Piaţa Universităţii nu e Hyde Park. Încă
Şi este vorba despre nivelul cheie - societatea civilă. Indiferent de cît îi iubim/urîm pe aceşti oameni/personaje/concetăţeni, nimeni nu dă nimănui dreptul să alunge pe nimeni din piaţa publică, într-o democraţie! Democraţia s-a născut în piaţa publică, în agora, şi nu trebuie omorîtă tocmai acolo sau oriunde altundeva, că nu există ceva mai bun de pus în loc. Degeaba au fost afişate în Piaţă pancarte de tipul „Iubesc democraţia!". Înainte de a fi iubită, democraţia trebuie înţeleasă. Dacă democraţia nu este înţeleasă, afişarea iubirii pentru democraţie riscă să devină o diversiune.
Consacrată în decembrie 1989 drept un spaţiu al libertăţii, Piaţa Universităţii a ajuns să fie în 2012 un spaţiu al intoleranţei şi urii. A ajuns să fie şi un spaţiu al diversiunilor de tot felul. Desigur, oamenii au ajuns să protesteze acolo pentru că nu îi mai iubesc pe Băsescu, Boc, Udrea, EBA, Anastase. Iar faptul că în sfîrşit s-au trezit la viaţă atîţia oameni care erau în hibernare civică, de atîta vreme - pe o asemenea vreme! - este remarcabil. Nu se compară cu ieşirea din 21 decembrie 1989, dar nici nu se pune problema schimbării regimului politic, a unei „revoluţii", cum chiar cred anumiţi tipi care afişează plăcuţie şi slogane pseudorevoluţionare. Acum, este vorba despre un protest împotriva unui preşedinte, a guvernului sprijinit de el şi a partidului de guvernămînt. Protestul în sine este remarcabil şi probabil va ţine pînă la alegerile generale, fie ele anticipate, fie la termen. A protesta însă în Piaţa Universităţii împotriva unei puteri tot mai lipsite de legitimitate nu le dă dreptul celor care protestează să facă tot ce le trece prin cap. Faptul că protestatarii se află într-un spaţiu al libertăţii nu le dă dreptul să limiteze libertatea individuală a oricăror alţi membri din societate, fie ei politicieni sau nonpoliticieni, aleşi sau alegători.
Extinderea resentimentelor asupra tuturor politicienilor, respingerea tuturor partidelor, echivalarea USL cu PD-L, sînt fie simptome ale degradării spiritului critic şi a discernămîntului pentru o parte a societăţii noastre, fie diversiuni. Am motive să cred că sînt „şi" una, „şi" cealaltă, chiar dacă nu în legătură cu aceleaşi persoane, ci doar cu faptul că se petrec în acelaşi spaţiu. Chiar dacă ar fi doar o ipoteză, ideea politicii fără politicieni este preludiul regresului de la democraţie la anarhie. Respingerea politicii în bloc, repudierea partidelor, blamarea democraţiei parlamentare, ca şi alte atitudini de acelaşi tip, toate acestea fac parte din arsenalul mişcărilor totalitare, fie ele fascist-naziste, ori marxist-leninist-bolşevice. Cei care studiază istoria, ştiu că mişcările radicale prind cheag tocmai cînd se intensifică participarea. Nu trebuie înlocuite pornirile autoritariste ale unei puteri agonizante cu dictatura străzii.
Trebuie să ne păstrăm însă încrederea în partea bună a Pieţei Universităţii. Sînt acolo calităţi civice al căror merit creşte dacă se vor traduce în calităţi politice - curajul, răbdarea, ironia, creativitatea, spiritul critic, bucuria, solidaritatea. Sînt şi defecte acolo, care nu mai trebuie transferate către politic, unde nu ducem lipsă - mitocănia, obscenitatea, prostul gust, agresivitatea, prostia, intoleranţa, ura, invidia. Dacă păstrăm partea bună, nu mai este decît un pas pînă la transformarea Pieţei Universităţii într-un Hyde Park.
Subiectul Hyde Park merită din partea celor interesaţi o documentare serioasă, în toate formele accesibile - mai întîi pe Internet, noua formă electronică a culturii populare, dar şi din surse serioase, eventual din biblioteci, jurnale de specialitate (political science, relaţii internaţionale), rapoarte sau evaluări făcute de think tank-uri. Documentarea este necesară, pentru că dacă iar facem democraţie „după ureche", aşa cum au făcut mai bine de douăzeci de ani o mare parte dintre politicieni, atunci iar o să construim ceva după mintea noastră şi nu o să fie bine. Democraţia nu trebuie complet reinventată, după cum nu trebuie complet copiată. Democraţia are reguli precise, iar tentativele de a construi „democraţia originală" au dat toate greş.
Pentru viitor, adică pentru perioada post-PDL-istă, dar şi pentru perioada post-USL-istă, că va veni şi aceea, avem nevoie de un spaţiu autentic al libertăţii. Nimeni nu poate să se proclame „stăpîn" în Piaţa Universităţii, nici minerii, nici Traian Băsescu, nici jandarmii, nici suporterii unor echipe de fotbal, nici măcar „revoluţionarii de profesie" din decembrie 1989 (chiar dacă au şi „certificate de revoluţionar" - asemenea aberaţie nu a existat la nici o revoluţie din lume), nici măcar studenţii sau pensionarii care protestează. Doar atunci va fi un spaţiu al libertăţii.
