Este vorba despre faptul că, din cauza nepăsării noastre față de monumentele din patrimoniul istoric și artistic, dar și identitar și simbolic, acestea se degradează neîntrerupt. Distrugerea frescelor cu reprezentări iconografice ale sfinților de pe zidurile bisericilor coincide cu o moarte spirituală, „în suflete", cu o renegare a propriei noastre identități și istorii. Neîngrijirea monumentelor, a frescelor, a statuilor cu valoare istorică și artistică care întrețin și legitimează conștiința noastră colectivă, etnică trimite spre o adevărată noapte perpetuă a nepăsării noastre.
In Clujul „excepționalismului" nostru, întreținut de o retorică emfatică și „dăunoasă", asistăm la degradarea continuă a statuii ecvestre a lui Mihai Viteazul din piața cu același nume. Operă a sculptorului Marius Butunoiu de o remarcabilă valoare, realizată în 1976, ea se află înconjurată de o noapte a acestei nepăsări a edililor locului și, din acest motiv, constrastează cu statuia din lumina zilei a lui Matei Corvin, realizată în 1902, în contextul sărbătoririi mileniului regatului ungar. Ea marchează simbolic instituirea sau consacrarea acelei puteri de stat în spațiul public. Admirabilă ca realizare artistică, statuia lui Matei Corvin a devenit emblematică pentru reprezentarea în imagini a Clujului, monument asumat ca un bun public respectat dar și disputat în discursul luptei pentru putere politică dar și administrativă de-a lungul timpului. Este îmbucurător faptul că ea a fost restaurată printr-o finanțare comună a ministerelor culturii din România și Ungaria, finanțare derulată între 2010 - 2011. Statuia își trăiește existența în plină zi, solară, admirată și respectată.
Dezvelirea statuii restaurate s-a făcut în prezența prim-ministrului de atunci, Emil Boc, actualul edil-șef al orașului statuii lui Matei Corvin. La nici un kilometru distanță, statuia lui Mihai Viteazu este exilată într-o noapte continuă a nepăsării: dalele soclului și a spațiului estetic din jur distruse, necurățată și neconservată, afectată de intemperii dar, mai ales, de indolența „patriotică" a primăriei orașului. Nu trebuie să uităm că acest oraș a fost, imediat după revoluție, epicentrul lătrăturilor patrioților de circumstanță, spumoși și electoraliști. Au confiscat sufletul patriotic al românilor pentru a cuceri puterea politică și administrativă, atât local cât și în guvernele fesenisto-puneriste. Nu au lăsat în urma lor decât o dâră de spumant patriotic, trecător, înșelător.
Oare s-ar putea restaura și estetiza această admirabilă statuie a voievodului român? Sau ea nu mai corespunde sau nu mai intră în rezonanță cu interesele noastre patriotice, strict circumstanțiale acum când cosmopolitismul și snobismul la fel de găunoși și înșelători ne marchează comportamentul și atitudinile colective. Putem degaja mai multe semnificații ale acestei atitudini. Este vorba despre un transfer cultural dinspre o epocă comunistă (anul 1976), când ideologia PCR încerca o reconectare a noastră la conștiința istorică în confruntare cu internaționalismul sufocant și sovietizant promovat de URSS. Dincolo de acest aspect, așezarea acestei statui în spațiul public al Clujului legitimează sau confirmă o realitate istorică, cea a legăturilor voievodului Mihai Viteazul cu Transilvania și Clujul, un voievod care a rămas ca o personalitate simbolică în conștiința unității noastre naționale.
Piața Unirii cu statuia lui Matei Corvin a devenit astăzi locul unor practici culturale și din industria spectacolului ce aparțin unui contur cultural monden, european, cosmopolit și neîngrădit. Este vorba de festivalul de film TIFF, de proiectul Untold și de alte practici și ritualuri culturale specifice unor gusturi și opțiuni artistice mondializate. Trebuie să înțelegem acest fenomen și să-l acceptăm ca atare în succesiunea modelelor culturale din lumea contemporană. Cu toate acestea, poate că TIFF și-ar fi putut dirija un desant al proiecțiilor cinematografice și în Piața Mihai Viteazul, mai ales că la doi pași se află cinematograful „Florin Piersic".
Nu trebuie să uităm că statuia lui Ludovic al XIV-lea de la Paris, a regelui Frederic cel Mare din Berlin, statuia amiralului Nelson din Londra, orașe cosmopolite ale Europei, Paris, Berlin, Londra, sunt bine conservate și întreținute, fapt ce consacră, la nivel simbolic, puternica conștiință etnică și identitară a popoarelor francez, german și englez. Acestor popoare istoria națională nu le „pute", istorie aflată în competiție cu „parfumul" cosmopolit.
Alături de statuia din noapte a lui Mihai Viteazul, se află, în Cluj, amplasată o statuie a „nopții minții" patriotarde, și anume, statuia lui Avram Iancu. Dezmățul patriotic radical, îngust și găunos a produs o monstruozitate precum statuia lui Avram Iancu, eroul nostru național unic și inegalabil. Acest patriotism demagogic și necugetat a făcut ca ipostaza sublimă a acestui erou din istoria noastră să cadă într-un ridicol fără margini. Cocoțat ca o figurină gonflată pe un soclu ce aduce a sperietoare de ciori, acest fals monument evidențiază fanteziile ridicole ale sculptorului entuziasmat de fierbințeala patriotardă.
Stimată „Doamnă Primărie", poate nu ar fi neproductiv pentru imaginea acestei instituții din capitala Ardealului să aduceți la lumina zilei statuia lui Mihai Viteazul, eroul nostru legendar, și deopotrivă, să-l coborâți cu decență pe Avram Iancu, eroul nostru din povestea istorică a Ardealului, în mijlocul oamenilor, în mijlocul semenilor săi pe care odinioară i-a condus. Vă dau câteva surse de inspirație, anume, statuia lui Avram Iancu din Târgu Mureș, din Câmpeni și din alte orașe dar, mai puțin sau deloc, pe cea din orașul Cluj.
