Cu doar câteva zile mai devreme, îşi ungea fostul consilier personal şef la una dintre cele mai mari companii de stat, Transelectrica, deşi CV-ul acestuia nu-l recomanda defel. Era doar ultima dintr-un lung şir de sinecuri oferite din datorii politice sau din prost înţeleasă mărinimie, totul în contextul unor proteste a căror latură ingenuă şi sinceră doreşte încheierea unei epoci în care neamprostia şi impostura au fost aduse la nivelul cel mai înalt al deciziei în stat.
Tot de la putere aflăm despre o altă năzbâtie incalificabilă. Un deputat PDL anunţă că guvernul se gândeşte la o "amnistie" fiscală pentru funcţionarii publici care trebuie să returneze sporuri încasate ilegal în anii anteriori, că au oamenii rate la bancă şi nu le mai pot duce. Sub presiunea unor grupuri de protestari conduşi de fostul revoluţionar şi puşcăriaş braşovean Dorin Lazăr Maior, altă parte a guvernului cugetă la revenirea indemnizaţiilor revoluţionarilor la sumele de dinaintea tăierilor. În acelaşi timp, guvernul are de dat o cârcă de bani către nenumărate categorii de bugetari care şi-au câştigat în instanţe drepturile salariale integrale. Are cineva nevoie de vreo dovadă mai clară de lipsă de minte? Mai are cineva tupeul ordinar să ne spună că deciziile se iau după adânci analize şi consultări? Mai vreţi dovezi de incompetenţă? Nici o problemă, mai sunt destule: legea sănătăţii, promovată fără studiu de impact, absorbţia lamentabilă a fondurilor europene, mai ales la Dezvoltare şi Mediu, comasarea alegerilor, dovedită neconstituţională ş.a.m.d. Măcar de ruşine şi tot ar trebui să-şi vadă de drum!
Preşedintele Traian Băsescu, cel mai detestat om politic printre protestatari, a stat două săptămâni la adăpost, ieşind apoi cu o diatribă acidă împotriva liderilor opoziţiei. Printre cei atinşi de vitriolul prezidenţial se numără şi şeful sindicatului pensionarilor militari, Mircea Dogaru, fost papagal de propagandă al regimului comunist, responsabil cu mediul militar, actual gurist prin platourile televiziunilor prietene opoziţiei. Băgându-l în seamă pe el şi pe alţii asemenea lui, dar fără să se adreseze direct acelor protestatari oneşti care contestă întreaga filosofie a ciordelii de partid şi de stat devenită religie pentru politicienii din ultimii 22 de ani, preşedintele a legitimat tocmai protestul deturnat, politizat şi partizan, promovat agresiv până la saturaţie de mogulizoare. Din punctul de vedere al d-lui Băsescu, este mult mai simplu să se lupte cu duşmanii cunoscuţi, detestaţi deopotrivă şi de Piaţă, încercând să revină pe terenuri cunoscute din campaniile electorale încheiate cu succes. Confruntarea însă este în altă parte. Până la final, dl. Băsescu va trebui să-şi asume lupta de idei cu acea piaţă naivă, dar corectă, cu tot izul său anti-capitalist, anti-comunist, hipsteresc, anti-sistem. Capitalul popular uriaş pe care l-a avut s-a spulberat nu doar după luarea măsurilor de austeritate. Ineficienţa birocratică dezarmantă, băţoşenia gratuită, prostia strălucitoare şi exuberanţa ostentativă a prosperităţii individuale afişată de trepăduşi ignobili pe care i-a pus în fruntea bucatelor şi i-a girat direct - acestea sunt cele care au erodat iremediabil toată legătura dintre putere şi popor. Purtându-se birjăreşte, nu doar în formă, ci şi în fond, cu eroi reali sau imaginari ai conştiinţei publice, ca Regele Mihai sau Raed Arafat, dl. Băsescu şi-a pierdut organul politic unde îi stătea puterea, adică încrederea celorlalţi în buna sa credinţă.
Nu, democraţia în România trăieşte, iar asta s-a văzut cel mai bine în stradă, mai ales până joia trecută, când strada a fost confiscată, după calapodul turnat în 1989. Nici preşedintele nu este un dictator, nici dl. Boc nu este o marionetă, nici d-na Udrea nu e curva regimentului. E doar o ţară condusă într-atât de prost, încât acuzaţiile de mai sus, preluate din folclorul opoziţiei, par bătăi prieteneşti pe umăr, ca între prieteni vechi care se tachinează de ochii lumii. Adevărul este că pe d-nii Ponta şi Antonescu mai mult de atât nu pare să-i ducă mintea. Este nevoie de prea multă expertiză, bunăvoinţă şi muncă susţinută pentru ca să întocmeşti programe alternative sau să încropeşti guverne din umbră şi să le pui la muncă până când ar putea deveni guvern titular. E mult mai simplu să dai din gură vrute şi nevrute, în solilocvii patetice nesfârşite şi de un populism ameţitor, despre dictatori în delir şi populaţii asuprite. Mulţi te aud şi te văd cu ochii bulbucaţi, cu vena zbătându-se alert de grija ţărişoarei, mai puţini te pricep, şi mai puţini cuprind monstruozitatea vorbelor şi golul de idei din spatele lor. Liderii opoziţiei au anunţat că vor forţa anticipatele dându-şi demisia în bloc, convinşi că nu se prinde nimeni de falş: vor rămâne cu buza umflată, pentru că în Constituţie nu se prevede autodizolvarea parlamentului în atare situaţie. Se vor face anticipate parţiale, pentru mandate reduse la doar câteva luni, urmate în toamnă de alegerile generale la termen. De dragul unor argumentaţii sofistice şi pompoase, vajnicii apărători ai democraţiei au uitat să citească legile şi s-au făcut şi ei de tot râsul. Între timp, au organizat o utilă sesiune de lectură şi demisiile au rămas butaforie de studio.
Pe d-nii Meleşcanu, Nicoară, Corlăţean şi alţi colegi ai lor din opoziţie i-am auzit spunând că numirea d-lui Diaconescu este neconstituţională şi episodul constituie un nou motiv de suspendare a şefului statului. Niciunul nu a anunţat că vor contesta decretul de numire la Curtea Constituţională, ca să transforme odată vorbăria de paradă în fapte concrete. Aceeaşi opoziţie acuză corect lipsa disponibilităţii puterii la dialog şi negociere, însă în două săptămâni de proteste în stradă nu am auzit despre coagularea unei forţe civico-politice comune formată din USL şi ONG-urile din Piaţă, pentru a-şi uni ideile într-un pact politic care să fundamenteze principiile sănătoase ale viitoarei guvernări alternative: buna guvernare, toleranţă zero faţă de corupţie, criterii de integritate la numirile în funcţii publice, mecanisme de control reciproc între puterile statului, eventual alternative la propunerile constituţionale ale d-lui Băsescu, toate în scopul creşterii calităţii actului politic. Nimic din toate astea, dar au totuşi tupeul să pretindă încrederea noastră, să se erijeze în ultimii apărători ai democraţiei suferinde din România, sub conducerea unui preşedinte aflat în imaginarul lor alterat alături de Hitler sau Ceauşescu.
Din cele două gloate de impostori va trebui să ne alegem şi viitorii conducători. Altă variantă este doar adevărata pieire a democraţiei, Dan Diaconescu şi menajeria OTV, cu vracii de weekend şi imnurile lor patriotarde puşi miniştri la Apărare sau Interne, cu doamna care ghiceşte viitorul cu prosopul pe cap în locul d-nei Udrea la Dezvoltare etc. Până la alegeri pare imposibil să se creeze o alternativă politică serioasă. Aşadar, presiunea străzii şi exercitarea reală a controlului social asupra puterii politice prin societatea civilă rămân necesare ca aerul. Am rămâne cu aceeaşi clasă politică, în mare neschimbată. Cu aceiaşi gândaci de apartament, pentru că nu avem vreme să dărâmăm totul şi să construim un bloc nou şi trainic. Un ultim lucru vom mai avea de făcut: să ne dresăm gândacii şi să ne prefacem că sunt noile noastre simpatice animale de companie.
