Oraşul a fost şi este dominat intelectual, pe de o parte, de Universitatea “Babeş-Bolyai”, “brand-ul” transilvan cel mai reprezentativ în plan intern şi extern, iar, pe de altă parte, de un grup politic format din persoane fără identitate ideologică, “legitimate” din patru în patru ani de o “populaţie” ) o treime din electoratul clujean) care amestecă frustrările “comistozoide” cu cele “naţionaliste” urât mirositoare, într-un “rurbanism” deloc contemporan cu lumea secolului XXI. Această populaţie compune, în mare parte, electoratul captiv al PDL, moştenit de la fosta nomenclatură prm-istă din anii “negri” a domnului Funar.
Discursul public al universităţii transilvane a fost orientat cu prioritate spre exterior, înţelegând aici atât mediul românesc, cât şi mediul european, din motive lesne de înţeles. Cetatea universitară nu a avut şi nu va avea de-a face niciodată cu găşti mărunte, fără proiecte de mare anvergură pentru ce ar trebui să fie metropola dintre Budapesta şi Bucureşti. A contat şi contează, foarte mult, în această ecuaţie, personalitatea lui Andrei Marga, capabil de a lansa şi finaliza proiecte majore, atât la nivel intelectual, cât şi la nivel civic. Din păcate, Domnia sa n-a fost niciodată susţinut şi agreat de politicienii locali, mediocri şi incapabili să înţeleagă marile proiecte de care ar fi avut nevoie Clujul.
în acest mediu polarizat, a fost greu pentru liderii PSD-ului transilvan să-şi facă loc. Şi când au încercat, cetatea universitară i-a îndepărtat sau i-a marginalizat, cu toate că unii s-au revendicat din corpul academic al acesteia. Şansa unora dintre ei s-a materializat politic în afara cetăţii academice, fără ca aceasta să-i revendice vreodată şi nu pentru că n-ar fi avut merite, ci pentru că ea, cetatea, i-a simţit ca nişte corpuri străine. De aici, şi criticile unora din ei faţă de proiectele şi demersurile universităţii.
Până în 2004, PSD-ul părea să fi triumfat în Cluj, mai ales că, în 2000, a reuşit să obţină preşedinţia Consiliului Judeţean, ia, mai apoi, să-şi adjudece trei posturi de ministru în guvernul Năstase. Triumful psd-ist însă nu a fost al Clujului, ci s-a datorat atât interesului lui Adrian Năstase pentru o componentă transilvană a social-democraţiei, în drum spre Internaţionala Socialistă şi Uniunea Europeană, cât şi dibăciei liderilor psd-işti clujeni, cunoscuţi mai apoi ca “grupul de la Cluj”.
în 2005, grupul părea să se consolideze printr-un demers politic ce îmbina orgoliile “ardelene” cu proiectele unei aşa-zise “social-democraţii” transilvănene de dinainte de primul război mondial. S-a dovedit repede că totul era doar o “spoială” menită să-i repoziţioneze pe liderii clujeni în raportul cu centrul, deşi, şi în acest context, calculele politice greşite n-au întîrziat să apară. Atacurile haotice, fără finalitate politică, la adresa lui Ion Iliescu, complicitatea mai mult sau mai puţin manifestă cu PD şi apoi cu PDL au aruncat o umbră fatală asupra unei posibile social-democraţii clujene sau a unui proiect social-democrat al Clujului.
Schimbările intervenite în 2008, în urma eşecului dezastruos de la locale, în ciuda unor persoane de bun simţ cum este Vasile Soporan sau eficiente ca Ştefan Dumitriu n-au putut modifica, cel puţin până acum, consecinţele unui discurs şi ale unei acţiuni politice haotice fără identitate ideologică şi politică şi fără finalităţi pragmatice.
Numirile făcute de Emil Boc în guvern au trezit din nou speranţa liderilor clujeni. Stăteam de vorbă cu un coleg psd-ist, la trecerea dintre ani, şi unul dintre amicii de faţă l-a întrebat dacă a venit “Moş Gerilă”, cel inventat de comunişti, pentru a lua faţa lui “Moş Crăciun”. Colegul nostru nu s-a gândit la capcana pe care i-o întinsesem şi s-a grăbit să afle de la mine dacă ştiu ceva despre noi numiri în guvern sau în deconcentrate. Povestesc acest episod că este simptomatic pentru PSD-ul de Cluj. Este atâta disperare în rândul membrilor săi, după funcţii, că nu mai contează nici măcar sinuciderea politică provocată de “cârdăşia” cu atotputernicul PDL de Cluj.
într-o emisiune televizată, amicul şi fostul meu student, Rareş Bogdan, se întreba de ce dorm liderii PSD de Cluj, de ce acest “no combat” cu PDL-ul. Răspunsul ar fi simplu şi el este ştiut de toţi: “dacă, oricum, suntem muribunzi”, mai bine murim în “firimiturile” aruncate de “preaputernicul” Boc. Pentru că ce altceva face PSD-ul de Cluj decât să se sinucidă?
Atitudinea lor este explicabilă şi poate, din nefericire, de înţeles. Părăsiţi de liderii de la centru, neagreaţi de cetatea clujeană, psd-iştii de cluj au avut o singură opţiune: complicitatea cu PDL, care le poate oferi unora din ei mărunte funcţii în administraţie. Pentru trei ani, poate că “bolnavul” PSD va rezista suscitat de “medicul” pdl-ist, dar la finalul acestui ciclu electoral PSD-ul clujean se va sinucide aşa cum s-a sinucis “prm-ul” funariot.
