Peripeţiile spiritului antic şi etern prin mahalalele Bucureştilor

Cu exact un an înaintea începerii Jocurilor Olimpice de la Londra, britanicii au marcat momentul prin dezvelirea unui ceas amplasat în centrul capitalei lor, care să numere zilele, orele, minutele şi secundele rămase până la deschiderea oficială.

Ambasadele britanice din lume au organizat evenimente pe care şi le-au dorit sugestive fie pentru mişcarea olimpică, fie pentru spiritul britanic, fie, dacă se poate, pentru amândouă deodată.

La Bucureşti, ambasada a pus în scenă o variantă locală a Jocurilor, adaptate culturii de Ferentari, la care au luat parte ambasadorul Martin Harris, care a jucat un fotbal scurt cu copiii din cartier, fostul medaliat olimpic cu bronz (la Atlanta în 1996) şi argint (la Sydney în 2000) Marian Simion şi laureatul Premiilor Grammy, Damian Drăghici. Ştirea corespunzătoare de seară, de la "Ora de ştiri" de pe TVR 2, a declanşat o mică furtună deontologică prin presa românească. Extrem de zâmbitor şi volubil, lăsând ostentativ la o parte scorţoşenia specifică etichetei diplomatice, echipat ca pentru o miuţă de încălzire, ambasadorul a inaugurat ineditele

Jocuri Olimpice din Ferentari spunând: "Mesajul pe care vrem să-l transmitem prin acest eveniment este acela că sportul este totul. Am regăsit în Ferentari spiritul de Olimpiadă". Privind ştirea, recunosc că m-a pufnit râsul. O inadecvare mai ridicolă rar mi-a fost dat să văd. Primar al Clujului la acea vreme, Emil Boc, cu clop de pădurar şi cu pieptul umflat de mândrie, dirijând o fanfară vânătorească în foişorul de la Chios, era măcar simpatic. Ştirea o mai prezenta pe o doamnă corpolentă şi mai gălăgioasă, care chiar se declara surprinsă că au venit cu Olimpiada la ei, iar dacă tot a aflat că se va vedea seara la televizor, a început timid să se plângă că degeaba e frumos că fac copiii sport şi teatru, dar la ce bun toate astea, că tot li se face foame după ce termină...? În final, organizatorii au rămas cu impresia că evenimentul a fost o reuşită indubitabilă, organizaţiile nonguvernamantale care îi apără pe locuitorii defavorizaţi de nu mai pot şi-au frecat mulţumiţi palmele, iar locuitorii au rămas să se antreneze pentru cursele de şobolani domesticiţi în subterană, în speranţa că vor avea cu ce să-şi plătească "parabolica", să vadă şi ei Jocurile Olimpice de la anul la televizor.

Imediat după ştirea în sine, în preambulul scurtei dezbateri care a urmat-o, prezentatorul Lucian Pîrvoiu a spus: "Ambasadorul Marii Britanii spunea că a descoperit în Ferentari spiritul olimpic. Să fim serioşi, spiritul olimpic la ce? La furat portofele, la tras în venă?" Mulţi şi tăcuţi dincolo de eter, destui telespectatori îi vor fi dat dreptate jurnalistului. În definitiv, deşi sunt puţini cei care au trecut măcar vreodată prin Ferentari, replica lui le verifica propriile stereotipuri, despre care am destule indicii să cred că îşi găsesc reflectarea în realitatea cartierului. Mircea Toma şi ActiveWatch, mai mulţi bloggeri şi activişti anti-discriminare au taxat aspru limbajul "inacceptabil" al jurnalistului, căruia i s-a atribuit şi o "tentă rasistă" (?), iar presiunile s-au dovedit utile: TVR l-a suspendat de pe post şi a fost sesizată Comisia de Etică şi Arbitraj a instituţiei (care încă nu s-a întrunit, de altfel).

Un jurnalist, moderator al unei dezbateri în care erau prezenţi actori ai evenimentului în cauză, indiferent că lucrează la postul public de televiziune sau în sfera privată, nu are dreptul să experimenteze asemenea derapaje de limbaj, mai ales că invitaţii săi puteau emite ei înşişi păreri diverse, pro sau contra, despre ştirea prezentată şi implicaţiile ei. Fireşte, obişnuiţi cu tonul inchizitorial şi exaltat al moderatorilor din audiovizualul românesc, atitudinea lui Pîrvoiu ni s-ar părea banală, normală sau chiar lipsită de vână, dacă o raportăm la istericalele zilnice ale unora ca Dana Grecu sau Andreea Creţulescu. Însă, potrivit normelor de conduită jurnalistică ale unei gazde de talk-show, el a comis o greşeală greu de iertat, iar suspendarea ar părea firească.

Mai departe, episodul comportă totuşi şi alte interpretări, în funcţie de faţeta pe care o considerăm esenţială. Uriaşa majoritate a comentariilor anonime de pe site-uri i-au dat dreptate, susţinând opinia că în Ferentari furturile, violenţa şi consumul de droguri sunt parte din cotidian, aşa încât jurnalistul nu trebuie pedepsit pentru că a spus adevărul. În ochii lor, Pîrvoiu a devenit victima unui sistem de cârdăşii care apără cu orice preţ corectitudinea politică, chiar împotriva realităţii obiective. Alte voci vorbeau, îndreptăţit, despre proasta inspiraţie a ambasadei, care, vrând să se ralieze aceluiaşi discurs corect politic, a dorit să aducă "spiritul olimpic" unde cu greu i s-ar fi găsit locul aşa, nitam-nisam, fără ca anterior oamenilor din cartier să li se explice despre ce e vorba şi cum i-ar putea ajuta sportul, chiar şi pe ei, cei mai săraci dintre bucureşteni. "Dacă oamenii cărora li se adresează mesajul nu îl percep cum trebuie, atunci acei bani sunt aruncaţi pe fereastră. Este ca şi cum ar duce nişte orbi la muzeul de artă şi le-ai explica la rece despre van Gogh", spune un internaut. Dreptatea este, cel mai probabil, de partea sa, că doar ştim câţi bani cheltuie fără rost ONG-urile de profil pe tot felul de năzbâtii, pliante şi filmuleţe anti-discriminare, fără efecte reale în privinţa îmbunătăţirii calităţii vieţii celor defavorizaţi sau a detensionării relaţiei dintre ei şi majoritarii din comunitatea în care trăiesc.

Una peste alta, la fel ca în cazul atentatului de pe Utoya, episodul ne arată un şir lung de greşeli, diferenţa fiind, slavă Domnului!, că la noi efectele au fost cu mult mai puţin dramatice. Întâi, ne-am lovit din nou de o gravă şi atât de răspândită eroare logică: generalizarea defectuoasă. Jurnalistului, cu atât mai puţin în calitatea sa de atunci, cea de moderator, nu i se poate permite să o comită, vorbind cu convingere despre toţi cei din Ferentari ca despre nişte hoţi şi drogaţi. Apoi, comunicatul ActiveWatch păcătuieşte la fel, vorbind despre "tentă rasistă" când Pîrvoiu nu a pomenit nici un cuvinţel despre minoritarii majoritari din cartier, deşi poate că i-ar fi stat şi asta pe limbă. Dar, altfel privite lucrurile, oare corectitudinea politică este o normă contemporană atât de puternică încât să suprime chiar şi libertatea de expresie şi să dea naştere la astfel de tabu-uri, unele groteşti, menite tocmai să contrabalanseze stereotipurile atât de răspândite despre Ferentari sau, dacă tot veni vorba, etnia romă/ţigănească?

Nu e treaba mea nici să măsor vinovăţiile, nici să dau verdicte. O să-mi asum unul singur: exagerările şi erorile logice sunt atât de răspândite în mass-media din România, încât tot peisajul mediatic îmi pare că a ajuns în pragul unui şoc septic.