Obama şi Medvedev la Praga

Noul tratat START semnat la Praga de preşedinţii Americii şi Rusiei are semnificaţii mai mult simbolice.

Oricum, faptul că în loc de 2.800 de focoase nucleare una dintre cele două supraputeri va avea 1.500 nu schimbă radical realitatea că aceste rezerve au un potenţial distructiv de câteva zeci de ori mai mare decât ar fi nevoie pentru distrugerea planetei.

 

Chiar dacă după prăbuşirea regimurilor comuniste totalitare din sistemul sovietic nu a mai rămas pe lume decât o singură supraputere globală, din punctul de vedere al deţinerii armelor de distrugere în masă se poate spune că încă mai există două supraputeri nucleare. însă acest fapt este irelevant, din moment ce războaiele se poartă în continuare cu arme convenţionale sau cu arme nonconvenţionale, nonnucleare sau nonatomice. Cu toate acestea, semnalul transmis altor puteri nucleare cunoscute sau care nu recunosc deţinerea armelor nucleare (cum este Israelul) este extrem de puternic. înţelegerea dintre Obama şi Medvedev poate să reprezinte fundamentul unor poziţii consensuale adoptate de cele două ţări faţă de terţe ţări care testează arme nucleare sau încearcă să le obţină fără a ţine cont de presiunile intenaţionale. Cazurile Coreei de Nord şi Iranului sunt de-acum de notorietate.

 

După mai bine de un an de la instalarea la Casa Albă, Obama îi dezamăgise pe cei care se aşteptau la o ruptură radicală cu diplomaţia, politicile militare, de securitate şi intelligence ale administraţiei Bush. Or, continuarea războiului din Afganistan şi al celui din Irak, chiar suplimentarea trupelor din teatrele de operaţiuni, nepedepsirea “responsabililor” CIA care s-au ocupat de torturarea teroriştilor întemniţaţi de la Guantanamo, creşterea bugetului militar destinat experimentării unor arme nucleare sau convenţionale mult mai sofisticate, întărirea serviciilor de intelligence, creşterea numărului de lideri terorişti fundamentalist islamici asasinaţi în diferite ţări, toate acestea şi altele păreau să confirme impresia că nu s-a schimbat nimic. Or, înainte de venirea la Praga, the U.S. President a dat publicităţii noua doctrină nucleară. Aceasta schimbă termenii în care SUA tratează problema potenţialei folosiri a armelor nucleare.

 

Rusia şi China, dar şi alte puteri nucleare, precum şi tot felul de actori nonstatali aşteptau cu mare interes ca să vadă exact cum va fi formulată “noua doctrină”, pentru a o întoarce apoi pe toate feţele. Noua doctrină a fost publicată în documentul intitulat Nuclear Posture Review. Ca traducător al unor articole, studii şi cărţi de specialitate din limba engleză în limba română susţin în continuare că anumiţi termeni nici nu trebuie traduşi, nu numai din political science, din studiile strategice or studiile de intelligence, dar şi din limbajul obişnuit (cum ar fi termenii scrişi înainte de paranteză cu italice, dar şi sute de alţi termeni, cum ar fi containment, deterrence, Cyber-space, Internet, O.K., K.O., feed-back, ş.a.m.d.). Prin urmare, nu voi traduce fiecare cuvânt în parte din pasajele-cheie. Acestea spun că USA nu va folosi şi nici nu va ameninţa cu folosirea armelor nucleare împotriva statelor nonnucleare care sunt semnatare ale Tratatului de Nonproliferare Atomică şi care respectă obligaţiile asumate în domeniul nonproliferării nucleare. în cazul unor atacuri cu arme de distrugere nonnucleare (adică de natură chimică sau biologică), USA va răspunde “doar” cu o forţă de distrugere convenţională “devastatoare”.

 

Pe vremea lui Bush, doctrina asumată spunea clar că USA va răspunde cu arme

nucleare dacă este atacată cu arme de distrugere în masă nonnucleare. Dar specialiştii în studii strategice au sesizat clar că USA nu îşi ia aceleaşi angajamente şi faţă de statele care deţin arme nucleare (în primul rând Rusia şi China). La fel, armele nucleare vor fi folosite şi împotriva statelor care nu sunt membre ale Tratatului de Nonproliferare Atomică, precum şi împotriva statelor care încalcă obligaţiile asumate. Avertismentul adresat unor state precum Iran, Coreea de Nord sau Siria a fost imediat reţinut. Acelaşi avertisment se îndreaptă şi către actori nonstatali, precum organizaţiile teroriste, care sunt “adăpostite” de anumite state.

 

Chiar dacă s-a vorbit înainte de venirea lui Obama la putere despre deschiderea pe care USA o va avea către organizaţiile internaţionale, în noua doctrină nu se suflă o vorbă despre organizaţiile cu atribuţii în domeniul respectării nonproliferării (Consiliul de Securitate al Naţiunilor Unite sau Agenţia Internaţională pentru Energie Atomică). Prin urmare, numai USA are dreptul să stabilească cine încalcă şi cine nu respectivele obligaţii asumate.

 

Hermeneutica textelor strategice este un domeniu fascinant, pentru că “interpretarea” nu are doar semnificaţii semantice, ci consecinţe pragmatico-militare imediate, cum ar fi lansarea unor atacuri nucleare. Ca şi pe toată perioada Războiului Rece, ameninţarea cu folosirea forţei este o armă extrem de puternică. Ceea ce am înţeles eu din interpretarea altor texte sau practici este următorul lucru: teroriştilor sinucigaşi (un fel de kamikaze) nu le pasă de propria lor viaţă, nu le este teamă să se arunce pe sine în aer împreună cu zeci sau sute de civili nevinovaţi. Le pasă însă dacă membrii familiile lor ori cei pe care îi iubesc (părinţii, copiii, soţiile sau soţii, rudele apropiate sau iubitele ori iubiţii) sunt ucişi. Rămâne de văzut dacă am înţeles corect.