Este o măsură care ar trebui gândită doar într-un sistem de compensare. Depinde, ea poate fi acceptabilă dacă se îngheaţă preţurile, de exemplu, condiţie imposibil de realizat în economia sălbatică de piaţă. Sau dacă s-ar putea prezerva toate locurile de muncă, s-ar realiza astfel o altă condiţie şi aceasta la fel de utopică. Măsura nu este oportună pentru că poţi arunca toate costurile crizei doar pe salariaţi, oameni care, oricum, suportă sistemul dezechilibrat de pensii din România. Aflat la guvernare, PSD are o dificultate suplimentară, povara identităţii. Cei de dreapta, în situaţii de criză, se ocupă de cei bogaţi, dau ajutoare structurale pe baza unor teorii cu aer savant, stânga însă este condamnată să-i apere pe cei mulţi, adică pe cei care au suportat- în istorie- toate crizele economice ale capitalismului.
Cum ar putea PSD, un partid de stânga, mă întreabă un jurnalist , să accepte o asemenea măsură? Din păcate, PSD trebuie să aibă un program de stânga adevărat, care se revendică prin credinţa în valori, nu doar prin gratuităţi şi cadouri pentru populaţie. Ce diferenţă a fost între PSD, PDL şi PNL în privinţa promisiunilor de campanie, în timp ce criza mondială începuse, în februarie 2007, în SUA. Niciuna. Toate cele trei partide au dat dovadă de proiecte de comunicare cu accente de populism exemplar (de stânga, de dreapta - nu poţi să-l cataloghezi). Din nefericire, politica românească nu se revendică de la sisteme de valori care să cristalizeze acţiunea politică.
La vorbe şi promisiuni e liber în campanie, acolo unde nu există credinţe ferme şi proiecte serioase ale partidelor. PSD a renunţat la o parte a identităţii sale când a ales să facă o coaliţie în interes naţional cu PDL. PSD trebuie să fie avocatul celor mulţi în Guvern, dar va trebui mereu să negocieze cu PDL, mai ales că a făcut greşeala de a lua toate ministerele care redistribuie bani de la buget. în locul negociatorilor PSD, aş fi împărţit frăţeşte cu PDL ministerele cu potenţial de conflict social, mari consumatoare de fonduri, ştiind că nu vor fi bani în 2009. Probabil, nici pesediştii nu au putut să facă o proiecţie veridică spre criză, s-au gândit, poate, că banii daţi pensionarilor, salariaţilor în sănătate, educaţie sau funcţionarilor conservă voturi ori aduc unele noi. Este adevărat, gândirea este valabilă pentru regiuni sărace şi în condiţii de belşug, când se poate da de la centru.
Mulţi manageri politici din PSD provin din zone caracterizate de sărăcie, iar acest lucru afectează, dacă nu mă înşel, şi viziunea PSD, uneori.
Sper să nu se supere foştii mei colegi, nu-i critic, îmi dau şi eu cu părerea, poate era mai inteligent să împărţim şi riscurile, şi posibilele avantaje cu PDL. Mai ales în condiţii de criză, alocaţiile sociale vor fi insuficiente, vor crea nemulţumiri. Oricâte ar încerca să facă miniştrii PSD responsabili, stânga ar putea pierde din simpatie. Dacă faci în patru ani 100 de km de autostradă (un mizilic într-o lume normală!), la noi poţi deveni erou naţional, dar pentru scăderea nivelului de trai nu te iartă nici votanţii tăi.
Cred că PSD poate să-şi păstreze identitatea de stânga şi în condiţiile coabitării cu PDL (nici ei nu sunt cine ştie ce dreptaci!), însă venind mereu cu proiecte, cu imaginaţie, cu strategii creative de adaptare la criză. De multe ori, proiectele mici creează efecte mari, printr-o lege a epidemiilor sociale. Vor fi momente când, invariabil, pesediştii se vor opune în guvern unor măsuri, dar nu poate fi singura strategie de a rezista identitar.
Cât despre păstrarea capitalului electoral, în condiţiile crizei, trebuie mânuită cu atenţie o asemenea intenţie (na, că fac versuri!) pentru că o poţi păţi, poţi primi eticheta de demagog şi o pot crede asta chiar şi cei pentru care te-ai luptat, dacă o duc rău. Avem un paradox recent: PSD s-a luptat cu Guvernul Tăriceanu pentru bazinul său electoral: ruralul. A obţinut câte ceva, a făcut concesii guvernului pentru măsuri de asistenţă a locuitorilor din rural. Când colo, pentru prima dată, la ultimele alegeri votul pentru PSD a venit din... urban. Ţăranii au primit prin biserici şi primării liberale câteva din miliardele de euro din deficitul lui 2008 şi au votat... pe cei care aveau cheile de la cămară, nu pe cei care se luptau pentru banii lor de agricultură şi care le-au mărit pensiile, şi au readus unele subvenţii.
în condiţii de criză, fiecare gest politic trebuie cântărit, cercetat, făcut studiu de impact, este periculos să te conduci doar după instinct. Din păcate, încă nu cred că suntem capabili să creăm strategii de criză eficiente, cu toate bunele intenţii ale Guvernului, pentru că majoritatea politicienilor români gândesc mai ales în termeni de cheltuire de resurse, nu ştim să gândim efecte programate creatoare de resurse. Povestea cu cota unică nu a fost verificată şi, în condiţii de scădere economică sau stagflaţie, nu cred că de la cota unică a venit creşterea recoltării de venituri la bugetul de stat.
Cred că se pune o presiune prea mare pe PSD, pe baza faptului că este un partid de stânga. Când nu sunt bani, identitatea de stânga este o povară în sistemele neevoluate, care au conservat prea mult moştenirea comunismului.
E o sarcină grea, dar PSD are o şansă de a se reforma (nu credeam să mai scriu vreodată această frază!) Să ne aducem aminte că, între 2001 şi 2004, PSD şi-a conturat ideologia de stânga, dar în administrarea ţării a făcut ce trebuia pentru integrarea în NATO şi încheierea negocierilor cu UE.
Este un moment complicat pentru PSD, dar cred că îl va trece cu bine în colaborarea şi confruntarea cu PDL, căci în guvern sunt oameni cu experienţa guvernării 2001-2004, când nu s-a condus
