Am- în legătură cu această “Europă”, care ne ia acum la “bani mărunţi”- câteva comentarii, deşi ştiu că voi fi taxat (pe nedrept!) ca antieuropen sau, şi mai rău, eurosceptic. Dar cum de obicei, la astfel de critici, nu simt decât o durere intensă într-un anume loc, pe care nu-l pot numi clar aici, am să merg până la capăt cu judecata mea.
Mai întâi, aş vrea să amintesc tuturor acelora care s-au obişnuit să facă “sluj” şi să lingă orice soclu pe care cineva a avut chef să scrie, ca pe pereţii unui W.C., “Europa”, că noi, ţările blocului estic, am fost, dintotdeauna, europeni şi creştini (spun şi creştini, fiindcă aceste două entităţi nu pot fi separate!) şi că acum suntem aspru judecate de acest “Consiliu al Europei”, după cei patruzeci de ani de infern comunist, în care chiar ei ne-au lăsat să putrezim fără o tresărire. Acelaşi “Consiliu al Europei”, care ne va obliga să acceptăm căsătoriile între homosexuali, să aprobăm fără crâcnire avortul şi alte asemenea aberaţii. Suntem noi un popor fundamental corupt?
Suntem aşa în măsura în care Papa Voityla ar fi putut fi categorisit drept fundamentalist după enciclica “Evangelium Vitae” legată de avorturi. Suntem iremediabil corupţi în aceeaşi măsură în care Europa se poate concepe în afara creştinismului. Deci, n-am să fiu de acord cu aceste ştampile, puse artificial pe obrazul ţării mele. Nu pot fi, mai ales că primim lecţii de la ţări care au şi ele imense probleme cu acest subiect. Iar când văd cum Italia ţine neapărat să dea lecţii de morală, tocmai ea, care este “mama Mafiei”, a “Cosei Nostra” şi a altor organizaţii care au răspândit în lume doar cinstea şi corectitudinea, mă încearcă un vag sentiment de greaţă.
E ca şi cum, într-o Europă care ne-a lăsat acum patruzeci de ani de izbelişte, ar trebui să reintrăm acum cu capul plecat, frisonaţi de ruşinea de a fi fost scoşi, tot de ei, din istorie. N-am auzit până acum nici o scuză din partea “marilor” europeni pentru imensa măgărie pe care au făcut-o bietelor ţări din fostul “lagăr comunist”, lăsându-le să se sufoce sub dictatura Moscovei.
N-am auzit până acum decât critici aspre la adresa noastră şi nici măcar o umbră de ruşine ori regret, de a ne fi lăsat un sfert de secol pradă extirpării forţate a memoriei colective, distrugerii – cu voia şi ştiinţa lor- a acestor state care acum, în îngâmfarea lor, ne pun la zidul ruşinii -, a chiar conştiinţei naţionale, a conştiinţei de cultură şi civilizaţie, care ne-au menţinut în istorie până la data când “marea” Europă ne-a vândut comunismului. Aşa că, n-am de făcut decât acelaşi comentariu al lui Nenea Iancu: “... a se lăsa” cu morala asta idioată!
