Piaţa de capital la finalul anului (II)

Evoluţia pieţei interne de capital pe parcursul ultimelor luni a fost, din nou, determinată, în primul rând, de climatul macrobursier internaţional. În ultimele luni am asistat la intensificarea, propagarea şi persistenţa crizei datoriilor suverane, în principal în zona euro, cu efecte nefavorabile pentru sectorul financiar-bancar privat (atât Europa, dar şi mondial) şi cu impact asupra economiei reale. De asemenea, am asistat în ultima perioadă şi la semnale nefavorabile din economia Chinei (industria prelucrătoare s-a contractat recent, iar la nivelul pieţei imobiliare sunt riscuri de ajustare dezordonată). Aceste evoluţii din plan macroeconomic au determinat creşterea aversiunii faţă de risc pe mapamond (indicele de volatilitate VIX a crescut cu peste 50% de la finele lunii aprilie). Cu alte cuvinte, s-au intensificat riscurile cu privire la evoluţia economiei mondiale în trimestrele următoare.

Într-un astfel de context, am asistat la retrageri de capital din economiile (pieţele financiare) emergente, semnalând deteriorarea perspectivelor macroeconomice ale acestora în trimestrele următoare. Piaţa internă de capital nu a făcut abstracţie, fapt reflectat şi de evoluţiile din piaţa valutară - deprecierea monedei naţionale.

Evoluţia pieţei interne în 2011 este pe deplin justificată, cel puţin din punct de vedere fundamental. Remarcăm evoluţiile interesante ale unor companii în acest an (aprecieri puternice pe parcursul mai multor săptămâni): societăţile care au făcut obiectul unor oferte de preluare, modificări de acţionariat sau speculaţii cu privire la astfel de procese: Oltchim, Azomureş, Carbochim sau Argus. Fondul Proprietatea, noua speranţă a pieţei interne de capital, a consemnat o evoluţie descrescătoare de la listare, în contextul procesului de despăgubire, dar şi al retragerilor de capital din economia internă, fenomen care s-a intensificat în ultimele luni.

Societăţile de investiţii financiare au consemnat o evoluţie interesantă în 2011: creştere importantă în primele luni ale anului (determinată de ameliorarea perspectivelor macroeconomice la vremea respectivă, dar şi de anunţurile de dividende), urmată de declin, până la începutul lunii noiembrie, în contextul temerilor cu privire la valul doi al crizei economico-financiare mondiale. În noiembrie am asistat la o nouă creştere, determinată de reluarea discuţiilor cu privire la majorarea de la 1 la 5% a pragului de deţinere la aceste societăţi. Care ar fi perspectivele de evoluţie pentru 2012? Este greu de creionat un scenariu central cu privire la evoluţia pieţei interne de capital în următoarele 12 luni, date fiind provocările economico-financiare cu care se confruntă zona euro, dar şi Statele Unite sau Asia, precum şi factori specifici din plan intern. Economia mondială resimte deja al doilea val de criză economico-financiară. Principala consecinţă a acestor unde de criză este declinul potenţialului economic, manifestat, în principal, în economiile dezvoltate.

Criza financiară, determinată de evenimentele din sfera finanţelor publice, s-a transmis către sectorul financiar-bancar privat (care cotează pe burse la nivelul minim din ultimii ani) şi se resimte deja în economia reală. Deocamdată nu putem şti dacă va fi o criză mai severă comparativ cu primul val. Nici durata acestei unde de criză. Însă, dată fiind dimensiunea dezechilibrelor acumulate în sfera finanţelor publice, ar trebui să ne aşteptăm la o perioadă mai lungă de ajustare economică. Pe de altă parte, trebuie menţionat faptul că sectorul privat (exclus bancar) a acumulat profituri foarte bune în ultimele trimestre pe mapamond, fiind pregătit să reia investiţiile la un ritm sustenabil în momentul în care factorii de risc macroeconomic se vor diminua în intensitate. Deocamdată în Europa se aşteaptă deciziile de la summitul din decembrie.

Am putea asista la implementarea unor noi măsuri menite să contribuie la contracararea crizei datoriilor suverane din uniunea monetară europeană, mai ales în urma presiunilor recente excercitate de pieţele financiare internaţionale: în ultima parte a lunii noiembrie am asistat la creşterea spre valori record a costurilor de finanţare a statelor din zona euro - costul de finanţare a Italiei pe o perioadă de 10 ani s-a apropiat de pragul de 8%. Rezolvarea "inconsistenţelor fundamentale" ale mecanismului monetar european este dificilă. Dezechilibrele din zona euro au fost create pe parcursul mai multor generaţii, iar procesul de ajustare s-ar putea prelungi pe mai mulţi ani. Soluţiile teoretice sunt extreme: realizarea uniunii politice (implicit a uniunii fiscale) sau destrămarea. Realizarea uniunii politice ar presupune pierdere de suveranitate din partea mai multor state-naţiune. Destrămarea zonei euro ar pune în pericol tot procesul de integrare economică din Europa. Iar consecinţele unui astfel de scenariu sunt greu de imaginat. Desigur, rămâne şi calea intermediară, a ajustării prelungite, cu costuri ridicate şi consecinţe nefavorabile în ceea ce priveşte potenţialul economic al Europei.

Andrei RĂDULESCU
analist Avantgarde Finance