Pe scara de onoare urcă doar unii. Exclusiv

Lejeritatea de exprimare face din cuvântul "politică" o formulă ceţoasă, în care se amestecă un pachet întreg de acţiuni: formulare de politici, implementare, intermediere de interese, articulare de idei. Confundaţi sunt şi actorii - politicienii şi aparatul administrativ (birocraţii) -, din motive de înţeles; atât doar că fiecare îşi e propriul Cezar, şi-şi joacă separat partea, oricât ar fi de comun terenul. Diferenţele între ei sunt consistente, în biografii şi-n cariere. Dacă studiile superioare sunt de regăsit şi la unii şi la ceilalţi, un anumit plus de educaţie formală (element cheie în interacţiunea socială) apare la birocraţi, pentru că o valorizează mai mult; ea derivă dintr-o formaţie mai şlefuit concepută, chiar mai cosmopolită sau multilingvă, primită sau dobândită în timp - contrastând cu politicienii a căror educaţie ţinteşte mai mult utilitatea şi care pătrund în mediile publice după un drum social uneori mai lung. Primii preţuiesc performanţa, ceilalţi ambiţia. Până şi conversaţiile le diferă în ton, în stil şi vocabular, cu o înclinaţie către patos şi colocvialism (şi derive către familiar şi grobian) la cei din urmă.

Ideea de serviciu public contează pentru ambele categorii; în societăţile avansate, interesul pentru acesta, în cercurile birocraţilor, se suprapune cu o experienţă anterioară în familie, în legături deja avute cu instituţiile de guvernare. Invers, familiile din care provin politicienii sunt active în politică - ceea ce explică predispoziţiile spiritelor politice pentru o viaţă de anteprenoriat politic şi social, iar pe ale birocraţilor de a favoriza metode mai silenţioase de rezolvare a problemelor de guvernare. Birocraţii (în Berlin, Paris, Bruxelles, Londra, Washington, ş.a.) îşi ocupă locul pentru că au o inteligenţă şi o cultură cu care şi-au convins superiorii ierarhici, preferând un job la care să acceadă trecând, calm, un test; politicienii îşi cuceresc locul fiind populari şi impresionându-şi egalii şi electorii cu un (după toate aparenţele) interes pentru o cauză socială.

Stabilitatea e fundamentală pentru birocraţi, legaţi mai mult timp de mediile în care-şi desfăşoară activitatea, decât pentru politicienii dependenţi de ciclul electoral; unii şi-au construit cariere în afara guvernelor naţionale, dar nu necesarmente în afara politicii, iar creşterea în poziţii s-a făcut într-o lume bine delimitată în care ascensiunea graduală, aprehensivă, judecata prudentă, expertiza tehnică şi abilitatea de a duce lucrurile la bun sfârşit într-o organizaţie complexă sunt foarte apreciate. Politicienii trăiesc într-o lume în care competiţia se joacă cu marje de risc, unde capacitatea de a atrage interese exterioare şi de a articula idealuri e o cheie certă către succes. Iată de ce birocraţii sunt mai bine informaţi când discuţiile sunt punctuale şi concrete, în timp ce politicienii sunt mai elocvenţi pe chestiuni de principiu.

Complementaritatea e binevenită pentru că ambele categorii sunt implicate în luarea deciziei politice, chiar dacă imaginarul colectiv oferă birocraţilor un rol fad de "purtători de dosare" implementând tehnicist deciziile luate de politicieni. Partea lor e de fapt mai adâncă: dincolo de interesul lor pentru funcţionalitate, utilitate, fezabilitate şi praticalitate administrativă, sunt interesaţi să medieze între stakeholderii din domeniul în care activează. Politicienii îşi evidenţiază rolul ca partizani sau avocaţi ai unor cauze sociale mai largi. Iar modul de a găsi soluţii e la fel de diferit: primii vor căuta soluţii exacte pentru probleme precis definite, direcţionând interese şi resurse prestabilite către un acord practic. Politicienii definesc problemele în termeni de principiu şi evident avantaj politic; loialităţi puternice, cu risc de conflict, le marchează contribuţia. Competenţa, prudenţa şi echilibrul sunt marca birocraţilor; puţini au însă pasiunea, convingerea şi (ocazional) viziunea omului politic.

La noi, generaţia de birocraţi profesionişti a prins vigoare după aderarea la UE. Continuă să crească. Partea bună ţine de faptul că există în spaţiul politic şi spirite care simt că jocul de putere în sine nu e îndeajuns, iar consistenţă îi va fi dată doar odată ce îi integrează şi know-how tehnicist. Sunt cei care îşi calibrează mult mai riguros activitatea şi pot să-i controleze eficient rezultatele. Nu sunt mulţi, din păcate, dar dovedesc că atunci când combină metodicitatea cu spiritul de iniţiativă îşi potenţează şi cariera, şi personalitatea politică. Ar fi singurii cu drept să urce, în ziua de azi, pe scara de onoare a unei politici româneşti - odată şi odată! - reînnoite.