Refugiații și praful de puşcă

Iar multitudinea de domni „arondaţi” serviciilor secrete de la București, care pledează pentru aducerea de refugiați în România, mă pune pe gânduri. Este un semnal al unei decizii politice majore, luate în condiții de netransparenţă. Criza refugiaților s-ar putea transforma în prima criză majoră a administrației Iohannis. Și miroase, tare rău, a praf de pușcă. 
 
Este simptomatic, cum fel de fel, de analiști dotați cu ONG-uri, finanțate ocult, și absolvenți a unor școli, și ele bine dirijate, au ieșit, deodată, după câteva zile de buimăceală, pentru a da semnalul. Iar semnalul este că România se pregătește să primească refugiați. Atât de mulți cât va dori Uniunea Europeană. Și, în fundal, partenerul nostru de la Washington. Numai că acest stat este total nepregătit să facă față șocului unui masiv val migrator. Și nepregătit fiind, se va lasă, până la urmă, cu praf de puşcă. 
 
Pentru moment, nu are nicio relevanță procesul și mecanismul prin care a fost declanșată cea mai masivă migrație din acest secol, care s-ar putea să depășească până și migrația generată de cel De-al Doilea Război Mondial, de la mijlocul secolului trecut. Un lucru este însă cert. Nu România este responsabilă. România nu a contribuit, cu nimic, la apocalipsa unor uriașe comunități de oameni create în urma disoluției instituțiilor de stat, din vecinătatea continentului european. Nu noi ne-am insinuat în structurile statelor respective, pentru a reuși să ne apropiem, cât mai mult, de uriașele rezerve de petrol și de alte minerale valoroase. Nu noi am declanșat ”primăvara arabă”. Nu noi am beneficiat de pe urma ei. Ca atare, nu noi trebuie să plătim costurile. 
 
În al doilea rând, pentru a le răspunde lătrăilor puși la treabă de către „sistem”, în ciuda a tot felul de aserțiuni, România, sub aspectul structurilor sale de securitate, este un stat rudimentar. Avem, este adevărat, cei mai mulți securiști pe cap de locuitor. Avem și cea mai mare contribuție din PIB, sub aspect procentual. Avem și, în cifre absolute, investiții uriașe din bani publici, pentru dezvoltarea structurilor de securitate.

Numai că, o bună parte din aceste eforturi, la care a contribuit națiunea română, nu sunt, în realitate, consacrate siguranței naționale. Și nici siguranței cetățeanului. Fondurile au contribuit, nici mai mult, nici mai puțin, decât la crearea unor uriașe caracatițe. Alcătuite din grupuri de interese nelegitime, coordonate de oameni din fruntea serviciilor de informații și care, sub umbrela interesului național, nu fac altceva decât să servească unor interese de grup. În momentul în care România va fi supusă unui examen real, această realitate ne va exploda în față. 
 
Pentru că se va vedea, în curând, că serviciilor noastre secrete, în general instituțiile de forță ale statului român, sunt incapabile să facă față unei provocări cum este cea a asimilării unui val migrator. 
 
Germania a dat un frumos exemplu. Cancelarul Angela Merkel – care, cum era de așteptat, l-a convins, în acest sens, şi pe omologul ei de la Paris - a vorbit, cu multă compasiune, despre soarta nefericită a refugiaților. Și, stârnind revolte în rândul naționaliștilor germani, a afirmat că poate primi circa opt sute de mii de oameni, întrucât dispune de infrastructura necesară și are și locuri de muncă disponibile pentru aceștia. Afirmația doamnei cancelar nu este decât o ispititoare momeală. 
 
Vezi Doamne, Germania oferă un exemplu întregii Europe civilizate, un exemplu de sacrificiu pus pe altarul libertăților și democrației comunitare, un exemplu care trebuie, imediat, urmat de alte state. Și așa cum se va vedea, refugiații vor începe să fie împinși către statele de sacrificiu UE, cele periferice. 
 
România este, din perspectiva de mai sus, una dintre ținte. Cu atât mai mult cu cât, autoritățile de la București, departe de a avea o politică real-națională, sunt mai dispuse decât oricând să execute comenzile venite de la Bruxelles. 
 
Am mai scris și repet. Suntem un stat care și-a asumat, mergând până la limita devotamentului, statutul de santinelă. La marginea Uniunii Europene și la marginea NATO. În acest scop, structurile democratice s-au militarizat. O parte dintre drepturile omului și dintre drepturile democratice au fost aruncate, fie și temporar, la ladă de gunoi. Acest sacrificiu, până la un punct, este liber consimţit. 
 
Este tributul pe care trebuie să-l plătim pentru faptul că, întâia oară în întreaga istorie, facem parte din cea mai puternică alianță de state, la nivel planetar. Iar securitatea asigurată de acest statut, în măsură în care va fi, până la urmă, asigurată, are un cost care trebuie plătit. Nu este însă exclus ca toate sacrificiile făcute până în prezent de România să fie, pur și simplu, date peste cap, printr-o decizie iresponsabilă. 
 
Decizia iresponsabila este, dacă ea s-a luat, cumva, în secret, aceea de a primi valuri de refugiați. Un stat santinelă, un stat care păzește frontiera estică a UE și NATO nu își poate, pur și simplu, permite așa ceva. Cu atât mai mult cu cât, în douăzeci și cinci de ani am fost incapabili să urmăm exemplul Poloniei -  şi pe noi nimeni nu ne-a ajutat în acest sens, ci dimpotrivă - astfel încât, continuăm să avem un PIB dintre cele mai mici pe cap de locuitor și unul dintre cele mai scăzute nivele de viață. 
 
Mai putem plăti și costul unei uriașe migrații? Este prima întrebare. A doua întrebare, la care mă grăbesc să răspund negativ, este dacă instituțiile de forță din România, în sens larg, incluzând și serviciile secrete, sunt capabile să asigure siguranța națională, în condițiile impactului cu vălul de imigranți? 
 
Trec zilele, primim fel de fel de semnale, din ce în ce mai alarmante, inclusiv din partea cârtiţelor serviciilor secrete și nu ne este oferită o viziune clară din partea Consiliului Suprem de Apărare a Țării. De aceea, nu exclud posibilitatea ca președinția lui Klaus Iohannis să se confrunte, acum, cu prima sa criză majoră de autoritate și credibilitate.