Deci, trebuie să ne gândim de două ori înainte de a folosi sintagme de genul „Prost ca o vacă (sau bou, mă rog...)". În general, trebuie să fim prudenţi atunci când folosim, cu titlu de apăsată şi ireconciliabilă insultă, apelativul de „animal". În definitiv şi noi aceştia, care am învăţat să vorbim (iar acum nu ne mai putem opri...) nu suntem altceva decât animale. Restul vieţuitoarelor ar trebui să fie numite simplu „animale nonumane". Mult prea mult şi mult prea nedrept, am refuzat animalelor nonumane orice calităţi şi orice drepturi doar pentru faptul că nu ne-am plecat suficient asupra rosturilor profunde ale făpturii lor. Mult prea cinic le-am tratat ca pe nişte simple obiecte, supuse voinţei noastre, şi având o valoare doar în măsura în care ele servesc poftelor şi intereselor noastre.
Se ridică, totuşi, zorii unei alte epoci. După ce secole în şir animalele au fost desconsiderate sau considerate drept simple „resurse ale naturii", omenirea descoperă responsabilitatea funciară pe care o are faţă de aceşti importanţi tovarăşi de drum. În Noua Zeelandă a văzut lumina de curând legea privind bunăstarea animalelor, în care animalele sunt definite drept „fiinţe înzestrate cu simţire" (sentiment beings) şi se interzice cruzimea îndreptată împotriva lor, precum şi experimentele pentru elaborarea şi testarea diferitelor produse cosmetice. Gheaţa fusese spartă în 2012, când un grup impresionant de savanţi, conduşi de către însăşi Stephen Hawking, a lansat „Declaraţia de la Cambridge", în care se afirmă răspicat că animalele sunt capabile de „înţelegere conştientă, întocmai precum omul".
Este, deci, timpul să privim adevărul în faţă: toate cele importante pentru făptura noastră au apărut cu mult înaintea omului. Ele s-au născut mai întâi în animale şi au devenit pregnante chiar în locuri neaşteptate, cum ar fi caracatiţele sau păsările. La mamifere se manifestă în forme pe care noi, oamenii, le putem recunoaşte mai uşor: preocuparea pentru securitate, evitarea durerii, hrană, reproducere, curiozitate, putere asupra celorlalţi, contacte sociale, familie, economisire, independenţă, grija pentru forma fizică, teama de respingere. Pe toate acestea le avem în comun cu mamiferele; şi, dacă stăm să judecăm, constatăm că această constelaţie de activităţi şi de atitudini definesc o parte covârşitoare a însăşi umanităţii, pe care atât de nemeritat o considerăm unică şi mai presus de orice altă „creaţie" a naturii.
Doar fiindcă am reuşit să complicăm, pe infinite căi, aceste activităţi pe care le avem în comun cu animalele nu trebuie să rămânem orbi în faţa realităţii. Faptul că putem opera cu concepte şi idei, faptul că putem verbaliza „ce ne doare" nu înseamnă că necuvântătoarele nu au trăiri similare cu noi, că nu au aceleaşi îngrijorări, aceleaşi temeri şi acelaşi mulţumiri. Faptul că am devenit prădătorul suprem al planetei albastre nu ne permite să tratăm cu neglijenţă sau dispreţ pe toţi cei care ne-au precedat pe această planetă, şi fără de care nici noi nu am putea fi aici.
Atunci, pentru ce ne tratăm semenii drept „animale", iar pe animale le tratăm într-un mod inuman? În timp ce scriu aceste rânduri, la ceas de seară, perechea de turturele (ştiaţi că ele chiar rămân împreună „până moartea..."?) care şi-a făcut cuibul sub acoperişul chioşcului din gradină se odihneşte pe vârf, curăţindu-şi penele şi pregătindu-se pentru înnoptare.
În cuib se află doi pui, cu penele aproape crescute, care aşteaptă cuminţi mâncarea pe care cei doi părinţi o cară cu hărnicie. Azi a fost o zi cu emoţii: un uliu păsărar s-a tot învârtit prin zonă, căutând o cale de a ataca cuibul. Părinţii au vegheat ore în şir, pregătiţi să intervină, şi au patrulat mutându-se în locuri strategice. De la geamul biroului meu am urmărit întreaga tevatură, minunându-mă de asemănarea frustă dintre această familie de gingaşe zburătoare şi orice familie de oameni aflată într-o situaţie similară.
Animale şi oameni, toţi suntem fundamental la fel. În drumul său de la atom la om, natura nu doar a eliminat două litere, ci a semănat în toate particulele viului o sămânţă născută din însăşi forţele de temelie ale universului. Metaforic, am putea spune că este un suflet universal, acelaşi pentru om şi necuvântătoare.
