Nu sunt prieten cu Sabău. Nu schimbăm mesaje după meciuri, nu luăm prânzul împreună. L-am admirat pe fotbalistul care invita mingea la vals şi se strecura cu o fentă din corp printre crampoanele nervoase. Încă mai cred că, dacă Moţu' ar fi jucat în sfertul acela blestemat cu Suedia din 1994, scandinavii nu ne-ar fi egalat niciodată. Ar fi fost de ajuns ca Hagi să-i paseze balonul şi Sabău ar fi avut grija să-l protejeze pe Florin Prunea de musafirii nepoftiţi.
Au trecut anii peste naţionala noastra dragă. Rădăcinile au slăbit, eroii s-au rătăcit prin jungla urbană, vraja s-a risipit. Drama acelei generaţii nu a fost ratarea calificării în semifinalele Mondialului American, ci neadaptarea la noua viaţă. Hagi este contestat de suporterii Farului că nu a preluat echipa la care a debutat în fotbal, Gică Popescu este hulit de olteni, fiindcă s-a făcut frate cu Neţoiu, torţionarul Craiovei, Dorinel Munteanu s-a ghidat după portofel, Lupescu şi Prunea s-au transformat din sindicalişti în ştabi federali, Ilie Dumitrescu l-a pictat pe Sfântul Gheorghe din Pipera.
Familia "U" s-a întors acasă. A fost sloganul cu care "Şepcile roşii" au revenit la Cluj din bejania modernă. La manifestările ce au precedat meciul amical cu Kuban, au coborât pe pistă, direct din cartea cu coperţi în alb şi negru, personajele din povestea Universităţii.
A lipsit Ioan Ovidiu Sabău. Aproape că absenţa a trecut neobservată. Dacă în loc de tartan, desfăşurătorul ar fi inclus un pod de gheaţă, poate l-am fi zărit şi pe Moţu'. Ştiţi de ce fostul internaţional a intrat într-un război rece cu galeria Universităţii. Autorul unui gest de un romantism straniu într-o lume pragmatică, Sabău a renunţat la Rapid şi la echipa naţională pentru a răspunde chemării Universităţii Cluj, proaspăt retrogradată în Divizia C. A promovat în liga secundă şi apoi, brusc, a plecat fără nici o explicaţie. În rechizitoriul "Şepcilor roşii" au mai fost trecute partida de la Petroşani, unde Gaz Metan a pecetluit accesul CFR-ului Cluj în elită, şi faptul că a fost de acord să se retragă din fotbal în Gruia. Ambasadele au fost închise, ţurţurii neîncrederii au crescut.
Zilele trecute, Sabău a decis să rupă tăcerea. A făcut primul pas spre împăcare. Cuvintele pot topi sloiurile: "E cea mai mare durere a mea. Sunt unul de-al lor. Nu voi putea antrena niciodată CFR-ul, eu sunt legat de istoria Universităţii Cluj". Moţu' n-a evitat nici unul dintre capetele de acuzare, afectat că este considerat trădător de suporteri. Aştepta ziua în care să se elibereze de povară. Am fost uimit că Sabău a deschis acest subiect delicat. Nu exclud definitiv, e probabil o deformaţie profesională, ca Moţu' să încerce să-şi pregătească terenul pentru o revenire pe banca Universităţii. Se impune însă o precizare. Omul cu care am stat de vorba în Cafeneaua Mozart nu mi-a lăsat impresia unui actor care improvizează un rol pentru a smulge aplauzele mulţimii înlăcrimate.
Interviul publicat de ZIUA de CLUJ a stârnit reacţii diverse. Sunt destui suporteri care nu au încredere în demersul lui Sabău, care nu-l pot ierta nici acum. Nu-i judecaţi greşit pe fanii care împart totul în alb şi negru. Sabău face parte din istoria Universităţii, dar, fără presiunea acestor susţinători,"U" ar fi fost deja istorie. Ei nu au plecat niciodată, nu au ales o altă cale. Poate mai e nevoie de ceva timp, poate o întâlnire cu liderii galeriei va topi pojghiţa. Fără Sabău, familia nu este completă. Rămâne un loc liber la masă.
"Ar trebui să ne ridicaţi statui, nu să ne criticaţi!", ne cerea Hagi, în 1998, într-o conferinţă de presă memorabilă. Sabău nu va solicita un efort atât de mare. Vrea doar să-i strângeţi mâna întinsă.
