu, talent artistic ori har merită să fie puşi la colţ de nişte indivizi cocoţaţi în fruntea marilor mase de oameni ai muncii. Oameni care nu au nici o vină, dar care ar trebui să ştie că cei care-i reprezintă şi apar ponosit îmbrăcaţi în faţa camerelor de luat vederi sunt, fără nici o excepţie, multimilioanari în euro. Milioane făcute tocmai de pe urma poziţiilor de frunte deţinute în mişcările sindicale din România. (Despre asta, într-un text amplu pe viitor!)
