De fapt, opţiunea pentru nominalizarea unei singure persoane în calitate de candidat prezidenţial şi susţinerea acesteia. Se poate întâmpla înaintea primului tur de scrutin, imediat după europarlamentare sau după primul tur de scrutin. Depinde de strategia pe care şi-o fixează aceste partide. Şi mai depinde de cine anume va reprezenta ceea ce am putea numi, în această acţiune comună, nava amiral. Şi de prezumtivul candidat. Cam multe necunoscute.
Este exact motivul care transformă alegerile europarlamentare, dintr-un scrutin relativ banal, într-unul cu o importantă semnificaţie şi greutate. Rezultatele vor fi utilizate atât de dreapta, cât şi de stânga, pentru a-şi decide strategia şi pentru a opta definitiv pentru un candidat. În ceea ce priveşte PSD, situaţia este relativ clară. O alianţa largă există deja în jurul acestui partid, singura zonă vulnerabilă reprezentând-o UDMR, care afirmă că este un partid, totuşi, de dreapta şi care este afiliat popularilor europeni. Candidatul este Victor Ponta. Care, de mai mult timp, şi-a pregătit cu atenţie statutul de prezidenţiabil.
În ceea ce priveşte dreapta spectrului politic, situaţia nu este deloc clară. Nu se ştie care dintre partide va conduce bătălia electorală în eventualitatea unui candidat unic. Şi nu se ştie cine va fi acesta. Dacă la alegerile europarlamentare, de exemplu, partidul cu cele mai bune rezultate va fi PNL, dar dacă acestea s-ar situa sub ştacheta celor 20%, atunci Crin Antonescu va demisiona şi va iniţia organizarea unui Congres Extraordinar unde va refuză să mai candideze pentru preşedinţia partidului.
Această situaţie ar putea determina o răsturnare spectaculoasă de strategie dacă ne gândim fie şi numai la faptul că, în aceste condiţii, Călin Popescu Tăriceanu ar putea reveni în forţă, adjudecându-şi conducerea partidului şi reorientând PNL către o mega-alianţă cu PSD prin refacerea USL. În aceste condiţii, nu este deloc exclusă eventualitatea în care PSD s-ar bate pentru preşedinţie prin Ponta, susţinut fiind de PNL care, la schimb, ar primi conducerea executivului. Cu alte cuvinte, tandemul, într-o asemenea ipoteză, ar putea fi Victor Ponta preşedinte, Călin Popescu-Tăriceanu premier. Şi nu s-ar mai pune problema unei strategii comune a dreptei, cu şanse cât de cât câştigătoare.
Mai există, însă, şi ipoteza în care PNL obţine un scor de peste 20%, care îl consacră pe Crin Antonescu pentru perioada următoare, atât în funcţia de preşedinte al partidului, cât şi în statutul sau de candidat prezidenţial. Într-o asemenea eventualitate, toate celelalte partide de dreapta sau pretins de dreapta vor trebui să accepte, imediat după europarlamentare şi cel mai târziu după primul tur de scrutin, ideea de a-l susţine pe Antonescu drept candidat.
Obstacolul semnificativ şi chiar redutabil în acest proiect va fi Traian Băsescu, pentru că intenţiile sale sunt diferite. Şi anume ca Elena Udrea să devine prezidenţiabil şi să fie susţinută de partidele de dreapta. Şi nu este deloc clar, într-o asemenea eventualitate, cine va fi celălalt personaj al tandemului. Cine va candida pentru funcţia de prim-ministru. Este de presupus că Traian Băsescu ar accepta o relativă sacrificare a Elenei Udrea doar în eventualitatea în care, după prezidenţiale, ar obţine garanţii de susţinere pentru el însuşi în funcţia de premier. Ceea ce, să recunoaştem deschis, ar reprezenta o calamitate.
Pe de altă parte, o eventuală unificarea a dreptei în jurul unui proiect prezidenţial şi doar atât este insuficientă pentru a conferi proiectului suficientă coerenţă politică. Ar fi necesar că electoratul de dreapta să fie, pe de o parte, convins că preluarea şi a preşedinţiei de către PSD, pe lângă Guvern, ar fi, în perspectivă, extrem de nocivă şi că, în schimb, ar există suficiente garanţii că dreapta, venită la Cotroceni şi ulterior la Guvern, ar consolida democraţia, ar dinamiza economia şi ar îmbunătăţi situaţia cetăţenilor.
Proiectul dreptei, dacă el există cu adevărat sau dacă va există vreodată în viitorul apropiat, este extrem de greu de realizat şi principalul handicap îl reprezintă prezenţa în epicentrul acestei drepte a celor două personalităţi accentuate, respectiv Crin Antonescu şi Traian Băsescu. Sunt două săbii care nu cred că vor încăpea în aceeaşi teacă.
Rezultă că stânga are două cai pentru a-şi realiza planurile dintre care una, ARD, este cât de cât sigură, în timp ce dreapta, pentru moment, nu are nicio soluţie clar conturată.
