Să nu ne împingem, că ameţim

Previzibil, deputaţii au votat pentru eliminarea celui de-al doilea tur de scrutin al alegerilor pentru primari, proiect iniţiat împreună de mai mulţi parlamentari PDL şi PSD.

Deşi unora le poate părea doar un amănunt de tehnică electorală fără o semnificaţie majoră, implicaţiile deciziei sunt multiple şi cu bătaie lungă.
De la început vom observa că votul din Camera Deputaţilor a fost un prim prilej de zâzanie în sânul USL-ului. Pe bună dreptate, liberalii vor considera drept un cuţit înfipt în spate de propriul lor aliat, întrucât noul sistem avantajează 1. primarii în funcţie (iar PNL îi are pe cei mai puţini dintre toate partidele mari) şi 2. partidele puternice (iar PNL este cel mai firav din triada celor puternici).

De altfel, reacţiile partidelor pe tema noii proceduri au fost mai mult decât suficiente pentru a pricepe cine şi cât are de câştigat/pierdut: PDL, PSD şi UDMR îşi măresc şansele, în timp ce PNL va avea cel mai mult de suferit. În plus, mulţi parlamentari din Ardeal (cam din toate partidele, cu excepţia UDMR) s-au opus, pentru că maghiarii vor putea acum să câştige primării la care nici nu visaseră anterior (cu 20-30% din voturile exprimate), dacă se mobilizează la vot, iar românii îşi vor distribui simpatiile eterogen, către mai mulţi candidaţi. Opoziţia a bâzâit puţin în dezbaterile premergătoare votului, mai ales prin reprezentanţii PNL, însă aritmetica a fost de această dată clară şi fără echivoc, iar legea a fost adoptată lejer. Nici chiar zgomotele presei afiliate nu au mai convins pe cineva că noua lege ar fi fost, vezi Doamne, o mişcare diabolică a PDL-ului, care doreşte să instaureze dictatura portocalie şi să îi fure opoziţiei primarii din traistă.

Alt câştigător ferm va fi UNPR-ul, printr-un mecanism specific acestui partid tipic de traseişti politici. Mulţi primari ai opoziţiei (mai ales din PSD) au trecut şi mai trec încă spre UNPR, pentru a se înfrupta din fondurile guvernamentale pentru care partidul rămâne la putere, lângă PDL. Trecerea spre UNPR va deveni cu atât mai tentantă pentru primari, cu cât PDL-ul va avea mai mare nevoie de ei odată cu apropierea alegerilor, iar disponibilitatea de a mobiliza fonduri într-acolo va fi mai mare. Astfel, şansele unui partid născut (aproape) mort de a ajunge şi în viitorul parlament cresc proporţional. La o adică, în caz de pericol, UNPR-ului şi UDMR-ului nu le va fi deloc greu să-şi convingă partenerii de guvernare despre oportunitatea coborării pragului electoral până la - să zicem - 3%, în schimbul sprijinului pentru formarea unei alte majorităţi, după alegerile legislative viitoare şi menţinerea în fruntea bucatelor în aceeaşi formulă.

Din punctul de vedere al USL, noua lege vine într-un moment delicat: protocoalele din teritoriu sunt şubrede, iar unele din ele sunt pur formale, pentru că semnatarii continuă să se urască sincer şi să-şi facă reciproc zile fripte. Deşi înţelegerea iniţială prevedea candidaţi comuni doar pentru primăriile reşedinţelor de judeţ şi pentru preşedinţiile consiliilor judeţene, situaţia actuală ar reclama candidaţi comuni cam în toate localităţile, altfel riscând să se trezească la primărie cu duşmanul din PDL. Una peste alta, prietenia dintre PSD şi PNL va avea examene grele de trecut, vreo trei mii
la număr, câte localităţi îşi vor alege primarii. Dacă vor reuşi să gestioneze corect situaţia, această ameninţare se poate lesne transforma într-o oportunitate uriaşă atunci când candidatul comun se va prezenta concetăţenilor ca fiind singurul capabil să-l bată pe primarul portocaliu, aflat eventual în funcţie.

În schimb, în localităţile în care PSD şi PNL deţin supremaţia, lupta dintre potenţialii candidaţi ai celor două partide s-ar putea dovedi fatală USL-ului: unul dintre ei va trece rapid la PDL, de pildă, iar "portocaliii" ar primi locuri nesperate în consiliile locale şi judeţene. Oricum ar urma să stea lucrurile, viaţa în USL va fi palpitantă în lunile ce vin.

În sfârşit, alt aspect îndelung comentat a fost slăbirea democraţiei la nivel local, prin pierderea reprezentativităţii unui primar ales, la limită, cu doar câteva zeci de voturi, mai ales în localităţile în care oamenii vor prefera să iasă la mici şi bere, nu la vot. Din păcate pentru susţinătorii teoriei, silogismul lor păcătuieşte prin nevaliditate. Este cert că acel primar nu
se va putea bucura de susţinerea clară a majorităţii locuitorilor, însă regula jocului nu este cu nimic mai puţin democratică decât cea de acum. Democraţia este doar atât de puternică cât ne-o dorim fiecare,
la nivel individual şi comunitar.

"Cetăţean" ne vom numi şi ne vom bucura de drepturile noastre cetăţeneşti doar în măsura în care nu abdicăm voit de la acest statut, prin neparticipare şi/sau necontestare. Democraţia nu este o mărime cuantificabilă cantitativ, precum masa sau viteza corpurilor, ci mai degrabă calitativ, prin acest binom pus pe hârtie prima dată de unul din marii săi teoreticieni din secolul trecut, Robert A. Dahl. Iar manifestarea cea mai simplă
a democraţiei, în ce priveşte cetăţeanul, este prezenţa la vot. Chiar şi prin neîndeplinirea acestei minime condiţii, democraţia suferă calitativ, indiferent de sistemul electoral sau de alte tehnicalităţi de acest fel. Până la urmă, un sistem electoral nu este de natură să schimbe de unul singur paradigma în care evoluează o societate din perspectiva consolidării democraţiei, ci reprezintă un simplu instrument prin care aceasta îşi alege liderii politici. Dacă societatea românească simte cu adevărat deficitul democratic, va trebui să privească în altă parte, anume la lipsa aproape completă
de control post-electoral al cetăţeanului asupra reprezentantului său şi la neîncrederea cronicizată nu doar în acesta, ci şi în propriile-i forţe de a face lucrurile să se modifice în favoarea sa şi a comunităţii.

Da, este admisibil că un sistem majoritar deformează reprezentativitatea. Da, este probabil ca asta să descurajeze electoratul să participe la vot. Dar calitatea democraţiei din România nu s-a deteriorat până aici din pricina unui sistem majoritar, ci pentru că nimeni nu a înţeles cât de important este ca oamenii să înţeleagă ce pot face ei pentru democraţie, nu doar democraţia pentru ei.

Vreţi o dovadă irefutabilă? Mergeţi la întâmplare în orice sat al ţării. Aşezaţi-vă la o masă sărăcăcioasă din orice birt comunal, beţi un deţ de rachiu de găinaţ împreună cu sătenii şi, mai devreme sau mai târziu, veţi afla că pe vremea lui Ceauşescu era mai bine şi că democraţia ne-a adus şomaj, preţuri mari şi pensii neîndestulătoare. Mi-e şi frică să mă gândesc la rezultatele unui sondaj de opinie care să verifice vina pe care oameni o atribuie însăşi democraţiei pentru precaritatea standardului lor de viaţă. În schimb, ar putea explica destul de bine de ce majoritatea reprezentanţilor noştri aleşi se comportă atât de abuziv şi iresponsabil cu cei care i-au trimis în funcţii înalte. Pur şi simplu, împărtăşesc acelaşi respect pentru democraţie precum majoritatea celor reprezentaţi.