Pedro, numele focului

Pedro, numele focului
Hat-trick-ul portughezului i-a asigurat campioanei un loc în primăvara europeană.

Într-un colţ al tribunei întâi un coş fumegă de zor. Locomotiva e gata de drum. În vagoane stau alături speranţele, temerile şi visele spectatorilor care au înfruntat frigul pentru a nu pierde trenul calificării. Aburi ies şi din respiraţia tribunei. Se discută aprins despre şansele CFR-ului de a obţine o performanţă istorică. Iese foc fără fum? Vom afla când arbitrul va fluiera finalul meciului cu Braga.

Paulo Sergio a mutat curajos înaintea unei partide cruciale. Kapetanos a rămas doar rezervă şi
s-a încălzit împreună cu Maftei şi Nicoară, pasând balonul din două atingeri. Bastos a intrat pe gazon, ca de obicei, cu mîinile sus, rugându-se să repete pestaţia de la Braga. Nu a fost timp de formalităţi, echipele se cunoşteau, portugheza a fost limba oficială a serii. Dacă în meciul tur eroul a fost Bastos, marţi a fost rândul lui Rui Pedro să se caligrafieze în cartea cu amintiri a campioanei României. Un hat-trick în Liga Campionilor nu e rodul norocului. Golurile lui Rui Pedro au părut foarte simple, n-au fost artificii tehnice, n-au fost execuţii de pus în ramă. Siguranţa cu care a punctat purtătorul tricoului cu numărul 30 indică valoarea fotbalistului adus la Cluj de fostul antrenor Jorge Costa şi uitat multă vreme în afara lotului. I-a ieşit aproape tot. Goluri, devieri subtile, driblinguri. Tridentul Rui Pedro-Bastos- Sougou a dat peste cap planurile tactice ale lui Peseiro.

Aşteptam să vedem posesia subtilă a unei formaţii care a marcat şi la Manchester, şi la Istanbul. La Cluj n-au venit artiştii lăudaţi, ci 11 steaguri albe, o trupă departe de cota câştigată în ultimii ani în cupele europene. Nu era Braga, părea Bragadiru. Nu arată ca o echipă. Barbosa s-a certat cu Ruben Micael, iar pe Douglao l-au lăsat nervii şi a fost eliminat după ce
l-a lovit pe Rada. Peseiro declara că „feroviari"i nu au cu ce să-l surprindă. Glumeşti, Jose? Pe noi nu ne-ar mira să ajungi curând şomer.

În minutul 37, coşul din colţul tribunei întâi s-a stins. Nici o emoţie! Rui Pedro a ţinut focul viu pe teren. Rui e şi prenumele unui fost fotbalist celebru, Rui Costa, cu care noul star din Gruia seamănă nu doar la fizic. CFR şi-a asigurat prezenţa în primăvara europeană şi propune un alt jucător pentru bursa transferurilor. Tribunele au încheiat meciul în picioare, scandând şi cântând. Frigul nu mai contează, aburii vestesc fericirea. 7

 

Comenteaza