Operaţiunea Cobra, faza “pe sate”

De pildă, cobrele nu aveau de unde şti care e colonistul şi care indigenul, aşa că s-ar fi mulţumit cu oricare dintre ei dacă i s-ar fi făcut de un prânz copios. Drept urmare, autorităţile au decis să-i recompenseze pe băştinaşi pentru fiecare şarpe adus mort, în speranţa că populaţia de cobre se va împuţina. Nu după mult timp, oamenii locului au descoperit că dacă s-ar apuca să crească cobre ar putea face bani buni de pe urma naivităţii englezilor. Când autorităţile au descoperit micul tertip, au abrogat legea privind recompensa, iar crescătorii de cobre, cum nu mai aveau ce să facă cu şerpii, i-au lăsat liberi. Rezultatul simplu: în loc să împuţineze animalele veninoase, decizia aparent corectă şi bine intenţionată a autorităţilor a înrăutăţit semnificativ lucrurile. Deopotrivă pentru băştinaşi şi colonişti.

Cam aşa stau lucrurile şi cu pungile şi harbujii electorali. Pe moment, amărâţii care capătă pachetul ajung acasă, îşi coc o pâine şi o mănâncă liniştiţi cu pepeni până data viitoare când o să-i prindă foamea, că doar cât poate să te ţină sătul un coltuc cu o felie de pepene roşu? Activistul de partid bifează la sediu livrarea şi se culcă liniştit, convins că a mai făcut rost de câteva sute de voturi într-o zi. Superiorii săi se bat pe burtă mulţumiţi şi optimişti că duminică seara vor avea motive să sărbătorească şi mai abitir. Băieţii scrobiţi de la Bucureşti se preumblă prin studiouri şi muncesc şi ei cum pot pentru propăşirea partidului, răcnind pe câte trei octave că alegerile se fraudează şi că, dacă tot veni vorba, nu poţi mânca pepeni pe stomacul gol, mai trebuie şi o pâine şi un litru de ulei, că altfel ţi se apleacă. Decizia de a da de mâncare săracilor este, în cultura noastră, demnă de a fi aplaudată, ca un gest de caritate şi empatie faţă de cei mai năpăstuiţi de soartă. La fel, decizia năpăstuiţilor de a lua cadourile este lesne de motivat, mai ales când meniul zilnic suferă tot mai mult de austeritate. Efectele sunt însă catastrofale pentru ambele tabere.

Cum pâinea se uscă şi harbujii se acresc repede pe arşiţa asta, până în duminica votării oamenii încep să-şi uite "binefăcătorii", iar unii dintre ei constată chiar că pachetele au fost cam sărăcuţe şi că domnii de la judeţ ar fi putut pune în pungă măcar o jumate de cafea sau o ciocolată pentru copil. Parcă nici nu s-ar mai duce la vot, că oricum toţi sunt o apă şi-un pământ, după cum aflăm de fiecare dată stând la taclale cu oamenii la bufetul din centrul satului. Eh, pe ăla de la PDL parcă l-am mai văzut la "Viaţa Satului", pe vremea aia ţinea cu noi, cu talpa ţării, dar de când a plecat la Bucureşti, a uitat de noi, nu vezi ce fălci dolofane a făcut între timp? Mai dă-i dracului pe toţi, mai bine stăm liniştiţi acasă în sfânta zi de duminică şi ne uităm la televizor. Nici nu îşi vor fi terminat bine vorba de spus, că pe stradă se aud deja claxoanele autobuzelor despre care le-a spus părintele de dimineaţă, la slujbă, şi de care parcă amintiseră şi domnii de la judeţ când au venit cu harbujii şi cu pungile. Autobuzele alea tocmite pentru Mănăstirea Neamţ, chipurile, ca să nu prindă de veste duşmanii, dar care se plimbă doar până la secţia de votare şi înapoi, ca să crească prezenţa la vot şi să aibă naivii impresia că la noi în comună lumea ştie ce-i aia democraţie. Desigur, prezenţa la vot creşte, voturile se distribuie cum fusese stabilit, iar deznodământul nu poate fi decât cel aşteptat: votează cine vrea şi câştigă cine trebuie. Că aşa-i în democraţie.

La final, apar analizele televizate, însoţite de nelipsitele spume la gură. Deja flămând la loc, votantul priveşte la nesfârşitele talk-show-uri de unde află că nicicum nu e bine. Dacă a votat cu cei de la care a primit pungile, e un fraier care şi-a vândut sufletul diavolului pentru o coajă sfrijită de pâine. Dacă, deşi s-a dedulcit la pepeni a votat pe de-a-ndoaselea, atunci e fie trădător, fie pur şi simplu un ţepar nenorocit. Iar ca să fie tacâmul complet, prietenii lui de pahar de la bufetul din sat îl mai şi ceartă, indiferent cu cine ar fi votat, bănuindu-l de interese politice ascunse şi de beneficii necuvenite, după ce l-ar fi surprins scoţându-şi pălăria în timp ce-l saluta pe primar. "Al dracu' să fie ăla care mai merge la votări!", îşi spune cu obidă votantul, mutând de pe Realitatea pe Antena 3, ca să se mai răcorească şi el puţin la maţe, cu băieţii ăia arătoşi de la USL, care vorbesc frumos la televizor şi care nu pot mări pensiile din cauza banditului de Băsescu.

Oamenii nereprezentaţi politic de nimeni, fie că nu au mers la vot, fie că au ales nişte neisprăviţi, fie că au legat votul de beneficii exterioare, după cum cunoaştem din folclorul electoral, sunt fără voia lor dăunători pentru democraţie, adică pentru sistemul în care titularul colectiv puterii este reprezentat chiar de ei. Depozitarii vremelnici ai ei pot abuza de această putere, fără ca titularii să mai poată riposta. Democraţia slăbeşte, veninul se extinde, liderii politici sunt tot mai puţin reprezentativi şi sapă şi ei de zor la temelia democraţiei. Decizia de a da o recompensă pentru un vot sau pentru un hoit de şarpe a fost luată. Într-unul din cazuri, efectele se cunosc din istorie. În celălalt caz, haznaua politică de zi cu zi le consemnează şi lor netrebnicia.