Oricare ar fi subiectul menit să atenţioneze şi să îndrepte moravurile româneşti, pildele sunt la îndemână, pe toate gardurile. Luaţi la bani mărunţi oricare dintre acţiunile guvernanţilor români (oricare ar fi ei! fără deosebire de culoare politică!) şi veţi vedea că în unele cazuri se poate vorbi despre neputinţă, în altele de neştiinţă, dar în fiecare dintre ele nepăsarea iese la suprafaţă precum uleiul deasupra apei.
Zecile de mii de lucrători prin ministere şi „organe", miile de lucrători de prin Parlament (vorbesc aici despre toată lumea, nu numai despre cei 588 de votaci- atenţie, as putea primi copy-right pentru acest termen?) par să fie toţi contaminaţi de greaua boală a nepăsării. Să exemplificăm: la Măgurele, la periferia Bucureştilor de legendă, se dezvoltă proiectul de integrare a celui mai puternic laser din Europa, şi unul dintre cele mai puternice din lume (ELI-NP).
Un proiect ambiţios, unul dintre cele mai însemnate la scară europeană; un proiect prestigios, care poate pune România pe harta lumii şi cu alt tag decât furnizor de forţă de muncă ieftină, de romi furăcioşi şi de prostituţie on-line. În faţa unei astfel de oportunităţi, guvernanţii de la Bucale ar trebui să-şi piardă somnul, să-şi stoarcă creierele, altfel foarte odihnite, de grija unei derulări impecabile şi ireproşabile a singurului proiect românesc de talie mondială.
În schimb, ce fac ei? De trei ori nimic! În timp ce milioanele de documente administrative necesitate de un proiect de o asemenea anvergură ar trebui să circule între organismele statului cu bulină roşie pe antet, ca semn al maximei urgenţe şi nevoi de celeritate, lucrările sunt întârziate cu un an din cauza unui aviz al Apelor Române pentru instalarea unui set de pompe geotermale. Păi nu este acesta un clar exemplu de nepăsare?
Funcţionăraşilor de la Apele Române nu le-a păsat nici cât negru sub unghie (şi la munca curată de birou pe care o au, şi la câtă apă curge spre Sâmbăta prin scriptele lor, chiar nu au deloc negru sub unghie!) de urgenţa absolută a acestui proiect. Nici funcţionăraşilor care roiesc în proiectul ELI-NP nu pare să le fi păsat prea mult, poate că s-au chiar bucurat de această situaţie... Un an de întârziere în darea în folosinţă înseamnă, în defintiv, un an de leafă câştigat, nu-i aşa?
Mai doriţi exemple? O, dar viaţa noastră colcăie de exemple! Vă mai amintiţi că nu demult, în vremile de tristă amintire ale unei alte guvernări, România părea a fi în cărţi pentru a găzdui importanta uzină Mercedes care până la urmă a fost instalată la Kecskemet, în Ungaria? Criteriul care pare să fi înclinat balanţa a fost acela al facilităţilor logistice oferite de autostrada care permite livrarea cu promptitudine şi în deplină securitate a scumpelor autoturisme germane. În aceste zile, grupul Renault ne ameninţă că din 2020 putem pierde producţia de autoturisme la Piteşti, precum - desigur! - şi toate beneficiile colaterale, din cauza întârzierii cronice în realizarea legăturii terestre la nivel de autostradă între Piteşti şi frontiera de vest a României.
România riscă să piardă 15% din exporturile sale din cauza nepăsării (desigur, şi a nepriceperii şi a neştiinţei) guvernanţilor săi! Oare supăr pe cineva dacă vorbesc răspicat despre grava crimă de subminare a economiei naţionale? Dar pot eu să vorbesc mult şi bine, aveţi cumva impresia că decidenţilor şi armatei de funcţionăraşi care mişună în jurul lor le pasă? Din nou, unghiile lor sunt bine spălate! Îmi vine în memorie o butadă a profesorului meu de organizare a muncii de la ASE Bucureşti (nu-i spun numele, este încă o persoană importantă...), care spunea aşa: „Timpul de muncă al românului este împărţit în două: în prima jumătate nu lucrează nimic, iar în a doua jumătate caută justificări pentru ce nu a lucrat în prima parte."
Şi cele de mai sus sunt exemple de ultimă oră... Ce să mai spunem despre nepăsarea faţă de marasmul învăţământului, domeniu de maximă importanţă pentru supravieţuirea acestei naţii? Ce să mai spunem despre nepăsarea faţă de degringolada sistemului de românesc de sănătate (voci tot mai apăsate susţin că în câţiva ani vom rămâne fără medici specialişti)? Nepăsarea guvernanţilor durează deja de decenii, şi nu pare să fi ajuns la final, ronţăind cu neruşinare fiinţa acestei naţii, îngreunându-i prezentul şi subminându-i viitorul.
Când vom înţelege oare că această nepăsare este cel mai acut pericol pentru viitorul nostru? Neştiinţa poate fi învăţată, neputinţa poate fi ajutată... dar nepăsarea poate rămâne suverană, sabotând cinic orice efort de construcţie şi progres. Nu ne rămâne decât să sperăm că valurile istoriei nu vor veni atât de mari încât această nepăsare să ne tragă la fund.
