Războaie şi victime: Afganistan & Irak

Media distorsionează percepţiile publice. La noi şi oriunde în lume, prezentarea obsesivă a militarilor victime ale războaielor din Irak şi Afganistan a distorsionat atât de tare percepţiile, încât opinia publică trăieşte cu convingerea că asistăm la conflagraţiile cu cele mai multe victime din istorie.

Realitatea este însă cu totul alta. Statisticile la zi (adică în noaptea de 4 spre 5 martie 2010, când am scris aceste rânduri) arată următoarele cifre: în Afganistan, în cadrul lui “Operation Enduring Freedom”, de la începutul războiului din 2001 şi până în februarie 2010 au murit 1.675 de soldaţi (dintre care 1.013 americani, 268 britanici, 394 din armatele celorlalte naţiuni); în Irak, de la începutul războiului din 2003 şi până în februarie 2010, în cadrul lui “Operation Iraqi Freedom” au murit 4.698 de soldaţi (dintre care 4.380 americani, 179 britanici, 139 din armatele celorlalte naţiuni).

 

Toate aceste date pot fi consultate de oricine pe următorul site: www.icasualties.org , care dă statisticile pentru fiecare an. în total, este vorba de 6.373 de victime de război din cadrul armatelor americane şi aliate, care se confruntă cu talibanii, teroriştii internaţionali din diferite grupări, cu grupări paramilitare ale diferitelor triburi ori grupări religioase, etc.

 

Statisticienii americani au comparat numărul de victime din aceste lungi războaie cu numărul de victime din rândurile soldaţilor americani din alte războaie, care au durat mai puţin sau mai mult. De pildă, în timpul Războiului de Secesiune (1861-1865), “nordiştii” au pierdut 140.414 soldaţi pe front, iar “sudiştii” 74.524 (numărul “victimelor colaterale” a fost mult mai mare). în războiul din Vietnam (1964-1975) au murit “in combat” 47.424 de soldaţi, în vreme ce în cel de-al Doilea Război Mondial (1941-1945), numărul soldaţilor căzuţi în luptele împotriva Germaniei naziste şi a Japoniei, în Pacific, a fost de 291.557. Literatura de specialitate cu privire la războaie şi numărul victimelor căzute în luptă explică pe larg cum s-a ajuns la această diminuare a numărului de victime în rândul soldaţilor combatanţi. Cine vrea să afle aceste explicaţii are la dispoziţie sute de articole, studii şi cărţi. Eu am făcut-o, însă ar trebui să scriu o altă carte, ca să rezum concluziile altora.

 

Există însă şi alte comparaţii, care ar trebui să-i pună pe gânduri pe cei care organizează “marşurile păcii” ori alte proteste împotriva războaielor din Afganistan şi Irak. De pildă, conform statisticilor oficiale americane, în ultimele două decenii, media anuală de morţi cauzate de accidente de maşină pe şosele şi autostrăzi, adică Motor Vehicle death toll, este în jur de 42.000 de oameni pe an. Adică, anual mor de şapte ori mai mulţi oameni în accidente rutiere decât suma totală a victimelor din rândul armatelor din două războaie considerate extrem de sângeroase.

între rezultatele statistice şi discuţiile axiologice sunt diferenţe radicale. Fiecare viaţă de om este preţioasă. Dreptul la viaţă este un drept universal al omului, chiar dacă în multe părţi ale lumii nu este recunoscut. De pildă, chiar în Afganistan şi Irak, unde numărul victimelor în rândurile civililor nevinovaţi şi fără apărare omorâţi de terorişti în atentate cu bombe este mult mai mare. Cine citeşte cărţile despre ce s-a petrecut în Afganistan în anii ‘80, în timpul războiului dintre trupele sovietice, susţinute de armatele comuniştilor afgani, şi cei care li s-au împotrivit, va vedea că numărul victimelor a fost cu mult mai mare. Cifre enorme de pierderi de vieţi umane sunt şi pentru perioada regimului totalitar teocratic taliban, înainte de preluarea puterii de către aceştia şi mai ales după ce au venit la putere, când războiul civil a continuat. La fel, în timpul lui Saddam Hussein, numărul victimelor din timpul războiului cu Iranul sau în timpul persecuţiilor împotriva şiiţilor (care reprezintă majoritatea) şi kurzilor este incredibil.

 

în acele părţi ale lumii, viaţa indivizilor nu valorează prea mult. Motivaţia morală pentru introducerea regimurilor democratice, care tocmai asta fac sau încearcă să facă, adică să protejeze viaţa indivizilor, nu prea există în minţile multora. Dar ce te faci cu victimele din accidentele rutiere, care se petrec în democraţiile consolidate, unde, chipurile, viaţa fiecărui om este preţioasă? Ar trebui ca presa să se concentreze asupra criminalilor care circulă liberi pe şosele şi care pun în pericol viaţa celor din jur prin modul agresiv, tâmpit, riscant de a conduce.

 

Cât de actual este acest subiect în România vede fiecare om care circulă pe străzile şi şoselele patriei sau citeşte/vede/ascultă ştirile despre accidentele provocate de aceşti criminali înarmaţi cu arme de ucidere individuală sau în masă – automobilele. Se vorbeşte despre dreptul de a purta sau nu armă.

Dar nu se vorbeşte despre dezarmarea dezaxaţilor care circulă pe străzi şi şosele. Revenind la războaiele mediatizate excesiv şi la cauzele acestora, vă mai amintiţi câţi oameni nevinovaţi au murit într-o singură zi, pe 9/11, când cele trei avioane pilotate de terorişti au lovit turnurile gemene din New York şi sediul Pentagonului, din Arlington, Virginia, lângă Washington D.C.?