Lunea trecută, Parlamentul a aprobat al 4-lea amendament la Constituţia intrată în vigoare abia anul trecut, în ciuda opoziţiei ferme a UE şi SUA, eliminând din jocul echilibrului de putere de la Budapesta şi ultima redută, Curtea Constituţională. Aceasta nu va mai avea dreptul să se pronunţe asupra constituţionalităţii actelor decât în materia respectării formale a procedurilor de adoptare a lor, nu pe fond, iar jurisprudenţa sa anterioară a fost aruncată la coş şi nu mai reprezintă izvor pentru viitoarele decizii. Printre alte prevederi, studenţii din universităţile de stat pe locurile bugetate vor fi obligaţi să rămână în ţară o perioadă dublă faţă de durata studiilor, iar presa privată nu va mai avea voie să transmită emisiuni electorale în timpul campaniilor, aceasta rămânând apanajul presei de stat.
Rând pe rând, din 2010 încoace, toate mecanismele de control reciproc între puterile statului au cedat strivite de majoritatea de 2/3 a FIDESZ din Parlament, iar sistemul de legi a suferit schimbări radicale, consacrând o putere autoritară, ultra-conservatoare, naţionalistă, populistă, anti-europeană şi, în unele situaţii punctuale, feroce anti-capitalistă (de pildă, tratamentul preferenţial al companiilor de stat în noua lege a insolvenţei şi falimentului, restricţii severe impuse retailerilor în privinţa construcţiei de magazine de peste 300 de mp, mărirea semnificativă a salariului minim concomitent cu introducerea unui sistem preferenţial de subvenţii pentru anumite companii cu noroc în viaţă, aplicarea de taxe suplimentare şi discreţionare asupra unor sectoare întregi, precum mediul bancar, telecom, retail etc). Restrângerea drepturilor şi libertăţilor cetăţeneşti şi dorinţa nedisimulată a d-lui. Orbán de a-şi reduce opoziţia la tăcere au fost trecute cu vederea de mulţi votanţi ai săi, graţie politicilor protecţioniste, discursului anti-UE, anti-FMI şi ultra-naţionalist, cu tuşele antisemite şi antiţigăneşti împrumutate de la Jobbik.
Deşi, la fel ca în România, institutele de sondaje au o credibilitate redusă, valurile succesive de cercetări enunţă câteva concluzii general valabile. Cu mai bine de un an înaintea alegerilor, campania electorală pare să înceapă, pe fondul discuţiilor încinse de votul asupra amendamentului constituţional şi protestelor pe care le-a generat. Totuşi, momentan, mai puţin de 50% dintre votanţi doresc să meargă la vot (NB: în general, cifra dată de sondaje este binişor mai mare decât cea care rezultă cu adevărat în ziua votului). Preferinţele celor mai mulţi sunt neclare, l-ar vrea pe dl. Orbán acasă, dar nu prea ştiu cu cine să-l înlocuiască. În tot cazul, principalul partid de opoziţie este MSzP, partidul socialist al fostei guvernări de dinainte de 2010, în vremea când era condus de mincinosul Gyurcsány, însă estimările arată un scor semnificativ mai mic decât al FIDESZ (25-27% faţă de 45%), în vreme ce Jobbik se menţine în jur de 15% din preferinţe. Mişcările politice ale altor forţe de opoziţie sunt încă prea recente ca să conteze semnificativ. Partidul fostului premier tehnocrat Bajnai Gordon, „Împreună 2014", pare să adopte un discurs puternic justiţiar şi anti-corupţie, într-o ţară unde ubicuitatea corupţiei este recunoscută de mulţi, dar asta nu se vede încă în voturi: abia 4-7%, cam la limita pragului electoral de 5%. Încă departe de acesta sunt liberalii verzi de la LMP („Lehet Más a Politika", adică „Politica poate fi diferită") şi aşa-numita Coaliţie Democratică a fostului premier Gyurcsány, care încearcă din răsputeri (şi, pare-se, degeaba) să-şi recupereze onoarea în politică. Dar cea mai clară concluzie a tuturor sondajelor, indiferent de afilierea lor politică notorie şi netransparentă, este că oamenii nu mai au încredere nici în cei de acum, dar nici în noile piese ale puzzle-ului. 80% dintre oameni cred că direcţia ţării este greşită, iar resemnarea, disperarea şi indiferenţa par să fie cuvintele care caracterizează cel mai bine starea de spirit a maghiarilor de astăzi.
La sud de Dunăre, în Bulgaria, alegerile de pe 12 mai sunt aşteptate să încheie o perioadă de criză politică majoră. Noul guvern tehnocrat instalat la Sofia, condus de un apreciat diplomat de carieră, fostul ambasador la Paris Marin Raikov, nu poate face prea multe în două luni, cu excepţia organizării alegerilor, însă primele ieşiri publice ale noilor lideri au adoptat un ton eminamente empatic faţă de populaţie şi au promis consultări largi cu protestatarii, pentru a găsi soluţii optime şi comune.
În stradă se vede altfel. Oamenii nu sunt foarte mulţi, dar sunt foarte nervoşi, iar asta îi împiedică să îşi adune nemulţumirile diverse într-un singur document programatic şi să îşi stabilească nişte lideri. Strada înnebuneşte la auzul oricărui nume de politician şi cere puşcărie pentru toţi. Sunt unii care cer urgent o nouă constituţie, ieşirea din UE, oprirea oricăror discuţii cu FMI, re-naţionalizarea companiilor de resurse şi utilităţi şi oprirea privatizărilor (printre altele, tocmai îşi privatizează şi ei compania de transport feroviar de marfă). Nu au un program comun, dar cad cu toţii de acord când vine vorba de a-i respinge pe toţi, la grămadă, şi nu au de gând să renunţe la proteste. Şi aici, prezenţa la vot pare să fie slabă, întrucât politicienii nu reuşesc să vorbească pe limba străzii. Totuşi, cineva tot va trebui să câştige, deşi încă nu e clar ce nume va purta: conservatorii de dreapta ai fostului premier Boiko Borisov (GERB) şi fosta opoziţie socialistă scad constant în primele luni ale anului, spre 33-34% din simpatia electoratului, dar diferenţa dintre cele două blocuri se păstrează în marja de eroare. Partidul etnicilor turci (Mişcarea pentru Drepturi şi Libertăţi - DPS) ar lua 9-10%, ca de obicei, însă adversarii săi tradiţionali, extrema dreapta antiturcă, antiţigănească, antisemită, anti-UE şi anti-orice, „Ataka!", creşte nestingherită, confirmându-şi obiceiul de a se revigora în perioade agitate, înaintea alegerilor - momentan au ajuns doar la cca. 8%, dar mai este până la alegeri. Partidul nou-înfiinţat de fostul comisar european Meglena Kuneva („Bulgaria pentru Cetăţeni"), care abordează un discurs salubru, pro-european, dar neatractiv, se menţine uşor peste pragul electoral de 4%, deşi a pierdut teren în ultimele luni. Cei care nu au de gând să meargă la vot sunt tot cam jumătate din totalul electoratului, ca în Ungaria. Aşadar, coaliţia pentru viitorul guvern se va crea probabil după multă suferinţă, după multe broaşte înghiţite, având toate şansele să poată fi descrisă drept „contra naturii".
Joia trecută a fost dizolvat Parlamentul, iar în cele două luni rămase hărmălaia şi cacofonia discursurilor reciproc acuzatoare vor acapara tot spaţiul public, în virtutea unei tradiţii regionale bine păstrate. Doi parlamentari erau gata să se ia la bătaie, acuzându-şi reciproc taberele de vinovăţie în cazul celor (deja) 6 protestarari care şi-au dat foc în piaţa publică, cel mai recent chiar ieri dimineaţă, aproape de graniţa cu România. Anterior, când devenise clar că Parlamentul va fi dizolvat într-o săptămână, protestarii au făcut o blocadă în faţa clădirii legislativului, cerând ca până atunci să se schimbe legea electorală, considerată principala problemă a sistemului politic bulgar, întrucât împiedică o selecţie corectă a candidaţilor de către votanţi. A fost cerută adoptarea unui sistem proporţional pe liste cu vot preferenţial (după ce dorinţa iniţială era vot majoritar), scăderea pragului electoral de la 4% la 3%, scăderea numărului minim necesar de semnături pentru înscrierea în alegeri şi a sumei pe care trebuie să o depună candidaţii la înscriere, acces liber şi nediscriminatoriu în presă, dar interzicerea publicităţii electorale clasice, care ar trebui înlocuită cu dezbatere pe programe şi idei etc. Într-un cuvânt, coborârea deciziei spre cetăţean şi încurajarea unei participări politice sporite a cetăţenilor la deciziile viitorilor lideri. Există slabe premise de a crede că politicienii de la Sofia vor fi în stare să se ridice la aşteptările populaţiei, mai ales că legea electorală a rămas neschimbată, iar Parlamentul a apucat să fie dizolvat.
Nu îmi vine să trag nicio concluzie, vreau doar să remarc că nu suntem atât de unici cum ne place uneori să credem, iar orice asemănare cu fapte şi personaje cunoscute nu este deloc întâmplătoare. În Italia, doi clowni au luat jumătate din voturi, în Parlamentul străvechii democraţii greceşti stă bine-mersi un partid nazist în toată puterea cuvântului. Scena politică din miezul german al Europei, cu precădere partidul Angelei Merkel, are şanse să fie tulburată de noul partid „Alternativa pentru Germania", care cere renunţarea la euro, iar din el fac parte noi politicieni dintre cei mai respectabili, nu agitaţi pe pastile ca în alte părţi. Toate sunt simptome ale cronicizării unui sindrom teribil: lipsa totală de încredere în liderii politici, aşa cum îi ştim din cărţi. Insist doar să sper că toate scenariile politice pe termen mediu şi lung, de la noi sau de aiurea, pe care veţi fi tentaţi să conturaţi se vor dovedi, în final, temeri nejustificate.
PS.: „And you search in vain to find / Just one law abiding citizen / Just remember that death is not the end!" - Bob Dylan, un optimist bizar.
