Ce înțelegem prin „lumea civilizată"? O primă remarcă: este vorba, indubitabil, de o lume a omului alb. Ea se întinde în Europa și America de Nord (în emisfera nordică) și în Australia și Noua Zeelandă ( în emisfera sudică). Dar, știind că omul alb locuiește în multe alte teritorii ale planetei (America Centrală și de sud, Eurasia - Rusia se întinde pe două continente), ajungem la concluzia că situațiile economice sunt extrem de variate, cu disparități de putere economică și de venit individual care pot merge până la 11:1, cum este raportul între SUA și Moldova.
Totuși, civilizația omului alb este remarcabil de unitară, atât prin definirile culturale, cât și pe linie confesională (creștinism în două versiuni, atât de asemănătoare încât îți dau senzația că nu sunt decât ambiții fără rost prelungite). Conceptul este deja învechit, fiind de fapt moștenit din acele vremuri, deja îndepărtate pe plan cultural, când europenii (inclusiv colonii europeni din America de Nord și din Australia) se considerau singurul segment civilizat al umanității, toți ceilalți, fie ei amerindieni, aborigeni, precolumbieni, asiatici, arabi, bantoizi, fiind „sălbatici" sau „barbari" (reflex al obișnuințelor Imperiului Roman, care se considera temelia civilizației, pe când în China, India, America de Sud înfloreau culturi și imperii cel puțin la fel de „civilizate").
Dacă este vorba să acordăm un primat al acestei „lumi civilizate" în istoria umanității, am putea să-l acordăm prin prisma premierelor pe care ea le-a marcat, nu neapărat pe plan științific sau cultural, ci mai ales pe plan social și geopolitic. Atunci când China, atinsă de conjuncturi nefavorabile, se retrăgea de pe mările lumii, lumea civilizată a făcut din marile descoperiri geografice o uriașă afacere planetară. După exploratori au urmat corăbiile înarmate, hoardele cuceritoare, misionarii, comercianții și speculanții. Când întreaga suprafață a planetei intrase sub dominația prădătoare a omului alb, a fost exportată peste tot cea mai copleșitoare invenție a acestuia: capitalismul. Cu o sută de ani în urmă, capitalismul organizat în imperii, cu metropole și colonii, era dominator absolut al globului terestru. Refluxul socialist nu a făcut decât să-i întărească și mai mult poziția - în acest moment, fiecare dintre cetățenii planetei are un plan de viață strict capitalist, întemeiat pe goana după prosperitate și dependența de bani.
O astfel de lungă introducere are drept scop să pregătească temeinic o remarcă cu iz sociologic: „lumea civilizată" a fost un factor constant al schimbării în civilizația umană, fiind tărâmul unde s-au făurit toate treptele care au dus omenirea acolo unde este acum. Este deci în firea lucrurilor să ne uităm cu atenție la ce se întâmplă în această lume atât de bogată, fiindcă tot ce se izvodește aici sfârșește prin a fi exportat în celelalte unghiuri ale planetei. Iar ceea ce constatăm acum în „lumea civilizată" este menit să ne surprindă, fiind neașteptat.
Fiindcă așteptările noastre mergeau cu precădere spre o continuare a mondializării, stimulată de exprimarea interesului autorităților și cetățenilor din țările bogate pentru cunoașterea și interacțiunea cu națiunile a căror flamură se înalță tot mai sus. Dar putem constata un fapt paradoxal: interesul din partea cealaltă este mult mai mare. În condițiile în care informațiile circulă pe planetă cu viteza luminii, iar posibilitățile de a călători pot hrăni cele mai îndrăznețe visuri de relocalizare, în țările emergente proporția de indivizi care se consideră „cetățeni ai planetei" este mult mai mare decât în „lumea civilizată". În această din urmă lume sunt mai degrabă indivizi care se consideră „membri ai umanității", concept difuz care nu reflectă atașamentele acestora de un teritoriu sau stat național.
În „lumea civilizată" se exprimă acum cu tărie un val de opoziție la mondializare, la deschiderea spre exterior și la acceptarea prezenței „celorlalți". Un simptom al mondializării și globalizării a fost Uniunea Europeană, construcție anevoioasă a cărei existență este acum pusă sub semnul întrebării de separatismul frust și contestarea manifestă care se afirmă în cele mai diverse colțuri ale sale. Marea Britanie a ieșit neașteptat din Uniunea în care se instalase doar cu jumătate de fund, în Franța, Germania, Austria, Ungaria și Olanda curentele naționaliste ridică cu hotărâre capul, iar în Bulgaria și Moldova tocmai au câștigat alegerile prezidențiale simpatizanți al Rusiei.
În acest context, trebuie să înțelegem neașteptata victorie în alegerile americane a controversatului Donald Trump. Nici măcar cei care l-au votat nu-l simpatizează, fiindcă aproximativ un sfert din aceștia a recunoscut că mutra sa le este antipatică. El a avut un singur atu: America să fie din nou a americanilor. Blocarea imigrației ilegale (odiosul zid la granița cu Mexic), expulzarea imigranților care comit infracțiuni, diminuarea rolului SUA de garant planetar al drepturilor individuale și colective, confruntarea cu toți cei care pot aduce atingere prosperității americane, mai ales China - aceștia sunt pilonii noii viziuni geopolitice americane.
Protestul față de instituțiile politice și financiare, globalizate și îndepărtate de interesele cetățenilor americani de rând, nu a izbândit din 2011 până azi. După cinci ani, americanii au profitat de alegerile prezidențiale pentru a-și impune voința asupra unui establishment perceput drept corupt, elitist, mondialist, interesat mai degrabă de interesele sale globale decât de realitățile și nevoile concrete ale națiunii americane. Ceea ce nu le-a reușit americanilor pe Wall Street le-a reușit acum de la Manhattan până la Los Angeles: și-au recâștigat America, anunțând zorii unei epoci în care privirile vor fi întoarse cu precădere spre înăuntru.
