Tăriceanu, pe placul lui Ponta şi/sau al PDL?

De ce face declaraţia abia acum? De ce nu s-a exprimat în acest sens în 2010, atunci când Crin Antonescu a convocat organizarea unui congres, la doar câteva luni după ce se clasase abia pe locul trei la prezidenţialele din 2009. Momentul 2013, la o primă vedere, pare total nejustificat. Antonescu e preşedintele care a dus PNL la cel mai bun scor din istorie. Cifrele vorbesc: 13 preşedinţi de consilii judeţene, 9 primării reşedinţă de judeţ şi 150 de senatori şi deputaţi. O statistică care cu greu va putea fi bătută de argumentele domnului Tăriceanu sau de aserţiunile sforăitoare ale pensionabilului primar de la sectorul 1!

Dacă ar fi să aplicăm strict rezultatele, demersul fostului premier pare să descrie frustrarea unui om politic al cărui vis de mărire în propriul partid, pe termen scurt sau mediu, este limitat. Asta ar justifica supărarea liberalului şi ar da apă la moară tezei potrivit căreia Tăriceanu se cere dat afară. În felul ăsta, el ar deveni candidatul PDL pentru preşedinţie sau al unui pol politic care să adune formaţiunea lui Blaga, Forţa Civică şi alte elemente politice mai mult sau mai puţin importante. Oricum, MRU ( cel dat afară din guvern chiar de Tăriceanu ) nu este privit ca o soluţie pentru prezidenţiale. Dar ce ironie a sorţii ar fi să-i vedem din nou în aceeaşi barcă politică pe Tăriceanu cu MRU, Valeriu Stoica, Teodor Stolojan, Raluca Turcan sau Cristian Boureanu. Toţi au fost executaţi pe vremuri în PNL de actualul disident al politicii antonesciene. Un real spectacol e politica de la noi: să-ţi reîntâlneşti vechii camarazi, după ce-ai purtat cu ei războaie grele. Pe principiul că viaţa bate filmul, la noi s-ar potrivi la fix: politica bate principialitatea.

Un alt plan speculează disensiunile care ar exista în interiorul USL. Am văzut declaraţii contradictorii care nu se suprapun în cazul miniştrilor PNL şi PSD. Spre exemplu: exploatarea gazelor de şist. Varujan Vosganian, ministrul Economiei iese public şi vorbeşte despre pericolul pe care îl constituie pentru mediu această exploatare, intervenind astfel pe un sector controlat de un psd-ist: Constantin Niţă. Dealtfel social-democraţii par să aibă un alt punct de vedere în cazul de faţă: pentru că interesele o impun, ar da drumul exploatării.

Ideea suspendării lui Traian Băsescu e un nou punct al discordiei din sânul USL. În vreme ce liderii ACD, cazul lui Dan Voiculescu sau Sorin Frunzăverde cer a treia suspendare a preşedintelui, PSD are o cu totul altă agendă, iar declaraţia de ieri a lui Victor Ponta, dă naştere interpretărilor: „Nu vreau să fraternizez nici cu Traian Băsescu, nici cu Dan Voiculescu". Ce doar se vehicula, acum a fost spus cu subiect şi predicat: Ponta nu-l înghite pe tătucul puşcăriabil al conservatorilor. Mai mult, primul-ministru a înţeles că jocul guvernării presupune un exerciţiu complex şi complicat şi nu este bine să înoţi împotriva curentului occidental şi american care are propria imagine despre România.

În acest context, Călin Popescu Tăriceanu are o percepţie europeană mai favorabilă decât a succesorului său la şefia PNL. Cert este un lucru: marele câştigător al războiului liberalo-liberal e PSD. Preşedintele social-democraţilor e în poziţia de a-şi legitima partenerul de la guvernare. Cu un PNL fragilizat, ce are un lider contestat în interior, negocierile se vor face de pe alte poziţii. Ce compromisuri va trebui să facă „intransigentul" Crin? Sau poate nu va mai fi cazul! Îl va vrea Victor pe Călin?

Mai mult, soliditatea USL cunoaşte tot mai multe fisuri, ce pornesc chiar de la structură. În România, nicio alianţă majoră nu a rezistat, că vorbim de patrulaterul roşu , CDR, Alianţa DA, sau chiar coaliţa de guvernare PDL-PSD.