Prilej sã-i aducem Omagiul nostru sincer pentru ceea ce a fãcut pentru România în timpul dictaturii ceausiste si dupã 1989, pentru curajul si spiritul ei de sacrificiu , pentru credinta în mai bine si speranta pe care ne-a inoculat-o privind viitorul.
Personal, îmi amintesc cu câtã nerãbdare astepta lumea ca radio “Europa liberã” sã transmitã textele sale, care nu erau numai o enumerare facilã a deficientelor regimului comunist sau doar un blam public dat acestuia, ci si analize temeinice, argumentate cu cifre si fapte luate din realitãtiile zilei, analize în care ne regãseam cu totii, bucurându-ne cã cineva are curajul sã-i spunã dictatorului si ciracilor lui verde în fatã. Si acest “cineva” era o fiintã plãpândã sau - cum o caracteriza recent Ana Blandiana - era o doamnã fragilã ca o statuetã de
O stradã intratã în istoria luptei antitotalitare si prin hotãrârea prin care aceastã femeie, mamã a doi copii, a stiut sã înfrunte dictatura . Si chiar dacã la poartã i-au pus militian , chiar dacã au încercat sã o izoleze de restul lumii prin armata de securisti care o pãzeau si o urmãreau pas cu pas, ceas de ceas, glasul ei nu a putut fi înãbusit, ea demascând, pentru lumea din occident, marile crime pe care regimul comunist le fãcea, în primul rând, împotriva poporului român. Sunt lucruri de acum stiute, fapte aduse în atentia publicã imediat dupã 1989 de presa de bunã - credintã, cu toate cã “bãietii cu ochi albastri” au fãcut totul s-o compromitã, lansând în public tot felul de zvonuri mincinoase si care de care mai nerusinate.
Dar Doina Cornea a mers cu crezul sãu înainte, a iesit la revolutia din 1989 în fruntea muritorilor de foame si de frig , a muncitorilor din fabrici si chiar când se trãgea cu gloante mortale, ea n-a dat bir cu fugitii , s-a târât pe burtã alãturi de ei, i-a încurajat si îndemnat sã nu cedeze... Apoi, a luat parte activã la crearea frontului antitotalitar la Cluj, a Aliantei Civice, a fost mentorul noului consiliu revolutionar de conducere a orasului si judetului, instalat la prefecturã , ajutându-i pe cei ce au pãtruns acolo sã-si aleagã oameni potriviti.
Imi amintesc cã în toiul evenimentelor din 21 decembrie 1989, soldate cu 26 de morti si numerosi rãniti, s-a deplasat la fosta securitate sã calmeze pe cei care au luat cu asalt institutia, devastând depozitul de arme de acolo si sã-i salveze de la linsaj pe ofiterii prinsi, între care era si generalul Serbãnoiu... Apoi , lupta ei a continuat pe plan national , nelãsându-se înselatã de ipocrizia lui Iliescu si Silviu Brucan, care o doreau alãturi de ei, bun decor pentru occident...Si iatã, aceastã mare Doamnã a României, cum bine si-au intitulat reportajul dedicat ei un ziar central si emisiunea unui studio de televiziune, a împlinit 80 de ani, revenindu-si din boala care a pus-o la pat mai mult timp.
Iar ca o noutate de ultimã orã, anunt cã de ziua Domniei Sale, ne-a fãcut un cadou de zile mari: recentul sãu volum intitulat “Jurnal-ultimele caiete”, editat de Fundatia Academia Civicã, prefatat de Ana Blandiana, volum uimitor prin continut, o adevãratã surprizã pentru cititori - asupra cãreia vom reveni - dar din care reproducem, ca încheiere a acestui Omagiu, un fragment semnificativ: “Eu cred cã spiritul nu moare, ci rãmâne tânãr, suplu si creativ, atunci când întretine o egalã disponibilitate fatã de trecutul trãit si fatã de viitorul presimtit, sau prefigurat prin sperantã”...
