Pentru cei care au învățat limba română mai degrabă pe ecran decât pe hârtie trebuie să precizez că „ștaif", dincolo de a fi banala întăritură la călcâiul unui pantof, are și înțelesul metaforic de eleganță, pedanterie, distincție, rafinament. Bun, și atunci veți zice: ce poate fi elegant, sau distins în sărăcia noastră?
Dacă privim cifrele statistice, suntem (poate) cea mai săracă țară a Europei: chiar dacă venitul mediu anual este un pic superior celui din Bulgaria, avem în continuare 47% din populație care trăiește în locuințe fără racordare la canalizare, iar numărul de televizoare alb-negru este în creștere sensibilă (sic!).
După 30 de ani de luptă neîncetată pentru înzestrarea caselor noastre cu televizoare color cu diagonala de măcar un metru, ne aflăm acum în situația paradoxală să aflăm că 26 de români dintr-o mie văd știrile de la ora 5 pe televizoare alb-negru, în casele pensionarilor 2 televizoare dintr-o sută fiind din aceeași categorie.
Dar să dăm din nou drumul la plângoceală în fața acestor anomalii ale sorții ar însemna să ne declarăm refuzul de a încerca să înțelegem situația în contextul ei european. Mai întâi, să înțelegem că, la scară europeană, nivelul sărăciei nu este determinat prin comparații între state sau regiuni, ci prin compararea veniturilor fiecăruia cu media veniturilor din țara respectivă.
Se practică procente diferite, dar cel mai utilizat criteriu este de a considera pragul sărăciei la 60% din media veniturilor la scară națională. Cu alte cuvinte, dacă media națională a veniturilor este de 400 euro, statisticile te consideră sărac dacă venitul tău lunar este mai jos de așa-numitul „prag al sărăciei", care în situația exemplificată aici este de 240 de euro.
Utilizând acest criteriu, viziunea este întrucâtva schimbată și chiar mai rațională decât pare la prima și pripita vedere. Un adevăr este de necontestat: există disparități masive, șocate chiar, între diversele state europene, în ceea ce privește volumul venitul național pe cap de locuitor și venitul individual al cetățenilor. Dar este cel puțin la fel de adevărat că există disparități evidente între structura costurilor asociate vieții din diferitele state, ceea ce aduce valori foarte diferite în ceea ce privește indicele costului vieții.
Indicele Numbeo, care are drept referință costul vieții în New York, creează o platformă de comparație mondială, în care Norvegia figurează cu 104%, Islanda - cu 99%, Luxemburg - cu 81% și un grup compact (Suedia, Franța, Belgia, Olanda, Austria, Marea Britanie, Austria, Italia) - între 70 și 80%.
Germania stă neașteptat de bine, cu 67%, urmată de două țări „ale sudului", Spania (57%) și Grecia (56%). Vecinele noastre, și eterne repere în tot felul de comparații, se poziționează și mai jos, Cehia și Ungaria având un indice de 42%. Tot între 40 și 50% se situează ceilalți vecini, Slovacia și Croația.
Veșnicul și nedespărțitul tandem al sărăciei europene, România și Bulgaria, este poziționat mai jos: Bulgaria 37%, și România 35%, vecină apropiată în clasament cu Rusia, Maroc și Filipine. Acum este momentul să ne punem o întrebare: în comparație nu cu Bulgaria, care este și ea membru UE, ci cu aceste trei state, situate în locații atât de diferite pe suprafața planetei, în contexte climatice, geopolitice și economice atât de diferite, putem spune că trăim mai bine?
Eu, fără ezitare, spun că da și consider că numai din orbire sau din rea voință cineva ar putea spune altceva. La costuri similare ale traiului zilnic, afirm că traiul nostru zilnic este mai îndestulat și mai sigur decât cel al filipinezilor. Nu mă credeți...? Faceți clic și documentați-vă! (Veți descoperi că în imediata noastră apropiere se situează Bangladesh și Uganda... vă mai simțiți acum săraci?)
Dar să nu ne certăm. Având în vedere moștenirea sa istorică (România a sărit din Evul Mediu direct în comunism, pentru ca numai acum să facă cu adevărat pași hotărâți spre mirabilul capitalism), consider că nu este cazul să ne ofuscăm prea tare pentru sărăcia noastră. Și dacă revenim la ceea ce în Europa este considerat a fi „pragul sărăciei", să vedem care este realitatea europeană în acest domeniu. Am precizat că, prin forța experienței, acest prag este poziționat la 60% din veniturile medii naționale.
La acest capitol, cifrele au darul să ne surprindă: statul european cu cel mai mic procent de cetățeni cu venituri sub 60% din media națională este Cehia (9%), urmat de Olanda (10%), Austria și Ungaria (12%). Țările nordice stau și ele bine (13%), urmate îndeaproape de Franța (13,5%), Belgia și Germania.
După acestea, situația începe să se... balcanizeze! Între 17,9% (Portugalia) și 21,7% (codașa, cine credeați, România!) se înșiruie Italia, Grecia, Bulgaria și Spania. Desigur, săracii „noștri" sunt mult mai săraci decât „ai lor": pragul sărăciei este de 853 euro în regatul Unit, în timp ce în România el este de 176 euro.
Dar, repet, și asta ar trebui să ne intre bine în cap: un român nu trăiește de 5 ori mai rău decât un cetățean britanic, mândru că nația sa a dat cu tifla plicticoasei Uniuni Europene! Să ținem seama că pragul mediu al sărăciei la scara UE este de 16,4%, ceea ce ne ajută să înțelegem că situația României nu este atât de catastrofală pe cât o vedem atunci când ne lăsăm mânați de reacții emoționale prostești sau de interese politicianiste. Lucrurile evoluează rapid în favoarea noastră: în primul semestru 2016, România a avut o creștere puternică (singura cu două cifre în Europa) a salariului orar mediu.
Și, să nu uităm: România este pe primul loc în Europa (în sfârșit, suntem și noi primii la ceva...!) la practicarea muncii la negru, care nu apare în nici o statistică oficială, care nu generează venituri la bugetul de stat, dar aduce putere de cheltuială în buzunarele celor care beneficiază de această mană financiară. Una peste alta, putem constata că situația sărăciei la noi ne-ar da dreptul să privim de sus unele țări care stau bine doar în statistici, dar nu știu „să se descurce". Să admitem că suntem săraci; dar sărăcia noastră are ștaif! Și până lucrurile merg așa, s-o lăsăm mai moale cu plângăceala!
