A fost o vreme în care acţiunile fostului primar şi viitorului fost preşedinte al României păreau să se încadreze în definiţia dată de Bismarck politicii. Politica este arta posibilului, spunea fostul cancelar german. Asta nu înseamnă că orice este posibil sau că un lider poate să facă tot ce-i trece prin cap. Înseamnă mai degrabă că limitele acţiunilor tale sînt restrînse, că ele pot reuşi în anumite circumstanţe favorabile. După ce a cîştigat toate confruntările anterioare, Băsescu nu mai are parte de circumstanţe favorabile. A ajuns în situaţia de a nu-şi mai putea impune voinţa nici măcar în propriul partid. Să fim bine înţeleşi. Este vorba de partidul pe care acum un deceniu începea să-l ridice pe culmi nebănuite. Esecurile sale politice l-au adus pe Băsescu în situaţia în care fusese şi Petre Roman acum cîţiva ani. Să-i fugă partidul de sub picioare.
Chiar dacă între dictatură şi democraţie este o diferenţă ca de la cer la pămînt, iar de la Caligula la Băsescu au trecut aproape două milenii, caracterul oamenilor este neschimbat. Indiferent de regimul politic, indiferent de perioada istorică, puterea le ia minţile celor mai mulţi. Iar puterea absolută le ia minţile în mod absolut. Cei care nu se pierd sint adevăraţii "oameni de stat". Gurile rele spun că mesajul lui Băsescu din seara de 23 martie 2013 venea din partea unui individ care băuse o sticlă de tărie. Nu cred că băutura era de vină. Băsescu seamănă tot mai mult cu Caligula, care a început bine şi a terminat-o rău. Şi-a pierdut minţile. În particular, nu mai are bun simţ. Dacă a avut vreodată. Oricum, chiar dacă bunul său simţ nu a suferit mutaţii semnificative de un sfert de secol încoace, ceea ce s-a schimbat este neglijenţa sa în a-şi ascunde această carenţă caracterială. Lui Caligula nu-i mai păsa de nimic. Băsescu nu se mai chinuie să ascundă acest lucru.
Despărţirea de brandul PD/PD-L este una dintre marile erori comise de Băsescu. Reciproca nu este valabilă. PD/PD-L, chiar şi sub deghizarea ARD, a plătit din pricina deciziilor eronate luate de Băsescu. Ar fi o greşeală pentru PD-L să se lase înghiţit de PNL sau PSD, pentru că pînă la alegerile generale din 2016 partidul poate să renască. Guvernarea USL face o mulţime de lucruri bune, însă comite şi greşeli cu nemiluita [de care mă voi ocupa în alte texte]. Întotdeauna cînd eşti la vîrf, graniţa dintre succes şi eşec este imperceptibilă. Dacă PD-L-ul lui Blaga rezistă la plecările către partidele la guvernare şi la eventualele sciziuni către mişcările din clientela politică a lui Băsescu, peste mai puţin de patru ani va fi la guvernare.
De ce este bine ca PD-L să reziste? Pentru că reprezintă opoziţia legitimă. Dacă opoziţia legitimă eşuează, rămîne loc pentru formaţiunile de tipul „partidul-televizor" a lui Dan Diaconescu [care de cînd nu mai are televizor este în cădere liberă] sau pentru formaţiunile radicale, de tip neolegionar sau neocomunist, care se agită la periferia vieţii politice. Mahalua a fost pînă acum reprezentată de anumite segmente periferice ale partidelor care s-au succedat la putere şi în opoziţie. Dar dacă mahalua socială din România îşi va găsi direct reprezentarea într-un partid aflat la putere, atunci vom asista la tembelizarea completă a politicului, cu o bază socială solidă - publicul amator de tabloide, telenovele, manele, unde bandele de cartier fraternizează cu poliţiştii de cartier, iar îmbogăţiţii penali cu procurorii şi judecătorii. Imperiul roman a căzut din pricina presiunii externe a popoarelor migratoare barbare, societatea noastă se poate nărui sub presiunea barbarilor din interior.
