Nu aş fi crezut că timpul va trece atât de repede încât să vorbesc de Hagi ca de un jucător retras deja de mai bine de un deceniu. În aprilie 2001, pe o ploaie torenţială, pe fosta arenă naţională, 60.000 de oameni cântau şi îl aplaudau în meciul de retragere pe cel mai bun fotbalist român din câţi am văzut eu. Or fi fost poate şi alţii, nu ştiu, dar de când văd eu fotbal, la noi, Hagi a fost cel mai mare. Cu toate acestea, Gică nu a fost niciodată preferatul meu. Eu sunt dintre cei care l-au îndrăgit pe Răducioiu, "minunea blondă" de pe Rose Bowl, ca să utilizez un strereotip folosit de foarte multe ori de comentatorii sportivi.
Poate că mulţi s-or întreba de ce scriu despre sport, când analizele şi materialele mele vizează de obicei actualitatea politică. Nu mă pricep la toate, nu cred nici în teza că la politică, fotbal şi muzică uşoară se pricepe tot românul. E pur şi simplu dorinţa mea de a scrie despre unul dintre performerii României, unul dintre cei mai buni ambasadori, la propriu, pe care i-am avut şi pe care şi azi îl recunoaşte oricine oriunde. Nu ştiu câtă lume conştientizează lucrul ăsta, dar când spui, afară, România, mulţi o identifică cu Hagi. Face parte din patrimoniu, e un soi de recomandare pozitivă pentru când plec în altă parte ( din nefericire una dintre puţinele pe care ceilalţi le recunosc ). Tocmai din acest motiv, vreau să îi mulţumesc lui Gică.
Şi îi mulţumesc pentru atâtea momente frumoase pe care mi le-a oferit. N-am să uit niciodată golurile din meciul cu Irlanda de la Bucureşti (5-1), meciurile fabuloase de la Campionatul Mondial din America 94. Ce vremuri! Victorii cu America, Columbia lui Valderama, Argentina lui Redondo şi Batistuta. Ce dor îmi e de naţionala de atunci şi de jucătorii din aceea vreme...... Apoi, a fost turul de forţă al naţionalei în preliminariile pentru Mondialul din 98. Atunci, echipa României cu Hagi vârf de lance nu a pierdut niciun meci. Nu am cum să uit golul înscris în deplasare Irlandei, sub bară din lovitură liberă, la vinclu. Era un moment delicat, pentru că Gică venea la echipă după ce cu doar câteva zile mai devreme, la Constanţa, îşi înmormântase tatăl. Putea foarte bine să refuze selecţionata, aşa cum am văzut că au făcut alţii mult mai netalentaţi, ceva mai târziu. Nu ştiu câţi îşi mai amintesc gestul căpitanului, când se intona imnul naţional. Gică îşi ducea mâna în dreptul inimii. Un exerciţiu de imagine sau sentiment naţional al machedonului? Asta m-a dus cu gândul la caracterizarea lui Petre Ţuţea, făcută aromânilor. "Petre Ţuţea: Am avut o conversaţie odată cu Marin Preda, care îi ataca pe aromâni. Zic:
-Domnule Marin Preda! Aromânii nu sunt români! Sunt super-români!"
Un stadion i-a scandat "Nu pleca!", la întoarcerea de la Campionatul Mondial din Franţa, când "Regele" şi-a anunţat retragerea. Lacrimile lui au spus totul........
Şi a revenit un an mai târziu, la un meci de povestit nepoţilor, cu Ungaria (2-0). Cea mai bună repriză jucată de Hagi la naţională, sunt absolut convins.
La echipele de club, ştiu mai bine ce a făcut atunci când a jucat la Real, la Brescia, Barca sau în Turcia. Cu siguranţă cea mai frumoasă perioadă a fost la Galata, unde a câştigat Cupa UEFA sau Supercupa Europei. La drept vorbind, fotbalul din Turcia s-a transformat odată cu venirea lui Hagi pe Bosfor. Pentru turci, el e paşă şi acum, pentru noi e "Rege". Îmi vine în memorie meciul de la Dortmund, din sferturile Cupei UEFA (2000), când Hagi a umilit Borussia, fosta campioană a Europei chiar la Dortmund, cu un gol superb de la câţiva zeci de metri. "Ultimul număr 10 veritabil din fotbalul mondial", a spus-o chiar fostul său antrenor, Johan Cruyff.
Aş vrea să cuprind în multe cuvinte sentimentul pe care Hagi a reuşit să îl imprime unor generaţii întregi. Septimiu, un bun amic, mi-a redat comentariul unic al lui Cristian Ţopescu, de la cea mai mare performanţă a naţionalei, meciul cu Argentina din 1994. Cred că descrie perfect atmosfera unor timpuri de glorie şi de ce Hagi înseamnă atât pentru noi:
"Minge câştigată de Ilie Dumitrescu, posibilitate de contraatac, Selymes în faţa lui Ilie Dumitrescu, un singur apărător argentinian, a apărut şi al doilea, Ilie Dumitrescu întârzie, pasează pe partea dreaptă lui HAGI, GOOOOOOOL"! 7
La mulţi ani, Gică!
