Pe ansamblu, vegetației i-a mers foarte bine în ultimele trei decenii. Furibundele activități umane au aruncat în atmosferă cantități mereu crescânde de dioxid de carbon, contribuind decisiv la fenomenul de încălzire globală. Când începeam să ne îngrijorăm de această situație, concentrația CO₂ în atmosferă era de 350 ppm (părți per milion), pe când în luna septembrie 2016, cea mai caldă lună septembrie înregistrată vreodată, concentrația ajunsese la 404 ppm. CO₂ este hrană pentru plantele verzi, care mai au nevoie doar de apă și de energie solară pentru a-și susține metabolismul. În fața acestei abundențe de hrană activitatea metabolică a plantelor se intensifică sensibil; prin fotosinteză, ele fixează anual peste 5 miliarde de tone de carbon, eliberând în atmosferă oxigenul atât de prețios (un calcul extrem de simplu ne arată că la 5 miliarde de tone de carbon fixate, sunt restituite în atmosferă 5 miliarde de tone de oxigen).
Dar aceasta nu înseamnă nicidecum că înverzirea suprafeței terestre poate să contrabalanseze crimele ecologice ale umanității. În paralel cu înverzirea vizibilă, la fel de vizibilă este ofilirea vegetației, fenomen care afectează 4% din suprafața terestră. În procente poate părea puțin, dar în cifre absolute este vorba despre 6 milioane de kilometri pătrați, unde suprafața foliară scade ca urmare a încălzirii globale, a migrației vegetației spre poli, a alterării ciclurilor anotimpurilor și a circulației aerului și precipitaților. Analiza fotografiilor din satelit ne arată o tendință clară de extindere a salbelor de deșert din cele două emisfere și de deșertificare a unor zone de stepă și savană. În America de Sud, pe aceeași latitudine cu deșertul Atacama, se află una dintre cele mai fertile zone exploatabile agricol ale planetei, situată în Brazilia: Cerrado. Agricultura braziliană se pregătește să ia cu asalt această savană de o bogăție fără egal, întinsă pe o suprafață de 1,8 milioane kilometri pătrați (de 7 ori și jumătate întreaga suprafață a României!).
Or, situată fiind pe linia fatidică cu potențial de deșertificare, Cerrado este afectată de o imensă fragilitate ecologică. În acest uriaș ecosistem conviețuiesc peste 10.000 de specii de plante, fiind prezente și 200 de specii de mamifere, care depind de ierburile înalte și de nenumăratele păduri-coridor. Agricultura, mai ales varianta sa industrializată, caracterizată prin monocultură etalată pe suprafețe mari, perturbă grav funcționarea unui ecosistem atât de fragil, cu efecte fatale mai ales pentru faună.
Trebuie să înțelegem un fenomen simplu, dar extrem de trist: dacă un arbore poate supraviețui chiar și singur, cu condiția să aibă temperatura, umiditatea și însorirea potrivite, așa ceva este imposibil în cazul animalelor, cu precădere în cel al mamiferelor. Acestea sunt ființe complexe, cu o teritorialitate diversificată în infinite variante, cu comunități care-și adjudecă teritorii, interacționând pe urmă cu alte comunități, cu o viață socială complexă în cadrul grupurilor, cu afinități și respingeri. Ele nasc pui vii, pe care îi alăptează și-i protejează până când aceștia cresc și se vor integra în comunitate sau vor pleca să întemeieze noi comunități.
Vi se par cunoscute aceste scenarii? Desigur, fiindcă este întocmai scenariul care conduce viața speciei noastre! Nu există diferențe decât instrumentale între modul cum își duce omul viața și modul în care viețuiesc speciile de mamifere. Trufașul om le face pe toate cele mai sus înșirate, singura diferență între el și toate celelalte mamifere fiind aceea că el a câștigat puterea nemeritată de a face ca interesele sale, căile sale și poftele sale să prevaleze asupra drepturilor, la fel de legitime, ale tuturor celorlalte viețuitoare terestre. Ca urmare a acțiunilor, uneori neglijente, alteori cinice, ale omului, funcționarea comunităților de animale este grav perturbată. Este suficientă o barieră artificială (șosea, cale ferată, așezare umană, lac de acumulare, despădurire, exploatare minieră, teren agricol) pentru a tăia în două o comunitate animală. Rezultatul nu este că vom avea două comunități, fiecare prosperă în colțișorul ei, ci că vom avea două comunități aflate sub numărul minim necesar pentru supraviețuire, care se vor stinge încet, privind cu tristețea neînțelegerii noua poveste de succes a Marelui Prădător.
În acest sens, este pe deplin îngrijorător cel mai recent raport al World Wildlife Fund (WWF), care avertizează că procesul de dispariție a speciilor animale, în paralel cu diminuarea drastică a efectivelor, este în plină accelerare (speciile marine au pierdut 36% din efective în ultimii ani, iar numărul elefanților din Tanzania s-a diminuat cu 60% în ultimii cinci ani!) Și aici nu vorbim doar despre efectele goanei după prosperitate care seacă rărunchii speciei umane - în definitiv, pentru ce ar trebui distrus Cerrado, pentru ca soia și porumbul produse aici să îngrașe vaci americane, europene sau chineze? Vorbim și despre poluare, braconaj, efecte climatice globale, distrugerea intenționată a habitatelor naturale - efectul fiecărei microhidrocentrale instalată în munții României a fost distrugerea, câteodată ireversibilă, a fragilului ecosistem din respectivul pârâiaș.
Și alte organisme (umane, desigur, sărmanele animale nu au cum să se apere...) se arată preocupate de această situație. Agenda 2030, promovată de organizația Națiunilor Unite, îndeamnă la moderație în consumul resurselor naturale, la folosirea cu precădere a resurselor energetice regenerabile și la limitarea voluntară a consumului de carne. Mai ales acest din urmă subiect este delicat, fiindcă îl asociem negreșit cu tâmpa noastră prosperitate: între 1960 și 2015, populația lumii a crescut de 2,5 ori, dar consumul de carne a crescut de 8 ori, ceea ce înseamnă că putem vorbi despre un consum mediu de carne pe locuitor care a crescut de trei ori în acest scurt interval de timp. Oricât ne simțim de prosperi și de importanți halind vită argentiniană sau japoneză, realitatea factuală urlă împotriva zootehniei: 100 de grame de cereale au, în medie, aceeași valoare energetică (și, după soi, chiar nutrițională) cu 100 de grame de carne. Dar, datorită pierderilor din „circuitul productiv" al animalului viu, este nevoie de aproximativ 10 kilograme de cereale pentru a produce un kilogram de carne. Pentru om, și în primul rând pentru planetă, hrănirea cu carne este de 10 ori mai dăunătoare - mai ales dacă vita chineză este hrănită cu soia adusă tocmai din Brazilia!
În consecință, trebuie să ne bucurăm cu foarte multă moderație că pe suprafața acestei planete se văd urme de înverzire. Este, din păcate, singurul efect pozitiv al poluării globale provocate de activitatea speciei umane. Deocamdată, pe această planetă albastră și înverzită, toate celelalte merg mai degrabă spre rău.
