O mare de oameni cărora politica “ţepelor” plecată de la Cotroceni le-a schimonosit, parcă, sufletele, încât aceştia nu mai pot construi nimic, nici pe plan personal, nici în acela al acţiunii publice. “Cine seamănă vânt, culege furtună”, spune un proverb care pare a-şi arăta în ultima vreme valabilitatea, cu vârf şi îndesat. Probabil că asta am meritat din moment ce am putut crede, ca într-o adevărată “zi a orbului”, că ameninţările cu tribunalele poporului renăscute la comandă politică vor putea crea cadrul unei normalităţi pe fondul căreia o ţară, România, sau oricare ar fi aceasta, va putea să-şi consolideze poziţia de nouă membră cu drepturi depline între ţările Uniunii Europene.
Mărturie stau aceşti trecuţi cinci ani ai disperării, ai urii înstăpânite între politicieni, între oameni, între instituţiile statului şi, într-o oarecare măsură, un anume fel de ură, care a făcut ca în străinătate să se vorbească despre România ca despre o ţară în care “colţii” dictaturii au apărut la numai 17 ani de la dispariţia (plătită cu sute de tineri morţi), poate, a celei mai sângeroase dictaturi din estul Europei. Ce ne-a mai rămas, deci, de făcut, ca popor “vegetal”, aşa cum, poate, pe bună dreptate, considera o celebră scriitoare? Sau trebuie să ne lamentăm, în continuare, asemeni “marelui” erou al baladei aceleia, care a stat crucial la baza receptării sufletului românesc? în noianul acesta de întrebări am ajuns să nu mai ştim nimic sigur, să nu mai avem parametri, să luăm în seamă mai ales bârfele, delaţiunile ordinare, dezinformările, hula şi injuria perfidă. Atacul la persoană, denigrarea, lauda cu asupra de măsură au devenit o stare de fapt.
Iar în timpuri cum sunt acestea, pentru ca lucrurile să poată începe să se schimbe, poate că ar trebui să nu uităm că avem, totuşi, o religie. Ar trebui să căutăm spre copilăria naţiunii noastre, către figuri gigantice ale unor oameni care au adunat naţiunea română laolaltă şi care nu au îndemnat la dezbinare şi ură. Poate că ni i-am uitat pe marii prelaţi, cum ar fi Miron Cristea, Andrei Şaguna, Nicolae Colan, dar şi pe cei care ne sunt contemporani. îmi pare că mergem la biserică doar ca să fim văzuţi, îmi pare că prea mulţi dintre oamenii pe care îi ştim cu “frica lui Dumnezeu” cad pradă sectarismului, ucigându-şi astfel bruma de suflet care le-a fost dată întru respectarea religiei în care au intrat prin naştere.
Sunt, însă, semne, cel puţin în Cluj, că Ortodoxia renaşte într-un fel în care până acum nu s-a întâmplat. La umbra unei mari figuri ortodoxe, a înalt Preasfinţitului Bartolomeu, cu modele de slujitori ai Domnului, ca Vasile Someşanul, Ioan Chirilă, Simion Cristea, Ioan Bizău, Ioan Benche, Vasile Raus, dar şi alţii, al căror nume, desigur importante, nu sunt puţine, spre cinstea lor, încep să se “adune” figurile importante ale oraşului. începe să se facă văzută vocaţia caritabilă de întrajutorare a creştinilor, cu care Dumnezeu şi viaţa i-au sortit să o aibă mai mult decât alţii.
Personalităţi importante ale oraşului au fost, de-a lungul timpului, distinse de îPS Bartolomeu cu ordinul “Crucea Transilvană” pentru sprijinirea activităţilor sociale şi de caritate ale Arhiepiscopiei Ortodoxe a Clujului, Vadului şi Feleacului. Printre ei, nume sonore: Andrei Marga, Sorin Apostu, Virgil Ardelean, Dorin Ceatarâş, Nicolae Edroiu, Aurel Litan, iar alaltăieri a primit crucea dl Ovidiu Turcu. Ce aşteaptă comunitatea de la aceşti oameni, în afară de ajutoare pentru acţiuni caritabile, pe care ei, dintr-o onorantă modestie, nu le-au făcut niciodată publice? Probabil că aşteaptă şi o mai mare grijă faţă de ceea ce se întâmplă cu oamenii acestei societăţi. A fi un model înseamnă a reprezenta un drum de urmat.
Ori, în vremuri pline de violenţă şi de ură, astfel de modele, care să îndemne la bună înţelegere şi la revenirea la o mai mare aplecare (uitată, din păcate!) către calea religiei, este, poate, singura soluţie. E, asemeni unei treziri, în chiar momentul când ne aflăm pe buza prăpastiei, dintr-un somn al raţiunii, care întotdeauna, de-a lungul istoriei noastre, vai, atât de recente, nu a născut decât monştri!
