O lungă simfonie a eşecului

Pe 1 septembrie, Filarmonica de Stat "Transilvania" a împlinit 60 de ani, iar săptămâna viitoare îşi va începe noua stagiune tot în chirie şi fără dirijor permanent încă de acum mai bine de doi ani. În plus, din considerente presupus politice, Clujul a fost săltat în acest an de la găzduirea unor concerte din cadrul Festivalului "George Enescu", iar "Toamna Muzicală Clujeană", festivalul local de tradiţie, mai trăieşte exclusiv din respectul pentru istoria culturală a oraşului şi pasiunea unor muzicieni legaţi sufleteşte de Cluj.

Despre Centrul Cultural "Transilvania" se discută de vreo 10 ani, dar până acum nu s-a pus nici măcar piatra de temelie. Întâi, a fost dorinţa edililor locali, mai ales a lui Sorin Apostu, de a-l construi în Parcul Central, în urma unei reconfigurări masive a zonei Cazinoului. Tăierea unor arbori seculari a atras criticile unor organizaţii de mediu, dar nici artitecţii nu au părut încântaţi de locaţie. Au mai trecut alţi doi ani până când Primăria a lansat tema de proiectare, iar concursul a fost câştigat de două teme propuse de Universitatea Tehnică. Acomodarea celor două teme preferate de comisie a mai durat câteva luni, stârnind controverse în epocă, iar la începutul lunii decembrie 2010 dl. Apostu lansa concursul de soluţii pentru proiectarea Centrului. "Vrem ca anul viitor să începem lucrările la Filarmonică şi să continuăm proiectul « Clujul, capitala culturală europeană »", spunea fostul primar.

Cu sărbătorile de iarnă cu tot, arhitecţii au avut o lună şi jumătate la dispoziţie pentru a-şi depune proiectul, termen prelungit ulterior cu două săptămâni, la cererea arhitecţilor. Deşi Primăria se aştepta la un spectacol al ofertelor, s-au prezentat doar şapte proiecte, toate locale, niciunul internaţional, un eşec lamentabil al procedurii pentru care nu a fost tras nimeni la răspundere. De pildă, arhitectul clujean Dorin Ştefan, care căpătase ceva celebritate în epocă după ce câştigase un concurs de proiecte în Taiwan, cu un proiect futurist al Taiwan Tower, sub forma "copacului tehnologic". Biroul său de arhitectură a fost interesat să participe la concursul pentru Centrul Cultural, dar nu s-a încadrat în timpul scurt şi proiectul a rămas un simplu subiect de discuţie (şi, eventual, invidie) printre arhitecţi.

Când au deschis proiectele, membrii juriului au rămas - cum altfel? - neplăcut surprinşi. Din cele şapte, doar cel mult trei proiecte puteau fi băgate în seamă, însă unul singur respecta un standard rezonabil de calitate, aşa încât misiunea de a alege a fost banală. Potrivit juriului, dacă nu exista respectivul proiect, concursul s-ar fi anulat, celelalte propuneri aflându-se la mare distanţă de punctajul primului clasat. După o altă întârziere cauzată de veşnicele contestaţii în instanţă, cu câteva zile înainte de a fi arestat dl. Apostu a anunţat consorţiul proiectant, Vaal-Arhitectură şi Popp&Asociaţii. Să mai reţinem ceva: proiectantul a estimat investiţia, în această fază, la 15 de milioane de euro, pentru sala de concerte, în vreme ce tot ansamblul era estimat la 51 de milioane. Şi încă ceva: echipa de arhitecţi care a lucrat la soluţia propusă a fost condusă de fostul arhitect-şef al Bucureştiului, Virgil Hurduc, ale cărui relaţii de prietenie cu Adriean Videanu erau notorii.

Era toamna lui 2011. Filarmonica părea să înceapă a prinde contur, măcar pe hârtie. Primarul Apostu era încă optimist, el era încă în libertate, protectorul lui era încă premier, partidul era încă în tot şi în toate, iar termenele scurte şi procedurile accelerate păreau a conduce spre un deznodământ fericit. Şase luni pentru proiectare, încă 2-3 ani pentru construcţie... Debutul stagiunii 2015-2016 nu avea cum să nu aibă loc în noua minune arhitecturală a Clujului.

Cum-necum, după plecarea d-lui. Apostu spre alte încăperi mai răcoroase, lanţul de iubire dintre Primărie şi proiectant s-a rupt. Unii spun că ceilalţi nu livrează ce au promis, aceştia, la rândul lor, se plâng că Primăria nu îi plăteşte şi, mai mult, nu le acceptă o suplimentare de sumă. S-au mai certat pe termenul de predare, pentru că proiectanţii înţeleseseră că cele şase luni cuprind doar zilele lucrătoare (?), apoi Direcţia de Urbanism nu a vrut să preia documentaţia decât după ce va avea toate avizele legale etc. S-a făcut 2013 între timp, iar Primăria a numit o comisie nouă, care a dorit noi completări ale documentaţiei. Prin iunie 2014, proiectul nu era încă nici plătit, nici finalizat, însă estimarea de costuri se ridica deja la 70 de milioane de euro.

Impasul a continuat tot anul din cauza unei probleme vechi, dar care fusese ignorată toată această perioadă: întregul ansamblu cuprinde un hotel şi o parcare subterană, construite în parteneriat cu o companie privată. Atâta doar că nimeni nu s-a arătat interesat de idee, iar orice demers pentru construcţia Centrului era zădărnicit. Cu optimismul inconştient pe care i-l cunoaştem, dl. Boc se declara convins că vor veni investitorii, atâta doar că n-au mai venit. Nici azi nu ştim să fi apărut cineva.

În sfârşit, după mai bine de trei ani, proiectul a fost predat, plătit, iar Centrul a primit avizele de urbanism aprobate de Consiliul Local în 9 aprilie 2015. De atunci, probabil se lucrează la caietul de sarcini pentru începerea licitaţiei de construcţie, deşi nu este clar dacă aceasta poate fi lansată fără a se cunoaşte soarta parking-ului subteran şi a hotelului.

Interesant este că proiectul construirii Centrului Cultural Transilvania era menţionat printre proiectele majore ale municipalităţii în strategia culturală 2007-2013, în care instituţia condusă tot de dl. Boc şi-a asumat drept prioritate majoră în special tema infrastructurii culturale. Dacă un proiect prioritar are parte de un asemenea tratament, nefiind măcar început la 2 ani după epuizarea strategiei, atunci la ce ne-am putea aştepta de la alte proiecte? Primăria îşi face o autocritică tardivă, de o ironie amară, în noua Strategie de Dezvoltare 2014-2020, elaborată de Facultatea de Ştiinţe Politice, Administrative şi ale Comunicării: "În general, problematică este corelarea scăzută între priorităţile identificate prin strategia culturală anterioară şi acţiunile municipalităţii în acest domeniu în perioada de implementare. Acest lucru este foarte vizibil analizând lista de proiecte culturale finanţate de la bugetul local de-a lungul anilor de implementare a strategiei." Nici n-aş fi putut s-o spun mai bine.

Concluzionând, este o mare ruşine pentru Cluj că, deşi se bucură de o orchestră şi de un cor de excelentă ţinută, nu este în stare nici la aniversarea a 60 de ani, nici după aproape 10 ani de şovăieli, nici cu bani europeni, nici fără ei, să ofere o sală de concerte acceptabilă, la standardele la care se ridică artiştii. Să repeţi la infinit, ca o flaşnetă defectă, că sprijini, că investeşti, că te bazezi pe cultură, că vrei titlul de Capitală Culturală Europeană, să te lauzi cu succesele oamenilor de cultură clujeni, ştiind că mai mult le-ai pus beţe-n roate când i-ai fi putut ajuta cu adevărat, este o mare nesimţire. Iar eşecurile repetate ale planurilor cu Centrul Cultural - alături de alte eşecuri, cu Centrul Regional de Excelenţă pentru Industrii Creative CREIC, în Lomb - vor trebui explicate pe larg, că tot se apropie alegerile.