În numele securităţii individul uman a inventat ziduri, capcane, încuietori, arme, clanuri, triburi, găşti, confrerii. Tot în numele securităţii societatea umană a inventat lideri, domnitori, armate, arme nucleare, agenţii de spionaj, baze militare, bastimente de război, sateliţi ultrasofisticaţi. Cândva, orizontul securităţii unui individ se limita la curtea personală, iar securitatea unei naţiuni la hotarele pe care le putea revendică sau apară. După înflorirea capitalismului colonialist orizontul securităţii a devenit brusc planetă în întregul său - şi rezultatul este că omenirea mai are mult de tras până să elimine urmările nefaste ale intervenţiilor pe care marile puteri le-au avut, intempestiv şi necugetat, în mai toate colţurile planetei.
Marele dezechilibru în formulă de actualitate a securităţii globale vine din aceea că există acum un singur stat care are forţă materială de a-şi urmă interesele peste tot pe suprafaţă planetei: Statele Unite ale Americii. Să nu ne îmbătăm cu apă rece: SUA nu şi-au asumat rolul de „jandarm mondial" din oareşce raţiuni de înalta moralitate (drepturile omului, justiţie, echitate...), ci pur şi simplu fiindcă au puterea de a-şi urmări interesele de securitate naţională peste tot pe planetă, cu precădere acolo unde sunt puteri a căror stea nu vrea să apună (Rusia) sau a căror stea se ridică (China).
O bună parte din problemele actuale de securitate ale României vine din recentele opţiuni de politică externă, mai precis din alinierea fără preget la dinamică blocului euro-atlantic, în care „păpuşarul mondial" are un rol periculos de dominant. „Păpuşarul" a manevrat de la spate Europa să provoace (sau măcar să adâncească) o criză majoră în Ucraina, sperând astfel să mai slăbească puterea Rusiei. Rezultatul pentru România? Ne-am trezit peste noapte într-o zona de (potenţial) conflict, care vizează toate teritoriile locuite de români, şi într-o situaţie asupra căreia, oricât de mult ne-am dori, nu avem nici un fel de control. Halal securitate!
Acelaşi opţiuni ne-au transformat în ţinte de rangul doi pentru cel mai insidios pericol: terorismul arab. După 11 septembrie SUA au pornit un război mondial cu terorismul arab. Rezultatul? De spaima: Iraq nu mai există că stat funcţional, talibanii sunt mai puternici că niciodată, flamura neagră a ISIS se ridică tot mai tare, lumea arabă este divizată între cei care susţin şi cei care resping „statul" terorist nou-apărut. Din nou, SUA pot dormi liniştite: teroriştii trebuie să traverseze oceane şi proceduri draconice de control pentru a le atinge. România, aliat de nădejde al SUA, în schimb... Halal securitate!
Trebuie să înţelegem că în lumea diversă, fragmentată, schimbătoare, dar şi globalizată, în care trăim, nu mai poţi avea destulă securitate doar cu oameni înarmaţi, spioni şi aparatură sofisticată. Securitatea poate veni numai din decizii politice înţelepte, născute dintr-o înţelegere corectă a contextului geopolitic, şi dintr-o viziune îndelung cumpănită asupra rostului şi ţelurilor acestei naţii în această lume. Iar din această înţelegere şi cumpănire trebuie obligatoriu să facă parte apărarea fără preget a intereselor perene ale naţiei române.
Din păcate, această evaluare trebuie să aibă loc în momentele tensionate în care lucrările staţiei de intercepţie de la Deveselu continuă în ritm accelerat (Rusia a anunţat deja că va moderniza arsenalul sau de rachete), iar SUA anunţă că iau în vedere instalarea de armament greu în estul Europei, inclusiv în România (iar Rusia mută cu flota Marii Negre, care devine mult mai activă).
În consecinţă, definirea şi gestionarea politicii naţionale de securitate devine o prioritate vitală pentru România. Poate unii consideră acel CSAT că fiind o instituţie formală, unde cei mai importanţi oameni ai statului se strâng la o cafea, vorbesc mondenităţi, şi ascultă rapoarte despre starea armatei şi realizările spionajului. În contextul de azi, CSAT devine cea mai importantă instituţie a ţării - afirmaţie absolut adevărată, chiar dacă am vorbi doar despre contextul geopolitic.
Dar mă voi strădui în zilele care urmează să demonstrez că securitatea naţiei române depinde de multe alte elemente, interne de această dată, elemente care sunt ignorate sau considerate lipsite de importantă de către marea masă a publicului românesc. Public care, până una-alta, urmăreşte cu febrilitate circul politic dâmboviţean, apropierea de final a senzaţionalelor emisiuni TV cu dansatori, cântăreţi şi bucătari, campania de transferuri din penibilul fotbal autohton, precum şi preţurile reduse că urmare a scăderii TVA la alimente. În tot acest timp, noi pericole şi provocări cresc în umbra groasă a înaltelor ziduri.
