Furia Roja a ajuns în semifinalele Campionatului European. Nimic neobişnuit până acum, Spania este una dintre favorite. Franţa, ultima victimă, a fost transformată într-un biet copil de mingi.
Până şi taurul de la coridă are mai multe şanse să scape decât o echipă ce întâlneşte Spania pe terenul de fotbal. De la înfrângerea cu Elveţia de la Campionatul Mondial din 2010, Spania a obţinut 17 victorii şi a remizat o singură dată, cu Italia, în grupele actualului turneu final. Istoria se repetă, doar că execuţiile din piaţa publică s-au mutat pe stadioane.
Balonul e plimbat până la limita răbdării adversarului şi spectatorilor. Nu mai e mult până când "Furia" se va muta în tribune. Ăsta e fotbal? Tiki-taka propunea un stil mai invaziv de joc, cu mingi strecurate în careu prin combinaţii sau driblinguri năucitoare. Naţionala lui Vicente del Bosque prezintă un fotbal ce poate provoca ameţeala, plictiseala sau chiar somnul, dacă ţinem cont şi de ora la care e programată partida. În afara golurilor, Spania a creat rar pericol în careul francez. Fără nici un vârf clasic în formula de start, un model preluat de la Barcelona, campioana Europei i-a transmis Franţei să-şi pună pofta în cui. Sportul brevetat de Furia Roja nu caută spectacolul, ci posesia. Cu cât mai multe pase, cu atât mai puţine minute când balonul e manevrat de adversari. Poţi să lipseşti câteva minute din faţa televizorului, că nu ai pierdut mare lucru. Ritmul e lent. Parcă priveşti o bunicuţă cu andreaua în mână cum croşetează tacticos. Ia o pauză când schimbă rândul, apoi firul de lână e purtat lin pe traseul pregătit.
A fost prima victorie într-un meci oficial împotriva Franţei, o echipă garnisită cu vedete, dar fără zvâcul necesar pentru a se bate pentru trofeu. Despre naufragiul francez vorbeşte şi ineficacitatea lui Benzema. Vârful Realului Madrid a şutat de 17 ori şi nu a înscris nici un gol, fiind liderul clasamentului risipitorilor de la EURO 2012. Fără să aibă mari emoţii în afara partidei cu Croaţia, Iker Casillas l-a egalat pe Dino Zoff. Este al şaselea meci în care nu primeşte gol la un Campionat European. Recordul e deţinut de olandezul Edwin van der Sar, neînvins în nouă confruntări.
Apar câteva întrebări. Nu a forţat Spania în faţa unor adversari cu nume, dar incapabili să-i facă faţă? S-a menajat pentru ultimele asalturi? Acuză oboseala unui sezon epuizant pentru Barcelona şi Real? Datorită instinctului de conservare, echipele care-l întâlnesc pe Xavi sunt speriate de forţa ibericilor şi se îngrămădesc în jurul propriului careu? Stau cu spatele la zid, sperând că vor izbuti o lovitură norocoasă pe contraatac. Sunt şi ele vinovate de meniul sărăcăcios, fiindcă nu-şi asumă riscuri. Nu cred că doar absenţa lui David Villa poate explica pragmatismul ce a diminuat drastic momentele savuroase. Spania e în trendul competiţiei. Au fost puţine meciuri spectaculoase la Euro 2012.
Nici o dictatură nu stârneşte simpatie. Cu Spania, mingea nu mai este rotundă. Adversarii sunt doar nişte simple borne pe drumul spre un nou titlu. Pentru bucuria jocului, dacă nu-şi modifică radical politica, vrem ca dictatorul să fie alungat de pe tron. Poate fi Germania, poate fi Portugalia noua campioană. Nici nu mai contează. Aşa nu se mai poate. Nu e nici sănătos, nici distractiv.
