Astfel că, învelită în culori cât mai opimiste, minciuna era folosită pe scară largă, în toate împrejurările construcţiei socialismului “multilateral dezvoltat”.
Mă rog, “vremuri apuse”, se va zice. Numai că iată, noua putere, instalată prin lovitura de stat din decembrie 1989, a luat minciuna în braţe şi a folosit-o pentru manipularea maselor. O antologie a minciunii folosite de atunci încoace arată o spirală adusă până la zi.
Să recapitulăm. “Să ne facem că muncim!” a fost minciuna lansată la televizor de poetul Mircea Dinescu, atunci când credeam, cu naivitate de copil, că revoluţia noastră se transmite în direct. Apoi, tot cu televizorul s-a minţit poporul atunci când maestrul acestor ceremonii dramatice, Brateş, ieşea din culise şi anunţa, din când în când, pe unde şi cum atacă “teroriştii”. Le ştia atât de bine, încât abia tîrziu am realizat, că, mai mult ca sigur, avea scenariul lor în mapă... Apoi, ni s-a transmis la televizor, tot în direct, “Noaptea generalilor”.
Adică minciuna aceea mare cât casa, prin care ni se demonstra ce eforturi colosale fac generalii Ştefan Guşe,din partea armatei, şi generalul Iulian Vlad, şeful securităţii române, pentru a stăvili elanul “teroriştilor”. Au stat amândoi, toată noaptea, cu telefonul în mână, dând tot timpul ordine, care de care mai bătăioase, răstite cu voce cât mai tare şi în aşa fel încât să-i audă întregul popor; popor ce sta, “sireacul”, cu sufletul la gură, până în zori să-i asculte pe salvatorii neamului.. A urmat simulacrul procesului Ceauşeştilor şi asasinarea cuplului, din ordinul unui om care atunci nu avea nici o funcţie oficială aleasă de popor...Şi mascarada a continuat cu minciuna ca port- drapel al “revoluţei”.
Un “tablou” de zile mari: Iliescu, Silviu Brucan şi Petre Roman, acesta în cunoscutul pulover alb, de “revoluţionar”.Redau dialogul mincinos dintre ei... Iliescu către Brucan: “îl cunoşti pe Petre Roman?!” Brucan: “Nu, cine este?” Iliescu: “Un tânăr revoluţionar ieşit dintre tancurile din stradă”. Şi s-au prezentat ca nişte proaspeţi cunoscuţi, fiul lui Walter Roman, în particular prieten apropiat al lui Brucan... Şi, iată, în “regia” lui Iliescu, ei... nu se cunoşteau. Aiurea!
A urmat spectacolul cu “golanii” din Piaţa Universităţii care, se zicea cu glas tare, au dat foc autobuzelor aduse de miliţie pentru evacuarea rebelilor. Şi când toată lumea îi credea, bucurându-se că “golanii” s-au radicalizat, auzim în microfon vocea generalului Chiţac:” Am dat foc la autobuze aşa cum ne-am înţeles”...
A fost o autodemascare cum nu ne venea să credem! Tehnica le-a făcut figura, ce mai! Chiar în direct, la televizor!... Apoi au urmat: focul pus de “golani” la miliţia capitalei, unde însă nu s-a găsit nici un om... Steagul legionar de pe sediul Ministerului de Interne, pe care, de fapt, nu l-a văzut nimeni... Mineriadele, de care s-au spălat pe mîini toţi cei implicaţi, justiţia albind dosarele lor fără ruşine, deşi au murit oameni. Iar filmele transmise recent privind mineriadele au adus, din nou, în prim-plan modul de folosire a minciunii.
Să amintim doar de minciuna despre valuta, aurul, afişele etc. găsite la sediul PNŢCD, redată, tot în direct, de securistul însoţitor, şoptindu-i prea tare minerului ceea ce trebuia să mintă în microfon, astfel că l-am auzit cu toţii. Şi, uite aşa, spirala minciunii a fost translatată din an în an şi continuă şi azi, strecurată, uneori discret, alteori pe faţă, de la tribuna parlamentului şi în tot felul de dezbateri publice, astfel încât ar trebui... o lege prin care minciuna să fie declarată instrument autorizat de “conducere” a... boborului. Măcar să ştim cum stăm!...
