Patru ani de criză economico-financiară (I)

Astăzi se împlinesc patru ani de la declanşarea celei mai severe crize economico-financiare mondiale de la finele celui de-al Doilea Război Mondial.

Pe 9 august 2007, BNP Paribas a anunţat închiderea a două fonduri de investiţii cu expunere pe piaţa creditelor ipotecare din Statele Unite, în contextul dificultăţilor de evaluare a activelor.

Anunţul a determinat un mic cutremur pe pieţele financiare internaţionale, semnalând declanşarea crizei financiare - indicele american Dow Jones s-a depreciat cu aproximativ 400 de puncte pe parcursul şedinţei de tranzacţionare.

Sentimentul din pieţele de capital a continuat să se deterioreze în trimestrele următoare, expresie a preocupărilor cu privire la piaţa imobiliară din Statele Unite - care iniţiase un trend descendent încă din 2006 - dar şi a dimensiunii expunerii instituţiilor financiare pe acest sector şi a complexităţii instrumentelor financiare utilizate. Iar gradul ridicat de integrare a pieţelor financiare internaţionale a determinat propagarea temerilor pe mapamond.

Evenimentele ulterioare sunt cunoscute, actul I al crizei economico-financiare mondiale consumându-se relativ repede. În aproximativ un an de la declanşarea crizei financiare am asistat la amplificarea pierderilor (ajungându-se la ordinul trilioanelor de dolari), a falimentelor în sistemul financiar-bancar global şi la intrarea în recesiune a economiilor dezvoltate. În septembrie 2008, banca de investiţii Lehman Brothers a intrat în faliment, iar Rezerva Federală a intervenit pentru a salva gigantul AIG. Autorităţile responsabile cu implementarea politicilor macroeconomice pe mapamond au încercat să remedieze panica instaurată în economia mondială. Băncile centrale au redus dobânzile de referinţă către niveluri minime istorice şi au implementat măsuri neconvenţionale de politică monetară, cu scopul de a reduce costurile de finanţare şi a atenua blocajul financiar.

De asemenea, guvernele au implementat programe bugetare expansioniste cu scopul de a stabiliza declinul cererii din sectorul privat. De asemenea, au fost implementate ambiţioase programe de salvare a sectorului financiar-bancar, atât în Statele Unite (programul TARP), cât şi în Europa (în principal în Marea Britanie). Aceste programe s-au resimţit la nivelul economiei reale cu un decalaj de câteva trimestre. După câteva trimestre de contracţie economică importantă (în unele cazuri chiar şi peste 5% anualizat), economiile dezvoltate au început să iasă din recesiune în a doua jumătate a anului 2009. Spre exemplu, în Statele Unite, National Bureau of Economic Research a semnalat ieşirea economiei din recesiune în iunie 2009 (după 18 luni). Cu toate acestea, procesul de relansare economică nu a avut o distribuţie uniformă pe mapamond - nu toate economiile au beneficiat în mod egal de acest proces. Şocul simetric (criza care a afectat întreaga economie mondială) s-a transformat într-un şoc asimetric pentru unele economii, în care procesul de ajustare s-a dovedit mai sever şi mai îndelungat.

Mai mult, consecinţele crizei au continuat să se facă simţite şi în urma ieşirii din recesiune: nivelul ridicat al şomajului, deteriorarea situaţiei finanţelor publice, menţinerea unor condiţii dificile la nivelul creditării. Totodată, eforturile de politică economică pentru contracararea crizei au generat în noi dezechilibre pe mapamond. În primul rând, situaţia finanţelor publice din economiile dezvoltate s-a deteriorat dramatic, o serie de state prezentând niveluri record ale deficitelor bugetare, care au rezultat în majorarea datoriei publice (ca raport în produsul intern brut) către pragul de 100%. Astfel, la câteva trimestre de la ieşirea din recesiune a economiilor dezvoltate s-a declanşat actul II al crizei economico-financiare - criza finanţelor publice. Cu alte cuvinte, putem spune că în urma actului I al crizei, economia mondială a devenit mai vulnerabilă - s-au amplificat şi diversificat punctele nevralgice pe mapamond. Într-un astfel de context, companiile din sectorul privat nu au reluat investiţiile la un ritm sustenabil.

Formarea brută de capital fix s-a limitat în ultimele trimestre doar să răspundă la efectele favorabile pe termen scurt ale politicilor macroeconomice expansioniste implementate pe perioada crizei. Iar intensificarea crizei finanţelor publice în economiile dezvoltate (atât Europa, cât şi Statele Unite) a determinat o nouă undă de şoc pe pieţele financiare, cu impact nefavorabil imediat pentru economia reală. Spectrul recesiunii a reapărut în economiile dezvoltate.

Andrei RĂDULESCU
analist Target Capital