O lansare de carte înaintea lapidării filosofilor.

Mărturisesc faptul că după apriga “catilinară” a dlui preşedinte Băsescu de alaltăieri împotriva filosofilor m-aş fi agitat puţin, gândindu-mă, desigur, la desconsiderarea politicianului comunist şi post- comunist român faţă de aceşti “îngeri ai spiritului”.

Aş fi putut să mă întreb, asemeni altor confraţi, ce anume mai rămâne din sufletul mioritic, asemănat, cum nu se poate mai potrivit, de filosoful Patapievici cu o gaură de cur, dacă  ţara dlui Băsescu (care este alta decât a mea!) va produce doar chelneri şi mecanici auto? Spre deosebire de cei care au intrat în panică, eu, care am avut privilegiul de a-l asculta “pe viu” pe marele filosof  Liiceanu vorbind foarte frumos la lansarea uneia din operele sale, exact la librăria   inaugurată, „Humanitas”,din chiar buricul târgului, ştiam încă din acel moment că dl filosof nu are a se teme de o eventuală “epurare” declanşată de la Cotroceni împotriva filosofilor.

 

Vorbind, aşadar, extrem de frumos şi emoţionant despre “întâlnirea cu prima carte”, despre ce înseamnă, pentru cei ce iubesc cartea, întâlnirea vieţii noastre – de obicei triste şi goale - cu alte destine, cele citite în cărţi, dl Liiceanu a ţinut să înţelegem că Domnia Sa a renunţat la filosofie doar pentru a se dedica afacerilor librăriei “Humanitas”: deci cărţilor şi, bineînţeles, banilor. Revenind la subiect: dl Liiceanu n-are a se teme de eventuale represalii pentru că, simplu, Domnia Sa nu (mai) e filosof, ci doar librar şi, eventual, scriitor.

 

 Mă rog, ideea poate intra în oarece coliziune cu profunzimile gândirii băsesciene, asemenea mentalităţii anilor 50, deoarece şi Domnia Sa este doar producător de bunuri simbolice. Asta înseamnă că în urma lui nu rămâne nici măcar o bujie (sau  actul schimbării ei) , ca să nu mai vorbim despre “materialitatea” (a)dusului de scobitori la masa unui restaurant... Cât despre ceilalţi filosofi “de aeronavă”, nici ei nu cred că au vreun motiv de îngrijorare: nu la aceşti domni- care au cedat în faţa funcţiilor politice şi administrative, mai mult sau mai puţin bănoase şi au transformat performanţa intelectuală în interes, preferând să legitimeze politicieni de o condiţie morală (dar şi intelectuală) de cea mai joasă speţă- se referea dl preşedinte.

 

Şi pentru că tot ceea ce fac şi ce vor face aceşti domni “subţiri” dedaţi la gustul linsului (ignorând, cu siguranţă, avertismentul fostului preşedinte Constantinescu!) seamănă flagrant cu ceea ce s-a întâmplat de la Gh.Gh. Dej, trecând prin Ceauşescu şi se continuă, iată, şi sub “tătucul” Băsescu. Nu e altceva decât reluarea obiceiului comunist al obedienţei intelectualului faţă de puterea politică, de aceea merită să remarcăm desfăşurarea în acelaşi ton a lansării de carte despre care vorbeam la început.

 

De ce nu s-ar păstra, desigur, şi obiceiul grotesc potrivit căruia doi dintre aceia care s-ar arde cu ţigara pentru ca lumea să-i ştie ca făcând parte din “gaşca” lui Liiceanu să “prezinte” cartea şi autorul? Grămada de vorbe menite să-l îndatoreze şi să-l încânte pe autor, să-l asigure de obedienţa acestora, laudele deşănţat-deplasate ale celor doi intelectuali locali (domnii Virgil Ciomoş şi Corin Cesereanu), care au vorbit despre dl Liiceanu şi cartea sa (altfel o carte bună, scrisă cu talent!), nu au făcut altceva decât să arate o aceeaşi jalnică întreprindere a intelectualului român “de peste vremi”: acţiunea “langue de velours”, pe care mulţi dintre noi o cunoaştem ca fiind repetată de mii de ori în orice oraş de provincie.

 

O carte apărută la Humanitas, o invitaţie la emisiunea dlui Patapievici de pe canalul 2 al Televiziunii publice, o prefaţă semnată Liiceanu sau chiar şi câteva rânduri, acolo, pe ultima copertă, o recomandare pentru o bursă şi, în ultimă instanţă, posibilitatea de a semna vreuna din celebrele liste alături/ sub marile nume ale “boierilor minţii”merită orice efort…