Unii au fost, alţii sunt beţivani. Unii au iubit femei, alţii iubesc încã o multitudine de femei. Toate, în acelaşi timp. Unii au fost hapsâni, arghirofili şi nesãtui şi au sfârşit înecându-se în dosare la fel ca flãmânzii în colţuri de pâine. Alţii au fost nechibzuiţi şi arţãgoşi şi au sfârşit fãrã ca cineva sã-i mai salute pe stradã. Unii s-au crezut atotputernici şi au sfârşit striviţi de propriile lor creaţii umane.
Mi-e imposibil sã înţeleg, chiar dupã atâta vreme, cum a putut Ion Iliescu sã-l tolereze atât de mult timp în apropierea sa pe Dan Iosif – Dumnezeu sã-l odihneascã! Mi-e imposibil sã înţeleg, la distanţa a cinci ani de zile, cum a putut un individ rafinat, cultivat, stilat şi extrem de inteligent, ca Adrian Nãstase, sã fie cãlcat efectiv în picioare de propriile lui slãbiciuni avarice şi dorinţa incontrolabilã de a agonisi cu mult mai mult decât ar fi putut cheltui el, doamna Dana şi copiii, nepoţii şi strãnepoţii sãi. Ce i-a lipsit, oare, unui lider politic precum Nãstase, care pãrea omnipotent şi se credea şi veşnic, sã reuşeascã sã-şi depãşeascã infatuarea şi atitudinea de suficienţã în faţa unui popor care a ajuns sã-l considere, chiar şi la cinci ani de la cãderea sa, ca exponentul de frunte al corupţiei politice?
Cum a putut, oare, Emil Constantinescu, liderul politic venit pe un uriaş val de simpatie popularã la conducerea României în 1996, sã iroseascã tot capitalul de încredere în doar doi ani? Ce l-a fãcut pe Constantinescu sã se bazeze, în guvernarea sa, pe oameni ca Remus Opriş, Ionescu-Galbeni, Radu Vasile sau Gavril Dejeu? Cum poate un om cu o inteligenţã nativã combinatã cu un stil de descurcãreţ autentic, având în plus forţa şi hotãrârea unui adevãrat lider, sã îşi punã într-o funcţie publicã propria muza blondã şi sã susţinã candidatura propriei fiice, chiar dacã asta înseamnã puncte esenţiale pierdute de partidul Domniei Sale?
Oare, nu realizeazã un tip extrem de realist, ca Bãsescu, faptul cã dorinţa fiicei sale, Elena, de a candida sub numele sãu pentru Parlamentul European poate fi fatal în încercarea PDL de a lua faţa PSD la Europarlamentare? Cum va explica Traian Bãsescu camarazilor sãi care îşi permit sã-l contrazicã – câţi or fi ãia? – situaţia în care PDL s-ar clasa la Europarlamentare în spatele PSD tocmai din cauza procentelor “furate” de EBa? Oare, acel om hotãrât şi tãios, care este preşedintele României, a fost incapabil sã-şi punã la punct propria odraslã, în încercarea acesteia de a deveni politician pe picioarele ei, dar pe spatele numelui sãu? Chiar nimeni din PDL nu i-a putut spune: “Nea Traiane, Elenuţa e o drãguţã, dar ne poate pune la colţ, fãrã reavoinţã!”, în relaţia viitoare cu un PSD care, dacã va lua chiar şi un procent în plus pe 7 iunie, va exploata aceastã poziţionare la maxim? Oare, tatãl Bãsescu e mai puternic decât preşedintele şi politicianul Bãsescu?
Oare, preşedintele de partid Tãriceanu şi totodatã premierul cu acelaşi nume nu a fost capabil sã realizeze cã o bunã parte dintre tinerii promovaţi ca miniştri au fost doar nişte mangafale şi neaveniţi înfumuraţi? Oare astãzi, când Tãriceanu este tot mai singur şi mai uitat de cei care pânã mai ieri îl înconjurau şi îl aclamau, acesta mai are puterea sã se gândeascã la atitudinea unui Bogdan Olteanu, Cristian David, Mihai Voicu, Cristian Adomniţei sau Tudor Chiuariu, indivizi care ar fi rãmas nişte iluştri necunoscuţi în cazul în care Tãriceanu nu le-ar fi pus “mâna pe cap”? Fiecare dintre liderii României, enumeraţi mai sus, şi-a dovedit, în anumite relaţii, momente sau abordãri, slãbiciunea.
Privind ieri mulţimea de personaje ce cãutau privirea sau atenţia noului premier al României, Emil Boc, încercând sã fie cât mai aproape de acesta, pot sã mã întreb dacã premierul este conştient cã 95% dintre cei care astãzi nu mai prididesc sã se încline şi sã-şi arate supunerea în faţa Domniei Sale, dacã mâine Emil Boc va fi un simplu profesor universitar, s-ar putea sã nu-i mai rãspundã la telefon sau chiar sã se facã cã nu-l mai vãd pe stradã. Lui Emil Boc nu-i pot fi reproşate foarte multe, în afara supunerii, uneori mult peste limita eleganţei, în faţa unui lider ce încearcã, la rândul lui, sã domine autoritar totul în jurul sãu, cum este preşedintele Traian Bãsescu. De Boc nimeni nu poate spune nici cã e beţiv, nici cã e afemeiat, nici cã e avar sau înfumurat.
Lui Emil Boc i se poate însã reproşa cã a dovedit o anumitã lipsã de atenţie în momentul în care şi-a ales oamenii pe care sã se bazeze la Bucureşti şi, extrem de grav, oamenii pe care sã-i promoveze în funcţii obţinute dupã ce PDL a format, alãturi de PSD, guvernul. Problemele lui Boc şi ale PDL vor veni tocmai de la aceste personaje fãrã însuşiri, oameni care, fãrã a câştiga bãtãlii electorale, au ajuns sã administreze bucãţi din averea statului, la nivel central sau local. Astãzi, vã dau doar numele unuia dintre aceste personaje: Ion Pantelimon. Din pãcate, lista este atât de lungã, încât nu mai am spaţiu disponibil pentru moment.
