“Revoluţia bunului simţ”, călcată în picioare?

“Revoluţia  bunului simţ”,  călcată în picioare?
“Orice revoluţie sfârşită este începutul unei noi revoluţii, cum şi orice război este continuarea vechiului război...” (Alflori)


Niciodată în ultimii 10 ani, scena politică de la Cluj nu a fost mai vie decât acum. Dacă în trecut contabilizam, simplu, evenimente fireşti, bătălia electorală din 2012 a scos la iveală cele mai nebănuite adversităţi sau războaie politice, chiar din interiorul partidelor. Mi-aduc aminte de perioada campaniei pentru alegerile generale din 2008, când CNA a emis reguli şi pentru perioada de precampanie. Mi se părea nefiresc şi aiuritor să se folosească termenul respectiv. Ce putea să însemne? Asta pentru că lucrurile erau atât de anoste, atât de lipsite de culoare, finalul previzibil. Astfel că nu era mai mult decât un exces de zel al unei instituţii care, oricum, a rămas încremenită într-o legislaţie veche dar şi în aprecieri ale textului de lege, destul de cazon.
În schimb, în 2012, cred că ar fi mers la fix o reglementare de genul ăsta. Precampania nu e nimic mai mult decât reglarea conturilor în interiorul partidelor. E lupta dintre taberele despre care amintim "pe surse", pe care nu le recunoşte nimeni, despre actorii politici care în piaţa publică se pupă, pentru ca, în culisele scenei, să îşi arunce săgeţi otrăvite. Ei, acum faptele sunt diametral opuse, totul se face pe faţă. Nimeni nu se mai ascunde, politicienii îşi joacă ultima carte, folosind cea mai variată gamă de armament.
Terenul cel mai minat de până acum a fost în PNL Cluj. Acolo, liderul liberal Marius Nicoară şi cei care îl susţin au suferit o înfrângere fără echivoc în faţa secundului său Horea Uioreanu. Ultimul, câştigător la locale, uns şef al Consiliului Judeţean, a căpătat influenţă şi trecere printre primarii şi viceprimarii pe care liberalii îi au în Cluj. Distribuţia unor resurse importante pentru localităţile pe care ei le conduc se face de la sediul de pe Dorobanţilor. Aşa că nu e bine să te pui cu şeful de la judeţ, că altfel cine ştie ce mai rişti! De cealaltă parte, Marius Nicoară este marele perdant USL al localelor, deşi la mustaţă. Mai mult în astfel de cazuri se invocă o cutumă de inspiraţie medievală, când poporul (de astă dată liberal ) cere punerea pe eşafod a învinsului. Aşa că nimic nou sub soare! Unii ar spune că dintr-o astfel de competiţie se nasc idei mai bune şi candidaţi mai pregătiţi. Chiar o fi aşa în cazul de faţă? Acum mai mult ca oricând aşteptarea e imensă. Cât de pregătiţi sunt oamenii care vin să ne ceară votul? Ce-i recomandă? Criteriile de competenţă şi moralitate mai contează?
La PDL sau mai nou la Alianţa România Dreaptă, situaţia s-a schimbat semnificativ. Având mai puţine colegii eligibile dar şi noi aliaţi, impuşi de la centru, sau mai corect de la Cotroceni, partidul lui Blaga a trebuit, la Cluj, să renunţe la unul din cei mai vechi lideri de partid. Fost preşedinte al organizaţiei municipale, senatorul Mihail Hărdău s-a văzut nevoit să renunţe la candidatura pentru un nou mandat, făcând pârtie pentru Adrian Papahagi, vicepreşedintele Fundaţiei Creştin Democrate. Dacă cei din Modrogan au acţionat oportun sau nu, vom vedea. În schimb, rămâne declaraţia lui Hărdău care acuză dicatura centrului: "Nu sunt de acord ca Bucureştiul să conducă Clujul". Asta şi în ideea în care, partidul condus până nu demult de Emil Boc, era formaţiunea care propovăduia descentralizarea, inclusiv descentralizarea deciziei politice.
Acelaşi e lucru e valabil şi în cazul PSD, unde organizaţia clujeană trebuie să accepte "implantul" Giurgiu. Deşi ar părea organizaţia cea mai aşezată, lucrurile nu stau deloc aşa. Rivalitatea dintre liderii de la judeţ şi cei de la municipiu tinde să devină din ce în ce mai pronunţată. O primă luptă, decisă de primii, s-a dat pe colegiul 3 Camera Deputaţilor, unde şi-au impus opţiunea.
Situaţia complicată din Cluj mi-a fost descrisă de un prieten drept "o toamnă a unor mici revoluţii politice". Mă îndoiesc serios că ar fi aşa. Indiferent de amploarea lor, nu sunt mai mult decât simple şi anemice lovituri de palat, care în sine vor atrage replici, pe principiul acţiunii şi reacţiunii. Nici vorbă de mai mult. Deşi, în urmă nu cu mult timp, speram în "Revoluţia bunului simţ"!

Comenteaza