Să fie fotbal!

Să fie fotbal!
Prietenia dintre Florian Walter şi Gigi Becali a generat comentarii maliţioase.

Ştiţi secvenţele, s-au propagat rapid pe internet. Gigi Becali intră buzna în birou, urmat de ziariştii care se calcă în picioare. Camerele şi microfoanele nu vor să rateze momentul de circ pentru care înghit fără jenă umilinţele liber impuse.

Patronul Stelei le aruncase peste umăr gazetarilor că după uşă e Walter Zenga. A fost doar o aroganţă. E tot un Walter, dar e finanţatorul Universităţii Cluj. Florian Walter nu gustă gluma: "Ce dracu e asta, bă?". Iese din încăperea unde discutase transferul lui Machado şi părăseşte iritat curtea bufonului. Nici măcar Gigi nu râde la urmă. A înţeles că şi-a supărat prietenul.

Sunt multe imagini şi informaţii discutate acum de suporterii Universităţii Cluj. "U" şi Steaua au schimbat jucători şi s-au susţinut reciproc la alegerile pentru Comitetul Executiv. Walter nu a mai venit la meciurile "Şepcilor roşii", dar a fost zărit în lojă la partida Steaua-Twente. Universitatea nu a câştigat nici un punct în disputele cu Steaua de când Walter a preluat clubul. Semnele de întrebare nu pot fi evitate. Răspunsul îl vom primi în iarbă.

Steaua de azi nu provoacă frisoane. Nu e încă o echipă. Banderola de căpitan circulă mai bine decât mingea. Posesie face doar la TV, unde ocupă mai tot terenul de dimineaţă până seara. Poate e una dintre ultimele ocazii să-l vedem pe Gigi Becali în libertate. Peste o săptămînă se va da verdictul în cazul "Valiza". Clujul îi poate fi fatal măscăriciului din Pipera. E şi aceasta o victorie, semnalul ce ar putea asana fotbalul autohton. Steaua riscă retrogradarea, dar purgatoriul e o şansă pentru o renaştere autentică, pentru o reîntregire a familiei fărâmiţate de pohtele despotului cocoţat în jilţul din sala trofeelor.
În ultimii ani, istoria Universităţii s-a scris la răscruce de vânturi. "U" nu aşteaptă liniştită ora de start. Walter e bănuit că va pleca la Ploieşti în sezonul viitor, Boştină a pierdut şi banderola, şi contactul cu prima echipă, după un război cu antrenorul care are imagine, dar nu are încă rezultate să-i justifice cota de piaţă. "U" trebuie să-şi asigure în martie licenţa pentru sezonul viitor, iar pentru aceasta trebuie să achite aproximativ 2 milioane de euro. Stadionul va fi plin. Există temeri că mulţi dintre plătitorii de bilete vor veni pentru Steaua. Un pic de răbdare. Aşteptaţi ca peluza Universităţii să dea tonul la cântece şi veţi vedea dacă vocea ei va fi acoperită.

Orizontul e în ceaţă. Şi Walter tace. Testul de luni e mai mult decât un joc. Orice gafă sau ratare poate fi considerată probă la tribunalul popular. "Ce dracu e asta, bă?" ar putea fi şi reacţia, scârbită, a tribunei. Universitatea e în centrul atenţiei, va fi radiografiată atent. Îi dorim ca analizele să nu dezvăluie vreun virus ascuns. O înfrângere a Universităţii ar zdruncina cota de încredere a patronului şi ar afecta serios şansele echipei lui Ionuţ Badea de a-şi realiza obiectivul declarat. Pe suporterii Universităţii nu-i păcăleşti de două ori. Amintiţi-vă cum a fost primit Dorinel Munteanu când a revenit după ce Gigi s-a plictisit repede de el. Priviţi cum va fi întâmpinat Machado, brazilianul care nu a învăţat în copilărie că nu e frumos să arăţi cu degetul.

Refuz să cred că Florian Walter îşi va trăda camarazii cu care a împărţit emoţiile, oboseala şi speranţele călătoriilor la Alba Iulia, Bistriţa şi Mediaş. Refuz să cred că jocurile au fost făcute, că "U" a fost aşezată pe galantar. Refuz să cred că există vreun motiv atât de important încât să-ţi baţi joc de sentimentele unei comunităţi.

 

Etichete
Comenteaza