Întâi de toate, opt dintre cei mai importanți oameni din fotbalul autohton ai ultimilor douăzeci de ani se află la pușcărie, pentru fapte mai mult decât evidente. Cu siguranță, nu sunt toți și nici condamnările nu cuprind în întregime toate faptele și gravitatea lor. Devenise clar însă că pe acești oameni îi interesau mai mult banii decât fotbalul și că au încercat și au reușit să profite: ba de popularitatea sportului, ba de toleranța autorităților, ba de interesele politicului. Sigur, nu-i firesc să susții fotbalul și să pierzi banii (deși în alte părți se întâmplă și asta în schimbul popularității), dar e la fel de anormal să urmărești doar câștigul, distrugând sportul și competiția. Asta s-a întâmplat.
În acest an competițional s-a schimbat, după zeci de ani de domnie netulburată, conducerea fotbalului românesc, atât la LPF, cât și la FRF. Și? Deocamdată, nimic. Același campionat, aceleași obiceiuri, aceleași greșeli, practic, aceiași oameni. Se cere timp, spun unii, dar dacă un sistem nu vrea să se reformeze, nu o face, indiferent cine vine și cât timp invocă. Din punctul meu de vedere, nu sunt semne că acest angrenaj de relații, interese și complicități vrea și este capabil să se reformeze. Așadar, fotbalul se va juca, în continuare, pentru privilegii, interese, bani și conservarea acestora pentru cât mai mult timp.
Pe locul întâi, deci campioana României este Steaua, echipă ce a strâns ani la rând, fără succes, cam tot ce a putut produce (nu mult) fotbalul românesc mai bun în materie de fotbaliști. Când în sfârșit a reușit, nu s-a putut bucura de succes, deoarece patronul și managerul se află în temniță. Bucuria întreagă a rămas suporterilor pe care Steaua încă îi mai are. Pe podium se află două echipe pline de ciudățenii. Astra, o echipă strămutată într-un oraș (Giurgiu) fără tradiție fotbalistică, deci fără spectatori, aparține unui patron (Ion Nicolae) rătăcit prin peisaj, ambițios, gălăgios, dar „bâtă" la fotbal. O echipă fără tradiție, fără rădăcini, construită cu niște bani, poate chiar furați, și care „a tras" la campionat, probabil, pentru milioanele din UCL, precum Urziceaniul, CFR-ul, Galațiul. Petrolul, o echipă populară și de tradiție excelează prin lipsa, aproape totală, a fotbaliștilor autohtoni, o construcție artificială, în opinia mea, și cu un viitor incert.
Parcurgerea clasamentului provoacă tot mai multă tristețe. Dinamo, eterna și fascinanta aspirantă, un ghem de contradicții cu suporteri supărați, finanțatori arestați sau patroni frustrați, a intrat în insolvență tocmai când reușea, după îndelungi chinuri, să prindă un loc de cupă europeană. Un loc onorabil a obținut Vasluiul, echipă abandonată de milionarul Porumboiu și care, probabil, va retrograda de pe locul cinci prin neacordarea licenței. Paradoxal, numănui nu-i pare rău, nici măcar vasluienilor, cei care la un meci cu Lazio Roma, anii trecuți, au umplut pe jumătate un stadion de „liga opta" din Anglia ca mărime. În schimb, galonata ultimilor ani, CFR Cluj, merge „în cupe" de pe locul șase, „noroc chior", prin decăderea celor două din față. Ezitările financiare ale patronului, tot mai mari, bombănenile jucătorilor, tot mai pronunțate, numărul spectatorilor, tot mai mic.
De la Pandurii în jos, echipa de lux a mineritului falimentar din Valea Jiului, totul a fost o horă a retrogradării, cu suspans până în ultimul minut al ultimei etape. Aberațiile cele mai mari au fost în Constanța și Brașov. Orașul Constanța avea o echipă de tradiție, Farul, de care s-a ales praful, de prea multă Mazăre, probabil. Județul cu același nume a generat două echipe de Liga 1, Săgeata Năvodari, cu pretenții rezonabile de maximum liga a doua, și Viitorul Constanța (a lui Hagi), un proiect ce sigur e pentru altă țară, dar care a luat calea bejaniei, jucând la Chiajna, pe un teren de județeană și cu un public comunal. La „vestita" arenă a Concordiei Chiajna (o altă aberație a ligii 1), s-au disputat cele mai multe partide de primă liga, cu o media de spectatori de ordinul sutelor și zecilor.
Sub „Tâmpa", chinul a fost dublu, cu FC Brașov și cu Corona, pleonasmul fotbalistic cu nume de bere. Era să „pice" amândouă, doar jocul „întâmplării" a făcut să cadă ACS Poli, o altă „corcitură" fotbalistică. În multe alte orașe de tradiție, tradioanele sunt goale sau părăginite, milionarii fotbalului retrăgându-se în orașe mici sau comune tocmai pentru a putea scăpa, la o adică, de furia fanilor pe care nimeni nu mai dă doi lei.
Poate că sunt subiectiv, poate că e o exagerare, dar, în acest dezastru cvasitotal, „U" Cluj, cu două salvări miraculoase de la retrogradare, e o pată de lumină. Nu se știe cum, se adună o echipă, care e investită miraculos cu suflet și antrenor, își găsește un înger păzitor și produce rezultate. Fără arbitri, fără ligă, federație sau comisii. Fără bani și fără vedete.
Cred că aceasta e prima lege a „sportului rege", ignorată, sfidată, nesocotită, aceea că fotbalul, întâi de toate, este un joc pentru public, pentru spectatori, pentru fani, pentru galerie.
