Obama şi Kennedy

Discursurile inaugurale ale preşedinţilor americani sunt exprimări de viziuni care trec mult dincolo de momentul preluării mandatului.

 De obicei, în astfel de discursuri, istoria culturală a Americii este interpretată, iar problemele lumii sunt asumate din perspective noi. Discursul lui Barack Obama a confirmat tradiţia. De aceea, este deplin răsplătit efortul de a-l analiza mai îndeaproape spre a sesiza orientările principalei supraputeri a lumii, care vor imprima direcţii de evoluţie globală.în Inaugural Address, Barack Obama a adus în faţă câteva opţiuni. El şi-a declarat continuitatea cu “idealurile antecesorilor noştri şi faţă de documentele noastre fondatoare”.

 

 El a recunoscut că “suntem în toiul crizei”, iar “fiecare zi aduce proba în plus că modalităţile în care noi folosim energia îi întăresc pe adversarii noştri şi ne periclitează planeta”. El a respins teza “declinului inevitabil al Americii”, apelând la argumentul “noi rămânem o naţiune tânără” şi proclamând că “timpul a sosit pentru a pune deoparte lucrurile copilăreşti” spre a “reafirma spiritul nostru durabil”. El a chemat la “munca de refacere a Americii” ştiind că victoriile americane s-au obţinut “nu numai cu rachete şi tancuri, ci şi cu alianţe robuste şi convingeri durabile”.

 

El s-a adresat direct criticilor modului american de viaţă cu exemplară limpezime: “noi nu vom cere scuze pentru modul nostru de viaţă, nici nu vom şovăi în apărarea lui, iar celor care caută să îşi impună scopurile inducând teroarea şi măcelărind inocenţi, vă spunem acum că spiritul nostru este mai puternic şi nu poate fi frânt: voi nu puteţi să ne supravieţuiţi, iar noi vă vom învinge”.

 

 El a cerut creştinilor, musulmanilor, evreilor şi hinduşilor să contribuie la “a revela umanitatea noastră comună” şi a propus musulmanilor “o nouă cale, bazată pe interes mutual şi respect reciproc”, atrăgând atenţia liderilor că “poporul vostru vă va judeca pe ceea ce construiţi, nu pe ceea ce distrugeţi”. El a cerut concetăţenilor “spirit de dedicare (spirit of service)” şi deschiderea “unei noi ere a responsabilităţii”, în care fiecare american să îşi asume “datorii faţă de noi înşine, de naţiunea noastră şi faţă de lume”. “Lumea s-a schimbat, iar noi trebuie să ne schimbăm cu ea” – a conchis noul preşedinte american.

 

Puţine discursuri inaugurale s-au concentrat atât de mult asupra schimbării de abordare, de convingeri, puţine au accentuat reasumarea “convingerilor trainice” ale Americii. Ronald Reagan este un termen de comparaţie potrivit pentru al doilea accent. Cel mai mult, Barack Obama s-a apropiat însă de Inaugural Address a lui John F. Kennedy (1961).

 

Celebrul preşedinte care-i urma la Casa Albă lui Eisenhower enunţa de la început (citez din Richard Hofstadter, ed., Great Issues in American History. From Reconstruction to the Present Day 1864-1969, Vintage, New York, 1969) că “lumea este foarte diferită acum” şi chema la reactivarea convingerilor care au creat America. Obama amintea “idealurile antecesorilor”, Kennedy punea accentul pe “succesul libertăţii”, ambii adresând chemarea la o nouă angajare a energiilor americanilor într-o nouă eră a istoriei. Ambii integrează relaţiile lumii într-o rememorare a istoriei plină de reuşită a S.U.A. Kennedy a impresionat definitiv umanitatea cu discursul său inaugural prin câteva formulări care au condensat o profundă înţelepciune: “dacă o societate liberă nu poate să îi ajute pe mulţi care sunt săraci, ea nu poate să îi salveze pe cei puţini care sunt bogaţi”; “numai atunci când armele noastre sunt suficiente dincolo de îndoială, putem fi siguri, dincolo de îndoială, că nu vor fi niciodată folosite”; “civilitatea nu este semn al slăbiciunii, iar sinceritatea este totdeauna supusă probei”; “întreabă-te nu ceea ce ţara ta poate face pentru tine, ci ce poţi face tu pentru ţara ta”.

 

 Discursul lui Kennedy era ancorat în nevoile contextului postbelic, al anilor şaizeci, dominat de competiţia a două supraputeri nucleare, cu ideologii adverse, caracterizat drept “ora pericolului maxim pentru libertăţi” şi marcat de “sărăcia” răspândită pe mari părţi ale globului. în acest context, preşedintele american proclama o “revoluţie a speranţei”. Kennedy invoca chemarea lui Isaia: “să se ridice poverile grele şi să fie eliberaţi oprimaţii”.

 

Obama îşi ancorează discursul în nevoile contextului actual, dominat de o criză economică neobişnuită şi de expansiunea terorismului, şi cheamă la “a reface America”, punând în lucru “spiritul dedicării” şi “responsabilitatea”, pe fondul încrederii neclintite în “măreţia Americii”. Noul preşedinte american apelează la “convingerile” adânci ce îi unesc pe americani (“America este mai mare decât suma ambiţiilor noastre individuale, mai măreaţă decât diferenţele de naştere sau bogăţie, sau afiliere”), pe care vrea să construiască o politică schimbată.

 

Obama invocă, din Scripturi, chemarea “la a pune deoparte lucrurile copilăreşti”. Kennedy încheia cu convingerea că “aici, pe Pământ, lucrarea lui Dumnezeu trebuie să fie cu adevărat a noastră (on Earth God’s work must truly be our own)”. Obama încheie spunând că “aceasta este sursa încrederii noastre – conştiinţa faptului că Dumnezeu ne cheamă să dăm formă unui destin incert (this is the source of our confidence – the knowledge that God calls us to shape an uncertain destiny)”.