Spitalul de campanie

Spitalul de campanie
Pentru naivi, dl. Ponta continuă să transmită mesajele cum că e dispus la dialog şi că speră într-un dialog instituţional cu preşedintele, care, chipurile, nu-l lasă să aibă grijă de ţărişoară. În schimb, precipitarea USL-ului să pună labele pe orice instituţie care ar da semne că mişcă în front nu are nimic de-a face cu buna guvernare, ci e exclusiv un război crâncen, nemaivăzut, pentru putere.

De pe vremea celor mai vechi plagiatori ai vremurilor, războaiele se încheie cu păci, nu înainte ca apa să fie otrăvită, câmpurile pârjolite, bărbaţii măcelăriţi, femeile siluite, popoarele dezintegrate, iar marii bărbaţi de stat să se împăuneze cu toate astea. Cum suntem în plin război, nu avem să ne aşteptăm la vreo pace, până ce măcar una dintre părţi nu va capitula, cu căpăţâna strivită cu patul puştii. Se vor număra victimele, învingătorii le vor pune, pe toate, pe seama celor înfrânţi, şi, aşa cum pe unii dintre noi ne mai învaţă istoria recentă, se vor apuca să-şi însuşească tot ce a mai rămas în picioare şi din care se mai poate stoarce ceva profit. Cum populaţia ţării ăsteia uită repede, iar istoricii nu se grăbesc să le aducă aminte, peste un număr mic de ani războiul se va repeta, învingătorii de acum o vor lua în barbă, li se vor pune în cârcă vini reale şi imaginare, iar victimele colaterale vor fi mai multe, ca să avem impresia că am făcut şi noi nişte progrese.

Ca să fie lucrurile clare şi să aibă lumea de ce să mă blagoslovească: în acest război, sunt de partea preşedintelui Băsescu. După cum stau lucrurile acum, este aparenta tabără a învinşilor. Cei care stau dincolo de această foaie de hârtie (sau ecran de calculator) şi le vine să înjure îşi imaginează, vai lor!, că se află acum de partea bună a războiului şi se vor bucura când vor auzi sirenele de luptă ale prezumtivei victorii. La final, veţi vedea, vom sta cu toţii pe rogojini roase în aceleaşi spitale de campanie şi ne vom îngriji unii altora rănile. Amicii voştri din fruntea oştilor vor fi prea ocupaţi să sărbătorească pentru a le mai păsa de vreunii dintre noi. Democraţia, cea pe care o apăraţi voi pe vremea când visaţi dictaturi verzi pe pereţi, va zace şi ea printre răniţi şi nimeni nu o să-şi mai facă timp nici pentru noi, nici pentru ea. Gândiţi-vă doar dacă e bine să ne bizuim pe o singură tabără care trăieşte cu iluzia că ştie drumul drept şi să nu mai fie nimeni care să îi tragă de mânecă, măcar preventiv, când, drept sau strâmb, drumul duce spre prăpastie.

Gândiţi-vă că sunt în mijlocul unui război în urma căruia un beţiv incult, cum îi spuneţi voi, este înlocuit de un plagiator infect şi de un leneş limbut, care par să se înţeleagă de minune, sub oblăduirea unui securist diabolic care îşi răspândeşte urdorile otrăvite ca un fir roşu prin istoria noastră cea mai recentă. Bravos, naţiune, somn uşor! Ce se întâmplă în acest început călduros şi năclăit de iulie n-o fi tocmai lovitură de stat, dar nici băieţii ăştia care umblă toată ziua cu poporul în gură nu sunt arhanghelii bunului simţ, nici al democraţiei, nici al bunelor intenţii, nici al performanţei în guvernare. Vezi Doamne, nu au luat nici o măsură economică pentru că nu i-a lăsat Băsescu să lucreze. Pesemne că au uitat ce promiseseră în iarnă, că nu vor abuza de ordonanţe de urgenţă şi nu vor politiza instituţiile, tot din pricină că le-o fi pus Băsescu drăcii în cafea şi au amnezii retrograde. Şi-or fi imaginat că lumea îi urăşte de moarte pe PDL-işti şi pe tartorul lor de la Cotroceni taman în aceeaşi măsură în care îi iubeşte pe ei, că doar se uită seară de seară la Antene şi văd şi cred în osanalele tocmite cu talent indescriptibil de sclavii securistului. Vă spun sincer, tare mi-aş dori să-i văd răpuşi de autosuficienţa asta populistă, care le trădează infecţia de caracter!

Vor scăpa de ghimpele Băsescu, să le fie de bine. În urmă, va rămâne o Curte Constituţională făcută praf, însăşi Constituţia bună doar de şters la fund, instituţii destructurate şi puse în genunchi şi o justiţie cu care vor şterge pe jos urmele. Aici va fi punctul final. Planul spune că sistemul de vot va fi impus prin asumarea răspunderii guvernului şi le va fi egal dacă proiectul este sau nu avizat de constituţionalitate. Europa n-o să-şi găsească timp de gălăgia făcută pe la periferie, iar dacă ceva comisar luxemburghez va deschide gura, i se va spune politicos să-şi vadă de treabă şi să nu se amestece "în treburile noastre interne".

Supermajoritatea va dănţui pe cadavre până când, după 4 sau 8 ani, alte carnasiere flămânde vor veni în numele poporului să-i măture de la bucate şi se vor aşeza angelici în locul lor. Şi o vom lua de la capăt, ca într-un carusel mortal, din simplu motiv că nu învăţăm nimic din istorie. Pentru că nu o ştim sau o uităm prea curând. De aceea îşi permit astăzi sclavii să arunce un arc profanator peste timp între un martir al sinistrelor puşcării comuniste, precum Iuliu Maniu, şi un puşcăriaş de drept comun al zilelor noastre, ca Adrian Năstase. De aceea oricine va avea puterea o să aibă grijă ca majoritatea populaţiei să îşi ia prânzul rozându-şi negrul de sub unghii, pentru că foamea este cel mai bun dresor, iar un popor dresat nu are nevoie nici de educaţie, nici de democraţie, nici de alte concepte care au civilizat Europa, în sutele de ani trecute.

Vor guverna prin ordonanţe de urgenţă şi nimeni nu le va mai putea face nimic (Andrei Zaharescu, purtător de cuvânt al Guvernului: "Guvernul poate simţi nevoia să modifice urgent, în orice clipă, orice crede necesar. Probabil că în acest moment, când s-a produs ordonanţa de urgenţă, exact acum trebuia să vină."). Înainte ca acestea să intre în vigoare, ar fi putut fi contestate la constituţionalitate doar de Avocatul Poporului, dar acolo şi-au pus om. Când le va veni vremea să ajungă legi, le vor vota liniştiţi, în serenitatea supermajorităţii lor parlamentare. Trezit pe la culcatul găinilor, preşedintele le va promulga la kil, dacă preşedinţii camerelor vor avea vreodată chef să le trimită la Monitorul Oficial. Altfel, nici "mama Curţii Constituţionale" nu va putea să aibă vreun cuvânt de spus. Cu legea pe lege călcând, în mărinimia lor, vor lăsa Curţii Constituţionale privilegiul să se pronunţe asupra buletinului meteo şi atât. Nu vorbesc din cărţi, ci dintr-o realitate petrecută în Ungaria, din parcursul căreia corifeii noului stat român s-au inspirat, fără îndoială.

Visul oricărui politician este să ajungă la putere. Scopul demersului său, scriu cărţile, este să îşi impună planurile pentru binele colectiv. Dar, aşa cum şi dramele sunt individuale, la fel şi binele pe care îl ţintesc tot individual este. Tocmai de aceea s-au creat la un moment dat instituţii, cărora li s-a dat putere limitată, în aşa fel încât să se controleze reciproc şi să se diminueze cât de mult riscurile de abuz. Aşa s-a manifestat, până mai ieri, progresul democraţiei de la noi, născut din războaie mici câştigate pe rând când de unii, când de alţii. Cum nu o aflaserăm până acum, am priceput în aceste zile că istoria se adună în bucle şi o ia înapoi, fenomen care se petrece când oamenii tind să-i ignore învăţămintele. Din buclele istoriei, ţara asta pare locuită de o populaţie ce suferă de o amnezie selectivă, care o ajută să îşi uite laolaltă şi traumele, dar şi evenimentele care le-au provocat.

PS: Îl rog pe dl. Ponta să-i dea în judecată pe toţi care l-au făcut plagiator în săptămânile acestea. Măcar aşa, băşica de "mare om politic" va crăpa ca un balon copt la soare, cu noi toţi atârnându-i de beregată prin sălile de judecată. Abia atunci va fi musai ca instanţa să judece dacă este sau nu plagiat şi nici o strategie de ascundere a rahatului sub preş nu-i va mai fi utilă. Extirparea imposturii este o problemă de sănătate publică, aşa cum sunt orice molime ce năpădesc o populaţie. D-le Ponta, nici chiar ciuma nu a fost veşnică, darmite minciuna, oricât ar fi de infamantă.

 

 

Comenteaza