Semenii întru raţiune

Semenii întru raţiune
Timp de milenii, omenirea s-a întrebat fără încetare: există viață inteligentă pe miriada de lumi strălucitoare care ni se oferă privirii pe cerul înstelat? Azi, această preocupare face parte dintre reperele fundamentale ale umanității.

Subiectul ne-a fost readus în atenție ca urmare a publicării unui vast sondaj de opinie, realizat cu ajutorul a 26.000 de persoane, din 24 de țări risipite pe întreaga planetă - cel mai amplu sondaj de opinie pe tema civilizațiilor extraterestre.

Într-o lume ciudată, în care mai există militanți pentru ideea că Pământul este plat, sau că cerul este populat de îngeri, sau că numărul 13 aduce ghinion, sau că vaccinurile sunt dăunătoare, zdrobitoarea majoritate a umanității este convinsă de existența, fie și numai în galaxia noastră, a unor sisteme solare care adăpostesc nenumărate planete, dintre care unele sunt apte să găzduiască viața.

De altfel, 61% dintre respondenții la sondaj s-au declarat convinși de acest adevăr. La întrebarea explicită „credeți că există forme de viață pe alte planete?" ei au răspuns „da". Iar acest lucru este una dintre marile izbânzi ale științei contemporane, care ar trebui celebrată ca atare de întreaga umanitate.

Marele savant rus Konstantin Țiolkovski a spus, în urmă cu aproape un secol: „Terra este leagănul omenirii; dar nimeni nu-și poate trăi toată viața în leagăn." Omenirea este încă prizonieră în leagănul său planetar; dar, precum un copil curios, privește cu interes și cu îndrăzneală spre cele mai îndepărtate cotloane ale universului.

Suta de ani trecută de la pilduitoarele vorbe ale lui Țiolkovski a văzut evoluții uluitoare în domeniul tehnicii de investigare a Universului: dacă, în urmă cu un secol, astronomii cercetau stelele prin telescoape cu oglinda de cel mult un metru, acum telescoapele au ajuns sa aibă oglinzi compozite cu diametrul de zeci de metri, iar rețeaua radiotelescoapelor, practic, dă înconjur planetei.

În fapt, ochii și urechile Terrei sunt deschise în permanență. Zi și noapte, mii de astronomi, astrobiologi și astrofizicieni scrutează cu stăruință adâncurile cosmosului. Omenirea a trimis în spațiu telescoape care au oferit imagini de o neegalată claritate și relevanță și se pregătește să creeze un imens radiotelescop prin antene amplasate pe orbite satelitare. S-a pornit căutarea acelor planete care pot găzdui viața, prin interpretarea sofisticată și ingenioasă a datelor din ce în ce mai complexe pe care le furnizează savanții.

Orbită însă de prestațiile pe sticlă ale vedetelor umflate de steroizi, botox sau ego, omenirea consumatoare nici măcar nu are știință despre munca palpitantă și extrem de importantă a acestor oameni. Se întâmplă să ia cunoștință despre ea cei care se înghesuie să vadă pe ecrane „Star Wars" ori „Star Trek" sau cei care își aduc aminte cu nostalgie de seriale precum „Stargate" sau „Babylon5".

Chiar dacă realitatea poate părea diferită, ideea existenței unor alte planete populate, unele chiar găzduind semeni de-ai noștri întru rațiune, a pătruns puternic în mentalul colectiv al omenirii. Sondajul la care făceam referire mai sus a scos în evidență și faptul încurajator că 47% dintre respondenți consideră că există civilizații extraterestre pe undeva, în cosmos, iar 60% dintre aceștia afirmă că ar trebui să intrăm în legătură cu civilizațiile extraterestre, odată ce acestea vor fi descoperite.

Cu toate acestea, descoperirea unei civilizații extraterestre se lasă așteptată, lucru anticipat în 1950 de Enrico Fermi, care a întrebat: „Dacă vârsta Universului a făcut deja posibile trei generații de stele, și vedem peste tot planete de tot felul, unde sunt civilizațiile extraterestre?"

Paradoxul lui Fermi dă multă bătaie de cap savanților. Și poate că cei 25% dintre respondenți care au afirmat că umanitatea este singura specie înzestrată cu rațiune din univers, capabilă să dea naștere unei civilizații materiale bogate, au și ei dreptatea lor.

Umanitatea poate să fie o specie-unicat, cu un parcurs evolutiv cu totul și cu totul excepțional. Pe Terra există alte specii de mamifere (elefantul, balena, cimpanzeul, delfinul) capabile de evoluție cognitivă și de viață socială complexă. Cu toate acestea, fiecare dintre cele patru specii se află într-o fundătură evolutivă, depinzând foarte strâns de mediul în care s-au născut ca specii.

Omul, în schimb, a ieșit definitiv de sub stăpânirea unui mediu anume și și-a adjudecat întreaga planetă, pregătindu-se să cucerească planetele din jur, întorcându-și ochii curioși și pofticioși către sistemele solare care sunt gazde potențiale pentru viața.

Pe plan moral, avem mare nevoie de semenii noștri întru rațiune. Așa cum umanitatea a inventat divinitatea ca pe un fel de oglindă corectoare a propriului suflet, la fel avem nevoie de extratereștri drept sistem de referința pentru propria noastră civilizație.

Înțelegerea propriei naturi și evaluarea plusurilor sau scăderilor propriei sale civilizații vor fi posibile pentru om doar atunci când va intra în contact cu o altă civilizație avansată, capabilă să străbată cărările de lumină ale Universului și să se prezinte în fața umanității drept semen.

Trebuie însă să fim pregătiți și pentru eventualitatea ca acest lucru să nu se întâmple niciodată, iar umanitatea să fie doar un accident strălucit al marii evoluții universale. Acest fapt nu face ca destinul umanității să fie tragic, ci doar să devină și mai măreț.

Închipuiți-vă: în acest Univers infinit, atât în întindere, cât și în forme de manifestare, doar umanitatea să fie înzestrată cu rațiunea care să-i permită să înțeleagă tot ce-o înconjoară și astfel să-și poată atribui misiunea de a purta flacăra civilizației până în cele mai obscure-i colțuri!

Comenteaza