Parlamentul pleacă la război

Preşedintele Traian Băsescu ezită în mod suspect. Şi asta în ciuda nenumăratelor istorii care îl leaga de "marele licurici". Ezită pentru că este prieten cu preşedintele incriminat. Cu Bashar al-Assad. Are cu acesta înţelegeri mai vechi. Şi netrasparente. Probabil că de aceea răspunsul său la întrebarea unor jurnalişti este că aşteaptă decizia aliaţilor. Până la urmă, decizia Statelor Unite. Dar ce va face Băsescu când azi, mâine, poimâine decizia va fi fost luată? Are el motivaţia de a angaja, în mod automat, România într-un nou război? Relaţia cu Bashar al-Assad sugerează că nu. A doua întrebare esenţială: are Traian Băsescu, în calitate de preşedinte al României, puterea de a decide intrarea noastră într-un nou război? Categoric nu. O asemenea opţiune nu este, conform Constituţiei, apanajul preşedintelui. Chiar dacă suntem membrii NATO. Şi asta fiindcă, pentru moment cel puţin, nu NATO decide. Iar statele NATO nu au fost atacte.
Dar prim-ministrul împreună cu ministrul de Externe? Pot ei decide singuri intrarea României în război? Şi în acest caz ar fi încălcate prevederile Constituţiei. Chiar dacă avem un parteneriat special şi consolidat cu Statele Unite. Chiar dacă suntem membrii NATO. Chiar dacă războiul preconizat este just.

Dar atunci cine? Cine poate decide cu adevărat o măsură de natură să angajeze statul român într-un război? Ne spune tot Constituţia. Singura instituţie abilitată e Parlamentul. Ca să mă fac mai bine înţeles, unul dintre statele cele mai motivate să participe, încă de la început, la desfăşurarea unor operaţiuni militare împotruiva Siriei este Marea Britanie. Cel mai important partener strategic al Statelor Unite. Marea Britanie a fost nelipsită în ceea ce priveşte toate teatrele de război. Şi ce face astăzi Marea Britanie? Dezbate în Parlament situaţia din Siria. De ce? Pentru ca Parlamentul să decidă. Dacă e albă sau daca e neagră.

De aceea, eu cred că este obligatoriu ca, începând de luni, acelaşi lucru să se întâmple şi la Bucureşti. Parlamentul trebuie să primeasca informări corecte şi complete, şi analize, şi studii de impact legate de situţia din Siria de la toate instituţiile abilitate. De la preşedinţie. De la Guvern. De le Ministerul de Externe. De la Ministerul Apărării. De la nenumăraţi experţi plătiţi din bani publici, la preşedinţie. De la serviciile secrete. În baza acestor informatii şi analize senatorii şi deputaţii trebuie să dezbată situaţia. Şi să ia cuvenita decizie. Exact ca în Marea Britanie.
Intrarea în război a unui stat nu este o măsură care trebuie lăsată la îndemâna oricui. Sau care poate fi luată pe picior, Doamne fereşte, fuşerită în baza unor scenarii ale serviciilor secrete, a activării agenţilor lor de influenţă din Parlament şi nici chiar în temeiul unei decizii politice adoptată în vreun staff. Fie el chiar staff-ul USL.