în timpul lansării am fost întrebat de unul dintre autorii dicţionarului: De ce oare nici o autoritate a municipiului şi a judeţului nu a dat curs invitaţiei de a fi prezent la acest eveniment?
I-am răspuns că niciodată autorităţile, indiferent de partidul din care au făcut parte, nu au dat curs invitaţiilor adresate de AFDPR sau de Fundaţia “Memoria” de a lua parte la evenimente ce, în fond, aparţin unei alte Românii, unui alt Cluj, mai pe scurt, ce fac parte din străinătatea din România, spre deosebire de o altă Românie, pragmatică, politicianistă, domestică şi eficientă, de o Românie “de acasă”.
Putem spune că deţinuţii politici fac parte dintr-o Românie străină, pentru că ei aparţin unei categorii sociale care s-a opus comunismului şi care nu a făcut parte din România “domestică” şi domesticită.
Proximitatea lor trezeşte panica sau frica de a nu fi văzuţi împreună ori alături de ei, frică parcă generată impenitent de securişti omnipotenţi, dar nevăzuţi. Pe de altă parte, prezenţa lor tensionează etic trăiri şi conştiinţe colective, produc un anumit disconfort etic în relaţie cu laşitatea celor care nu au avut curajul lor. Cu 15 ani în urmă m-a vizitat Traian Şuşman, fiul în viaţă al luptătorului anticomunist Todor Şuşman.
Aflat într-o vădită stare de deprimare, marcat de o emoţie particulară, mi-a relatat că a venit de la Iaşi, unde avea domiciliul stabilit de comunişti şi s-a dus în satul său natal, Răchiţele, să-şi vadă locul casei părinteşti, care, de altfel, nu mai exista, întrucât autorităţile au determinat o pedeapsă exemplară faţă de luptătorii anticomunişti. în momentul în care a ajuns la locul fostei case, sătenii l-au gonit pentru că le aducea aminte de episoade tragice din anii rezistenţei anticomuniste sau, mai exact, le-a trezit acel disconfort etic generat de confruntatea dintre laşitate şi curaj.
A fost gonit chiar dacă Traian Şuşman i-a rugat să-l lase măcar o jumătate de oră pe locul vechii case natale, doar pentru....a putea plânge. Nu a primit nici această permisiune şi a fost nevoit să-şi părăsească satul. Tulburătoare şi dramatică lecţie de intoleranţă, laşitate şi lipsă de omenie într-un spaţiu românesc! Traian Şuşman a plecat atunci din sat pentru a se reîntoarce în...străinătatea din România.
Datorăm atât de puţin şi, deopotrivă, atât de mult acestor foşti deţinuţi politici, cei care au întreţinut şi prezervat în pumni şi în inimi libertatea românească, demnitatea românească şi democraţia românească, toate hăituite, exilate şi tăinuite în anii comunismului. Toţi preşedinţii, prim-miniştrii deputaţii şi senatorii, primarii şi alţi demnitari îşi datorează existenţa lor post- decembristă şi acestor deţinuţi politici, care - apelând la o formulă celebră a lui Ch. Péguy, - ei sunt cei care “au făcut şi care au păstrat în viaţă omenirea”.
Derularea implacabilă a istoriei le-a dat lor dreptate dacă ne gândim la decembrie 1989. Mărturie în acest sens stau viaţa, opţiunile şi martirajul lor. Dintr-o ipostază paradoxală, ei depun mărturie din interiorul unei vieţi care ea însăşi este o mărturie. Ei fac parte din străinătatea României, accesată doar cu un paşaport moral, expiatoriu, după cum cartea de faţă, editată de AFPDR, nu este o carte de istorie, ci este o carte de citire, este un vademecum etic, pe scurt, este o carte care trebuie citită cu voce tare într-o Românie de “acasă”.
