Poate fi PNL un partid al libertăţilor şi al clasei de mijloc ?

Am citit, în timpul Sfintelor sărbători de Paşti, Arhipelagul Gulag al lui Alexandr Soljeniţîn.

Mai citisem şi altădată pe sărite, fără să conştientizez că este atât de actual mai ales în România de după 1989. Arestările din ultima vreme sunt desprinse parcă din “arestările” autorului rus.

 

Atitudinile organelor represive precum ministerul  de interne (mascaţi-desprinşi parcã din filmele de groazã), procuraturã, delaţionişti, comentatori şi acuzatori descriu un tablou similar cu cel a lui Soljeniţîn, cu deosebirea cã “Santinela Revoluţionarã”  nu mai este reprezentatã de organele bolşevice, ci  de “puiul” lor, autoritãţile româneşti chemate sã combatã noul “duşman de clasã”, corupţia şi sã facã ceea ce se numeşte “profilaxie socialã”.

 

încurajaţi de “prietenii politici” de la Bruxelles  şi de tãcerea complice a instituţiilor europene, “ noii copii”  ai Revoluţiei române au un plan precis de arestare : oameni bogaţi (“ nobilii ruşi de altãdatã), ziarişti (socialiştii revoluţionari, “ troţkiştii” bãnuiţi de subminarea demersului just al “noilor” corifei ai “anticorupţiei” şi, probabil, universitari celebri- “nobili cu titlu personal”, cum spune Soljeniţîn, dificil de subjugat de cezarul modern, mai ales datoritã conştiinţei lor.

 

 Principiul bolşevic era acela cã trebuiau arestaţi din toate “clasele sociale, “arestologia”- aşa cum spune autorul rus- fiind o ştiinţã. Ea este însoţitã de fricã, aceea cã mâine poţi fi şi tu în locul celor arestaţi. Teama cã familia ta poate sã sufere.

 

 Pânã acum am crezut cã este o joacã  politicã, rãfuieli personale, dar acum convingerea mea este cã, în condiţii de crizã, Leviathanul reprezentat de mediocritãţi de tot soiul, aciuate prin tot felul de funcţii guvernamentale, poate construi justificãri pentru a-şi reprima adversarii politici. Sub masca  asigurãrii siguranţei cetãţeanului,  a “gestionãrii cumpãnite a banului public”, în care poţi, dupã model boleşevic, sã-ţi identifici şi sã-ţi cureţi adversarii politici, asistãm, în fapt,  în secolul XXI, în România, la confiscarea libertãţilor fundamentale.

 

Momentele seamãnã izbitor cu cele din anii 1987-1989. Asearã, l-am auzit, pe un post de televiziune, pe fostul ministru al tineretului communist din acei ani zugrãvind tabloul acelor ani groaznici. Mi-au trecut cu groazã prin minte toţi comuniştii şi nomenclaturiştii din universitatea mea, pe care dupã aceea i-am vãzut în tot felul de funcţii publice, demonstrând “eficienţa” şi “abilitãţile” lor de a gestiona banul public. Dar ce a fost mai groaznic este cã domnul Toma a spus cã el fãcea ce face domnul Boc acum, gestiona cumpãnit banul public şi cã, prin comparaţie, era un fel de «Boc».

 

Momentul este prielnic pentru “comunistozoizi”. Uniunea Europeanã orbecãieşte fãrã vector, liderii politici europeni sunt atât de “mici”, încât se bãlãcãresc între ei (vezi Sarkozi versus Zapatero sau Berlusconi), spiritul democratic al societãţii civile europene este atât de palid, cã mã gândesc cu groazã cum un fost procuror comunist, Monica Macovei, cosmetizatã în “justiţiar” cu complicitatea unui “popular” dispus oricând la tot soiul de compromisuri,  chematã sã fie “vigilentã” şi sã apere “cuceririle revoluţionare” a fost preşedintele  unei organizaţii nonguvernamentale de apãrare a drepturilor omului. Cine ne poate apãra?

 

Partidele aflate la putere sunt interesate de împãrţirea ciolanului, iar parlamentarii lor   vor sã acopere repede gãurile din buzunare provocate de contribuţia la campania electoralã. PSD ,  în ciuda  doctrinei şi a convingerilor sociale, a bãtut palma cu «popularii» lui Traian Bãsescu şi Emil Boc fãrã condiţii, devenind prizonierul nevoilor baronilor locali. ªansa acestui partid de a da un lider carismatic şi convingãtor, aşa cum a fost Ion Iliescu, este departe de realitate. Pe acest fapt se bazeazã Traian Bãsescu. Domnind peste un partid fãrã doctrinã, capabil oricând de cameleonism politic, format din «politicieni» ascultãtori gata sã se repeadã s-o sprijine pe Elena Bãsescu, fãrã a ţine cont de riscurile pierderii electoratului portocaliu, preşedintele poate fi sigur cã va câştiga scrutinul din decembrie. Sau, cel puţin, aşa sperã.

 

Unii analişti spun cã vor fi greve, alţii cã efectele crizei îi vor atinge pe preşedinte şi unii  chiar s-au şi grãbit sã-i atragã atenţia prin sondaje cã pierde încrederea electoratului. Cu toate acestea, numai un lider al «libertãţilor» poate sã-i facã faţã. Liberalii au acum o şansã istoricã. Partidul Naţional Liberal are nevoie urgentã de o ierahizare a prioritãţilor doctrinare. El trebuie sã iasã din « umbra » unui partid al marii finanţe şi al marelui capital. El este, deopotrivã, atât un promotor al libertãţilor economice, cât şi al libertãţilor civice. în momentele acestea, când libertãţile şi drepturile fundamentale ale omului şi cetãţeanului sunt serios afectate de «monopolul violenţei fizice» al statului român  prin acţiunile procuraturii şi ministerului de interne, complice fiind cele douã partide guvernamentale, PNL are şansa istoricã de a depãşi procentul de 15-20%.

 

Având un lider carismatic, fãrã probleme de imagine, bazându-se pe «marele capital» în slujba libertãţilor de opinie, PNL este obligat sã se adreseze intelectulitãţii, categoria socialã minţitã, dar cea mai purã din punct de vedere al conştiinţei libertãţii.  De asemenea, trebuie sã se adrezeze micilor şi mijlociilor întreprinzãtori, baza clasei de mijloc, de asemenea afectaţi de «cumpãnirea» banului public al regimului Boc-Bãsescu.

 

 

Cu un discurs pragmatic, bazat pe restabilirea încrederii în valorile europene ale democraţiei, PNL poate constitui o alternativã. El trebuie sã iasã din disputele domestice şi sã ofere imediat un program liberal axat pe drepturile fundamentale, cele mai afectate de regimul PDL-PSD. Universitãţile, şcolile, sindicatele din învãţãmânt- prin liderii lor, prin profesorii lor- îi vor sta aproape. Democraţia are o şansã doar printr-un partid al libertãţilor. Poate fi PNL un astfel de partid?