Teama de a te simţi străin în propriul oraş

Scriu acest editorial în avionul dintre capitala Imperiului şi capitala Transilvaniei, cu gândul la cazanul încins din Gruia. Mi-am scurtat vizita de lucru la Viena pentru un eveniment sportiv.

Ştiu, sună aparent ciudat. În octombrie 2008, mi-am schimbat biletele din San Francisco cu două zile mai devreme, preferând să fac o oprire în plus doar pentru a ajunge la Cluj cu câteva ore înainte de ultima confruntare "U" - CFR de pe "bătrânul Moina"! A fost meciul din Cupa României, un meci de povestit nepoţilor şi strănepoţilor. Nu am regretat atunci nici un moment eforturile depuse pentru a ajunge acasă la timp. Sunt convins că nici acum nu voi regreta. Viena rămâne acolo, cu spiritul său unic şi cu monumentele, sălile de spectacole şi cafenelele sale absolut uluitoare. Partenerii mei de acolo regretă doar că nu pot fi şi ei prezenţi la Klausenburg în ziua marelui meci. Ar fi avut ce vedea, cu siguranţă. CFR - "U" nu este un simplu meci de fotbal.

Nu este doar o confruntare sportivă în sensul obişnuit al fenomenului. CFR - Universitatea sau "U" - CFR sunt două încleştări puternice ale celor ce au fost... şi se pregătesc să revină în forţă şi a celor ce sunt încă, deşi au avut un parcurs sub aşteptări. Istoria şi tradiţiile sunt cele care fac din acest meci de fotbal un eveniment al Transilvaniei. Această înfruntare între "nebunii frumoşi ai marelui oraş" şi "performerii managementului câştigător" a depăşit de mult graniţele cetăţii de pe Someş. Din păcate, la fel ca în alte şi alte dăţi, această sărbătoare a fotbalului total şi a cântului şi a încurajărilor frenetice riscă să fie stricată de către personaje ce refuză să înţeleagă că izolarea şi refuzul deschiderii către oraş, către locuitorii săi, opacitatea şi "ferecarea porţilor" nu ajută la nimic şi pe nimeni. Şi, în primul rând, nu ajută Clubul tău şi percepţia sa în rândul clujenilor, al ardelenilor şi al românilor de oriunde ar veni ei. PR-ul nu a fost niciodată un avantaj forte, un atu al distinşilor boşi, reprezentanţi ai anumitor cluburi de fotbal din România.

De prea multe ori, comportamentele din fotbalul românesc au pendulat între cretinism, prostie cu carul, hilaritate sau tembelism pur şi agresivitate, nesimţire, limbaj de mahala ori aroganţă ieftină. Dar noi suntem la Cluj. Aici, cel puţin declarativ şi istoric, lucrurile ar trebui să stea cu totul şi cu totul altfel. Totuşi, noi am spus şi am repetat de prea multe ori ... civilizaţia şi decenţa s-au născut în Ardeal, aici la Cluj. Oare nu este aşa? Oare prostia şi nesimţirea au pus stăpânire definitiv şi pe acest oraş? Sincer, mă îndoiesc şi încă sper din toată inima mea de ardelean sadea, educat în respect pentru valorile locului, că încă NU! Oare e mai interesant pentru cineva din acest oraş ca un meci de fotbal-sărbătoare să se desfăşoare în tensiune, nervozitate şi agresivitate verbală explozivă sau în cânt, voie bună, scandări şi încurajări exclusiv sportive? Eu cred că dialogul, comunicarea, chiar şi la nivelul tribunei, sunt dorite, sunt căutate şi încurajate de către oficialii din fotbalul clujean.

Nu cred că cineva se poate gândi la blocarea accesului unor clujeni într-un loc public pe care îl gestionează, chiar avându-l în proprietate sau concesiune. Interpretarea regulamentelor pro domo şi excesele nu vor reuşi niciodată să aducă linişte şi bună înţelegere. Aşa cum nu vor reuşi să contribuie la introducerea stării de normalitate în fenomenul sportiv clujean. La Real - Barcelona sau Chelsea - Arsenal, preşedinţii celor două formaţii urmăresc meciul împreună, la fel cum "gladiatorii totali" de pe Olimpico, la Roma - Lazio, sunt alături, umăr lângă umăr, la nivel de proprietari sau preşedinţi. În tribune, la marile derby-uri din Europa, iau loc unii lângă alţii susţinători ai celor două combatante din teren.

Pe Boleyn Ground, în faţa mea, în urmă cu doar câteva luni, urmăreau meciul dintre West Ham şi Fulham cinci londonezi, dintre care doi aveau fulare alb cu albastru şi negru ale celor de la Fulham, iar trei vişiniu cu bleu ale celor de la West Ham. Pe Stamford Bridge, la fel. Pe Emirates, pe Allianz, de asemenea. La Madrid, la Real-Atletico, la fel. Chiar şi în Dealul Gruia, pe Dr. Constantin Rădulescu, pe 2 decembrie 2007, a fost la fel! Avem probe, fotografii suficiente la Redacţie, care să ateste asta. Grupuri de susţinători frenetici ai Universităţii alături, umăr la umăr, de suporteri plini de avânt ai CFR Cluj... Atunci s-a putut şi a fost frumos, acum, după trei ani, nu se mai poate? De ce? La Campionatul European din 1998, la Zürich, pe Letzigrund Arena, pentru că mi-am cumpărat bilete în ultima clipă, la România-Italia, nu am mai găsit bilete în peluza din dreapta, rezervată celor 12.000 de suporteri români şi am stat în capătul tribunei a doua, exact lângă gălăgioasa peluză "azurra".

Eram alături de soţia mea şi de încă doi prieteni îmbrăcaţi cu tricourile galbene "Bergenbier" şi cu steagul României la gât. Mai jos, la doar câteva rânduri, Cozmin Guşă cu fiul, la fel. Ne-am agitat, am urlat şi, deşi eram, practic, înconjuraţi de "macaronari", nu s-a întâmplat absolut nimic... Mai mult, un oficial CFR - din decenţă, nu am să-i dau numele pentru că s-ar simţi aiurea, cu siguranţă, - îmi povestea zilele trecute că a stat pe un celebru stadion european între suporterii echipei gazdă, deşi avea la gât un fular cu echipa oaspete. Era admirativ la adresa comportamentului celor din jurul lui... Oare de ce nu se poate să importăm şi lucruri bune din alte părţi ale "bătrânului continent" şi să le adaptăm la noi....? Este o imbecilitate fără precedent interzicerea simbolurilor unei echipe de fotbal (fulare, eşarfe, tricouri, hanorace, steaguri) pe stadionul echipei concurente din oraş. Este inacceptabil şi pune clubul respectiv într-o lumină nefavorabilă, fără să aducă vreun fel de câştig nici pe termen imediat, nici pe termen lung.

 

Cred sincer că decizia anunţată zilele trecute ar trebui revizuită. Sunt foarte curios cum vor arăta intrările arenei din Gruia în această seară începând cu ora 19:00, în momentul în care vor exista 4.000, 5.000, 6.000 de purtători de însemne ale Universităţii, alţii decât cei 1.075 din "ţarc", care vor dori să intre pe stadion. Cine îşi va asuma interpretarea absurdă a regulamentului şi, mai ales, cine îşi va asuma să înserieze obiectele personale, de vestimentaţie, ale celor care vor încerca şi vor avea bilete să intre pe arena Dr. Constantin Rădulescu având însemne alb şi negru? Se riscă enorm şi nu cred că la Cluj trebuie să avem astfel de atitudini. Să revenim totuşi la principalii combatanţi, cei din gazon, unde Claudiu Niculescu, precum un Mareşal absolut, va trebui să le insufle coechipierilor săi, alături de Gabi Boştină, Adrian Cristea, Gabriel Machado, Habib Balde, Nasser Menassel, Bogdan Unguruşan sau Marius Popa şi Octavian Abrudan, ce înseamnă cu adevărat această "Bătălie pentru Cluj"!

De cealaltă parte, veteranul respectului total, Ricardo Cadu, va trebui, alături de Gabi Mureşan, Rafael Bastos, Nuno Claro, Ionuţ Rada, Dominique Kivuvu sau Cristi Bud, să-şi convingă colegii că e ultima şansă de a-şi recâştiga inimile fanilor pentru un sezon compromis.