“Spectacolul” străzilor clujene...

Primarele nostru, cum zice ardeleanu, deşi îi apreciez hărnicia, a luat pripit, zic eu, decizia schimbării denumirii străzii Dsida Jeno.

 Aceasta, la cererea unei doamne care spunea că nu doreşte să poarte în buletin denumirea unei boli atât de grave.

 

Probabil că nici primarul şi nici doamna în cauză nu ştiu  că denumirea  bolii vine chiar de la un mare medic ce s-a ocupat de virusul respectiv; dar şi că numele de Sida este destul de curent în România, chiar în Cluj el fiind purtat de oameni de mare prestigiu intelectual, unii chiar profesori universitari. Dar, mă rog! Se pare că cererea femeii a oferit primarului pretextul să scape de o denumire ungurească, fără să cunoască, bănuiesc, că Dsida Jeno a fost un scriitor interbelic ce s-a ocupat şi de literatura română, traducând în limba maghiară pe Eminescu, Arghezi etc. şi îşi găsea justificat locul în nomenclatorul străzilor clujene.

 

A doua chestiune legată de acest “incident” este cea privitoare la noua denumire a străzii:Pablo Picasso. Acesta este, într-adevăr, un mare pictor spaniol, dar care, cred eu, n-a avut nici o tangenţă  cu  România. Plus că, la vremea când Stalin se temea de o alianţă occidentală menită să-l măture din  Europa, unde se instalase temeinic – chiar cu spijinul guvernelor occidentale de atunci - după cel de al doilea război mondial, a iniţiat, prin K.G.B. desigur, şi cu ajutorul  partidelor comuniste din Franţa şi Italia,- partide cu milioane de membri atunci- celebrele Congrese Mondiale pentru Pace.

 

 La ele a  fost atrasă  floarea intelectualităţii europene de stînga, între aceştia fiind şi Pablo Picasso, autorul celebrei fresce antirăzboi denumită “Guernica” şi  închinată unui oraş distrus în întregime. Dar, nu e mai puţin adevărat că, în  mometul în care a realizat că a căzut în capcana  probolşevicilor, Picasso a făcut un gest care uimit şi scandalizat lumea: şi-a dat jos pantalonii şi le-a arătat participanţilor la unul dintre aceste congrese fundul gol; gest de dezavuare totală a unei astfel de “lupte pentru pace”.

 

 Am ţinut să amintesc toate acestea nu pentru a incrimina gestul primarului şi al consiliului local, ci, pur şi simplu, pentru că din nomenclatorul străzilor clujene lipsesc mari personalităţi care au dat stălucire oraşului şi fiind vorba despre mari artişti, amintesc pe Aurel Ciupe, I. Sima, P. Abrudan etc: sau atâţia  muzicieni, actori, cântăreţi de operă, istorici, scriitori, preoţi martiri şi chiar cei 26 de clujeni căzuţi victime loviturii de stat din  1989.

 

Pe de altă parte, m-am întrebat de ce se mişcă atît de greu această operaţiune de schimbare a denumirii unor străzi?! Da, ştiu, este o problemă spinoasă, ea trebuie tratată cu discernământ, eşalonată pe minimum 20 de ani, pentru a nu perturba poşta şi celelalte servicii către populaţie în special.

 

Dar, pentru că  tot a venit vorba despre denumiri, trebuie să spun că, trecându-le în revistă(după nomenclatorul publicat în cartea de telefon din 2007), am avut imaginea unui adevărat “spectacol”: uneori plin de umor, alteori de-a dreptul grotesc. Iată câteva exemple edificatoare: str.Batozei, str.Ierbii, Str. Lucernei, str.Tufei, str.Elicei, str.Cepei, str. Fânului, str. Hârleţului, str. Cosaşilor, str. Cotită(în plin centru), str.Neagră, str. Vulpii, str. Lutoasă etc. Apoi, găsim străzi “închinate” păsărilor precum str. Uliului, str. Vulturului etc.; dar şi denumirea a zeci de oraşe din ţară, sau chiar  străine(str.Belgradului), a unor ape precum Cibin(Sibiu) ori Bega(Timişoara) ş.a.m.d.

 

 Aşa încât revin şi propun ca primăria să elaboreze un program, pe 20 de ani, pentru ca, treptat, să schimbe situaţia, cerând autorităţilor, universităţilor, academiei etc. liste cu cei care merită acest omagiu etern şi apoi, procedând  în consecinţă. Altfel riscăm să preia şi generaţiile viitoare denumirile anacronice de acum, părând  că ne-am împotmolit pe veci într-un nomenclator lipsit total de imaginaţie, de sorginte rurală, ornitologic, botanic, mioritic (Str.Doina, str. Dorului etc) şi foarte anemic, istoric şi cultural. într-un oraş pe care unii îl văd , în anul 2020, Capitală Culturală Europeană. Ceea ce, după părerea mea, sună ca  titlul piesei lui Tennesse Williams , “Un tramvai numit dorinţă”...