Reîntâlnire cu Bornescu şi Cadu

Reîntâlnire cu Bornescu şi Cadu
“U” a câştigat la Comisia de Disciplină. Aşteptăm şi meciul adevărat.

Televizorul merge pe Sport.ro, se transmite în direct decizia Comisiei de Disciplină în privinţa meciului întrerupt la Cluj. Cineva scapă un cuvânt neortodox: "căcat"! Uppsss! La masă stau doi tipi în sacou şi doi îmbrăcaţi în cămaşă. Şuşotesc ceva, apar şi primele zâmbete. Ca la un semn se ridică toţi în picioare. Nu, nu e bine aşa. Dă mai bine dacă stau jos. Mai durează mult? Preşedintele Comisiei, Valentin Epure, anunţă decizia: Rejucare!

Un verdict surprinzător, sprijinit pe lianele alunecoase ale regulamentului. Şi un precedent periculos, pentru că de acum încolo şi alte cluburi vor pretinde să aibă parte de acelaşi tratament. Elocvent pentru capacitatea managerială a conducătorilor celui mai iubit sport autohton este articolul 123 din Regulamentul Disciplinar al FRF, pe care se fundamentează motivarea comisiei, articol care cuprinde în titlu cuvântul "Omisiuni".

Universitatea a obţinut ce a solicitat. CFR a cerut să câştige cu 3-0, iar contracandidatele sperau ca ambele formaţii din Cluj să piardă întâlnirea cu 3-0. După ani de zile în care titlul a fost hotărât în birouri şi nu pe teren, Comisia de Disciplină a preluat mingea şi a aruncat-o înapoi în iarbă. Acolo unde o vor aştepta şi Cadu, şi Bornescu, care au primit câte două etape de suspendare şi au timp să revină pe gazon! Sperăm să fie o reîntâlnire fără turbulenţe. O altă surpriză e şi faptul că stadionul Universităţii Cluj va putea găzdui spectatori la rejucare. Dacă în Giuleşti s-au închis porţile pentru două meciuri, pentru că preparatorul fizic Diego Longo l-a lovit pe Anton Heleşteanu, e ciudat că în această speţă nu se respectă aceeaşi linie.
Să fim bine înţeleşi. Ne bucurăm că vom mai vedea un derby şi că în tribune vor fi spectatori. E o hotărâre în folosul fotbalului. Remarcam doar că specialiştii comisiei au trecut cu brio examenul la "Arta improvizaţiei". Nu ştim când va fi programată partida, e cert că întâlnirea, dacă va avea loc, va fi condusă de o brigadă străină. Deocamdată, hotărârea e atacabilă la Comisia de Recurs, apoi există şi calea unei şarje la TAS.

Dacă merită să fie campioană, CFR nu are de ce să-şi facă griji. Să-şi demonstreze valoarea pe teren. Doar are cel mai bun lot, aşa se împăuna preşedintele Iuliu Mureşan. "Nu mi se pare corect că preşedintele l-a decorat. Cred că a fost în scop electoral. Nu a făcut nici un act de bravadă Deaconu. Dacă era un bărbat brav continua jocul", declara acelaşi Iuliu Mureşan în 2008, după cazul "Bricheta". Acum i se oferă şansa să joace. De ce nu e de acord?

Andone are de ce să se teamă dacă partida se va rejuca. I-a ambiţionat pe doi dintre cei mai talentaţi puşti din fotbalul românesc. "Nu mă puteau bate cu Grozav şi Morar", spunea antrenorul CFR-ului, sigur pe el, la o conferinţa de presă. "Fălcosul" va afla curând dacă tinerii atacanţi sunt comestibili.

 

 

Comenteaza