Nu trecem "Exclusiv", nu e loc nici pentru "Breaking News". E mai mult decât o ştire, e viaţa unui om care a pus suflet în sport. Citiţi mesajul tehnicianului către conducerea care l-a abandonat din nou:
Stimate domnule Paszkany,
Vă rog să-mi scuzaţi emoţiile. Nu sunt obişnuit cu scrisul, mai degrabă prefer să vorbesc în iarbă, cu o minge în mână. Acolo m-am simţit cel mai bine, acolo, pe gazon, e viaţa mea. Balonul nu m-a trădat niciodată, mi-a rămas mereu alături, gata să mă însoţească în peregrinările carierei mele. Aştern cuvintele pe hârtie în vestiarul din Istanbul şi prin gând îmi trec fazele meciului cu Galata. Ce emoţii am avut! Încerc să mă concentrez şi să nu divaghez de la subiect. Nu mai am timp să refac textul, antrenorii sunt mereu sub ghilotina conducerii. Sunt ud până la piele, a fost o vreme ce mi-a amintit de copilăria mea, doar la juniori, la Hunedoara, am mai văzut un teren ce semăna cu mocirla din Istanbul. Caut să feresc hârtia de stropii care cad ritmic, ca într-o clepsidră, de parcă mi-ar număra ultimele momente la CFR. Staţi liniştit, nu plâng, nu sunt lacrimi. E doar apă de ploaie, aşa cum e şi contractul semnat de mine.
Ştiu că nu sunt un tehnician perfect. Echipa a pierdut multe puncte în campionat, nu mai avem şanse la titlu. Nu am găsit soluţii pentru a eficientiza jocul nostru. Am mai greşit în alegerea sistemului, uneori am fost neinspirat la schimbări. Suntem prezenţi în mai multe competiţii şi nu am reuşit să-i determin pe fotbalişti să trateze la fel de serios toate partidele. Aş mai fi avut nevoie de un răgaz ca să încerc să îmbunătăţesc faza ofensivă, să nu ne mai chinuim cu formaţiile care ne invită să atacăm. Totuşi, eu am contribuit decisiv la primul şi ultimul titlu. Cu mine pe bancă am ajuns în Liga Campionilor, am obţinut cinci victorii consecutive, nu am pierdut decât cu Manchester. Contraatacul a fost paşaportul nostru spre tărâmul visat. Nu e o strategie sofisticată, dar ne-a ajutat să ne îndeplinim obiectivul. Calificarea nu a fost un cadou, ne-am luptat, a trebuit să trecem două tururi ca să ajungem la ţintă. Nu ştiu câţi specialişti sau microbişti ne-au dat vreo şansă, însă am reuşit. Suntem în grafic în grupă, avem două partide acasă în care putem să adunăm punctele necesare pentru o performanţă unică în România. Am avut şi ghinion, vestiarul s-a transformat în salon de spital.
Tăcerea dumneavoastră de după înfrângerea cu Steaua mi-a indicat că nu mai sunt agreat. Au început să apară în presă listele cu antrenori şi nu am vrut să mai repet experienţa tristă a colaborării cu Trombetta II. Am şi eu orgoliu, nu mi-a fost frică nici de Valentin Ceauşescu, nu mai accept să fiu umilit în public. Nu regret că am acceptat să ajut clubul într-o situaţie critică, dar nici nu întorc şi celălalt obraz. Nu o fac din răutate, ci ca să vă protejez, să nu se vadă cicatricea pe care o am din 2008, când am fost aruncat din mers, din vagon. Şi datorită mie CFR a încasat aproape 40 de milioane de euro. Sunteţi un tip pragmatic şi nu veţi rămâne cu mâna goală. Andone nu a fost o alegere falimentară. Bani sunt suficienţi, depinde cum îi veţi cheltui. Poate că viitorul antrenor va izbuti să vă convingă să transferaţi mai mulţi fotbalişti de valoare. Poate că succesorul meu se va bucura de sprijinul necondiţionat al preşedintelui Iuliu Mureşan. Nu intru în amănunte, e prea târziu acum.
Sunt de prea mulţi ani în fotbal şi am înţeles că „proiectul" e o invitaţie pe termen scurt. Alex Ferguson nu ar avea succes în România. Scoţianul nu va fi mirat că nu mă va întâlni şi la retur, ne cunoaşte metehnele. Antrenorul e o manta de vreme rea, bună de purtat la Mioveni sau Istanbul. Finanţatorii şi preşedinţii se pricep şi la joc, ştiu tot, n-au nevoie de patalama. Nu sunt ironic, semnalez o realitate tristă. Şi cuvântul „prietenie" s-a demonetizat. Nu-i aşa, Arpi?
Încă mai aud aplauzele fanilor din Gruia. Nu-i voi uita niciodată. Le cer iertare că nu le-am oferit mai multe bucurii.
Nu v-am trimis un formular clasic, dar epistola mea ţine loc de o demisie. Să aveţi inspiraţie şi mai multă răbdare.
Omul care nu v-a lăsat niciodată la greu,
Ioan Andone
